Rămâi conectat

Ştirea zilei

În absorbţia de fonduri europene, un ochi râde, altul plânge. Municipiul Alba Iulia – pe primul loc în Regiunea Centru la rata absorbţiei de fonduri europene, iar CJ Alba, pe penultimul loc!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Municipiul Alba Iulia – pe primul loc în Regiunea Centru la rata absorbţiei de fonduri europene, iar CJ Alba, pe penultimul loc!

La nivelul Regiunii Centru, respectiv în județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, prin Programul Operațional Regional 2007-2013 s-au contractat un număr de 499 cereri de finanțare, prin care s-au solicitat de către beneficiari 588,09 milioane euro fonduri nerambursabile. Bugetul disponibil la nivelul Regiunii Centru a fost de 415,62 milioane euro fonduri nerambursabile provenite de la Uniunea Europeană. Până la data de 31.05.2016 au fost decontate beneficiarilor POR 2007-2013 care au avut proiecte în implementare, fonduri în valoare de 341,88 milioane euro. Rezultă astfel, raportat la bugetul fondurilor europene disponibile la nivelul Regiunii Centru, un grad de absorbție de 82,16%. Menționăm că la realizarea calculelor s-a folosit cursul Inforeuro din luna martie 2016, respectiv 1 euro = 4,4639 lei. Într-un top realizat pe baza cifrelor furnizate oficial de ADR Centru la solicitarea Ziarului ”Unirea”, municipiul Alba Iulia se află pe primul loc la rata absorbției de fonduri europene prin Programul Operațional Regional 2007-2013, cu 147.319.861,32 de lei atrași aici. Facem precizarea că sumele pe care le redăm mai jos reprezintă situația proiectelor pe municipii și orașe ce cumulează atât proiectele derulate de către autoritățile publice locale din localitățile respective, cât și cele derulate de către ONG-uri, unități de cult. Sunt excluse fondurile atrase de investitorii privați, cărora le vom dedica un capitol separat.

Înalba iulia acest top se află și municipiul Brașov, cu 27.540.625,70 de lei, deși în acte figurează cu suma totală atrasă de… 200.328.035,51 de lei, ca ”Pol urban de creștere”. Cum a fost posibil? Cu puțin ajutor de la Guvern, care probabil are o fixație ”administrativă” vizavi de viitoarea capitală a Regiunii Centru, unde au fost mutate deja forurile regionale ale principalelor entități de control ale statului – ANAF, OPC etc. În cadrul POR 2007-2013, prin Axa prioritară 1 – Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – subdomeniul Poli urbani de creştere, au fost nominalizați prin lege polii de creştere, reprezentaţi la nivel regional de un centru urban mare. La nivelul Regiunii Centru, polul de creştere desemnat a fost municipiul Braşov şi zona sa metropolitană, respectiv orașele și comunele limitrofe. Proiectele depuse în cadrul acestei axe prioritare în zona Brașovului și cuantumul fondurilor absorbite sunt prezentate ca și fonduri absorbite de către Municipiul Brașov și zona limitrofă, ”Brașov, subdomeniul 1.1”.

Adică, suma de peste 200 de milioane de lei a fost atrasă de Brașov și de comunele și orașele din jurul său. Exclusiv, Brașovul a atras doar suma de peste 27 de milioane de lei, menționată mai sus, prin două proiecte, unul pentru drumuri și unul pentru un liceu. Altfel, orașul Zlatna din județul Alba, a reușit să atragă, în aceeași perioadă de finanțare, o sumă apropiată de cea a Brașovului, respectiv 26.620.765,66 de lei. Pe locul doi în topul finanțărilor atrase prin POR 2007-2013 se află municipiul Târgu Mureș, cu 137.337.629,73 de lei, iar pe trei se află municipiul Sibiu cu suma atrasă de 61.742.775,03 de lei. Pe locul patru este Miercurea Ciuc, cu suma de 48.218.633,19 lei și pe cinci este municipiul Sfântu Gheorghe, cu 43.016.592,02 lei.

Consiliul Judeţean Alba, în coada clasamentului la absorbţia de fonduri pe POR 2007-2013 Pe entități județene, Consiliul Județean Sibiu este primul în topul fondurilor atrase, cu suma de 121.428.195,14 lei. Pe doi este CJ Mureș, cu suma atrasă de 83.498.475,90 de lei, iar pe locul trei – CJ Covasna, cu suma de 83.303.486,91 de lei.

Consiliul Județean Harghita a atras pe POR 2007-2013 suma de 73.195.723,49 de lei, finanțare care îl situează pe locul patru în top, iar Consiliul Judeţean Alba ocupă doar locul 5, cu suma atrasă de 19.257.686,23 de lei. Ultimul loc, șase, este ocupat de Consiliul Județean Brașov, 995,786,41 de lei, bani europeni atrași în județ. La calculul cuantumului valoric al fondurilor absorbite prin POR 2007-2013, pe lângă proiectele derulate direct de către Consiliile județene au fost adunate și valorile proiectelor derulate de către Direcțiile Județene de Asistență Socială și Protecție a Copilului, instituții coordonate de către CJ-uri. La nivelul Regiunii Centru există și proiecte dezvoltate în parteneriat între două județe, cum este cel de modernizare a drumului Jina – Șugag, care, în acest caz, a fost cumulat la județul Sibiu, deoarece Consiliul Județean Sibiu a fost lider de proiect. Mai există, de asemenea, proiecte regionale implementate în cele 6 județe ale regiunii care au vizat modernizarea structurilor de intervenție în situații de urgență sau proiectul unei unități de cult, care s-a implementat în 4 județe ale Regiunii Centru pentru reabilitarea unor obiective de patrimoniu.

Astfel, prin Domeniul major de intervenție 3.3 au fost modernizate inspectoratele pentru situații de urgență din toate cele 6 județe din Regiunea Centru cu o finanțare europeană absorbită de 47.026.500,55 lei. Prin proiectul ”Tezaure Fortificate Redescoperite – Dezvoltarea Durabilă a Regiunii Centru prin punerea în valoare a potențialului turistic al rețelei de biserici fortificate săsești” – 18 biserici fortificate din județele Alba, Brașov, Mureș și Sibiu au fost reabilitate printr-o finanțare europeană comună de 15.142.421,66 lei.

Potrivit datelor oficiale, în ce privește absorbția fondurilor europene pe POR 2007-2013, la nivelul unităților administrativ – teritoriale din județul Alba, raportată la celelalte din Regiunea Centru, un ochi râde, altul plânge. Dacă Primăria Alba Iulia ocupă un onorant loc unu, datorită primarului Mircea Hava, care a dat credit unei echipe tinere și competente condusă de Nicolaie Moldovan, Consiliul Județean Alba ocupă un dezolant și rușinos penultim loc comparativ cu celelalte administrații județene. Performanța este cu atât mai notabilă cu cât municipiul Alba Iulia este o localitate mult mai mică decât Brașovul și nu a fost susținută pe față de guvernările trecute, ca oraşul de sub Tâmpa.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Supermarket-urile NU vor fi închise în weekend: Ciolacu – ”Nu este oportun, nu mai suntem în pandemie”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Supermarket-urile NU vor fi închise în weekend: Ciolacu – ”Nu este oportun, nu mai suntem în pandemie” Marcel Ciolacu a declarat, joi, la începutul ședinței de Guvern, că din semnalele primite din rândul societăţii, rezultă clar că nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Programul de funcționare a supermarketurilor din România nu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea