Încă o condamnare cu suspendare pentru Toma Cârnaț, fostul primar din Mihalț
Curtea de Apel Alba Iulia a pronunțat ieri soluția la recursurile formulate de DNA Alba și fostul primar din Mihalț, Toma Cârnaț, în dosarul în care acesta a fost acuzat de infracțiuni de corupție.
Potrivit purtătorului de cuvânt al instanței, Cosmin Muntean, Curtea de Apel Alba Iulia a respins ambele recursuri și a menținut decizia Judecătoriei Blaj din 15.11.2012:
”Soluție: condamnă inculpatul Cârnaț Toma Ioan, ocupaţia referent în cadrul Primăriei comunei Mihalţ, la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor. Interzice inculpatului dreptul de a fi membru şi reprezentant legal în asociaţii fără scop lucrativ, pe o perioadă de 2 ani. (…) Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, pe perioada unui termen de încercare de 6 ani. (…) Menţine sechestrul instituit prin ordonanţa nr.222/P/2011 din data de 27.04.2012 a DNA Serviciul Teritorial Alba Iulia asupra sumei de 375.375,09 lei din contul bancar al Asociaţiei de păşunat şi a crescătorilor de animale „Târnava” Mihalţ, până la recuperarea creanţei de către partea civilă. Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Centrul Judeţean Alba şi, în consecinţă, obligă inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente Asociaţia de păşunat şi a crescătorilor de animale „Târnava” Mihalţ să plătească părţii civile suma de 776.483,65 lei reprezentând despăgubiri materiale, respectiv plăţi în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă – Campania 2010, precum şi dobânzi calculate de la data de 23.04.2012 până la achitarea integrală a debitului. În baza art.191 Cod procedură penală, obligă inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, să plătească în favoarea statului suma de 1.350 lei, cheltuieli judiciare. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 15.11.2012”.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia au dispus, în luna iunie 2012, trimiterea în judecată a inculpatului Toma Ioan Cârnaț, referent în cadrul Primăriei comunei Mihalţ, fost primar al acestei comune, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor, în formă continuată.
Potrivit rechizitoriului, la data de 12 mai 2011, în scopul de a obţine pe nedrept sume de bani acordate din Fondul European pentru Garantare în Agricultură cu titlu de plăţi directe pe suprafaţă pentru anul 2010, a prezentat la Agenţia de Plăţi pentru Intervenţie în Agricultură, Centrul Judeţean Alba un contract de închiriere falsificat în care era consemnat în mod eronat că Asociaţia de Păşunat şi a Crescătorilor de Animale ,,Târnava” Mihalţ, al cărei preşedinte era inculpatul Cârnaţ Toma Ioan, a închiriat de la Primăria comunei Mihalţ suprafaţa de 794,66 ha de păşune. De asemenea, inculpatul a completat şi a semnat inclusiv cererile pentru transfer de exploataţie a terenului respectiv de la trei fermieri către asociaţia pe care o reprezenta.
În această modalitate, asociaţia condusă de inculpat a încasat pe nedrept suma de 776.483,65 lei reprezentând plăţi directe pe suprafaţă pentru anul 2010, sumă cu care Agenţia pentru Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură – Centrul Judeţean Alba s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În luna octombrie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia a pronunțat sentința definitivă într-un alt dosar, în care Toma Cârnaț a fost trimis în judecată tot pentru fapte de corupție. Acesta a primit 6 luni de închisoare cu suspendare pentru că a falsificat semnătura primarului comunei Mihalţ în funcţie, Flavius Breaz, cu scopul de a obţine pe nedrept fonduri din bugetul Uniunii Europene. Dosarul s-a judecat tot la Blaj iat magistrații au decis să-l condamne la 6 luni închisoare cu suspendare și la plata de despăgubiri materiale în valoare de 145.434,83 lei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Mesaje de SFANTA MARIA 2026. Urări şi felicitări pe care le poţi transmite persoanelor care îşi serbează onomastica
Mesaje de Sfânta Maria 2026 • Urări de ”la mulți ani” de Sfântă Marie • SMS şi felicitări de ziua numelui pentru: iubit(ă), prieteni, rude, colege, șefe. Texte cu mesaje de Sf Maria haiose și amuzante. Vă oferim mai câteva sugestii, idei de mesaje, sms-uri cu urări și felicitări pentru această sărbătoare: Citește și: nume sărbătorite de […]
Vibrația zilei de 12 august 2026: Cerul se exprimă printr-un spectacol de energie cosmică
Vibrația zilei de 12 august 2026: Cerul se exprimă printr-un spectacol de energie cosmică 12 august este una dintre acele zile în care cerul se exprimă printr-un spectacol de energie cosmică care nu trebuie ignorat, simbolizând încheieri și începuturi noi, multă conștiință și multe schimbări. Eclipsa totală de Soare formată odată cu Luna Nouă în […]
Când urăm ”La mulți Ani de Sfânta Maria”, pe 15 august sau pe 8 septembrie? Se spune sau nu ”La mulți ani” de Adormiea Maicii Domnului? Mulți români sunt în dilemă atunci când vine vorba despre Sfânta Maria. Pentru că există două sărbători religioase cu același nume, la 15 august și la 8 septembrie, nu […]