În 4 februarie 2015, sentinţă definitivă în dosarul “Mită pentru arbitri 1” *Sorin Corpodean şi Lucian Dan aşteaptă decizia Curţii de Apel Ploieşti
Sorin Corpodean, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Alba şi Lucian Dan, fostul şef al Comisiei Judeţene de Arbitri Alba vor afla în 4 februarie sentinţa definitivă în dosarul “Mită pentru arbitri 1”. Peste 14 zile, Curtea de Apel Ploieşti se va pronunţa în deja celebrul dosar, trimis în instanţă de DNA Piteşti în urmă cu 65 de luni şi pe marginea căruia s-au derulat peste 70 de termene. Ultimul s-a consumat luni după-amiază, când avocaţii şi clienţii lor au putut rosti ultimele discursuri înaintea deciziei finale. La sfîrşitul lui 2013, Tribunalul Prahova a dictat pedepse cu executare pentru Penescu (4 ani) şi Constantin „Vâlcea” (3 ani) şi cu suspendare pentru 5 foşti arbitri şi observatori implicaţi în cazurile de corupţie de la FC Argeş, dar Curtea de Apel poate schimba radical hotărârile.
*Pedepsele dictate în prima instanţă
În octombrie 2013, Tribunalul Prahova a pronunţat următoarele pedepse: *Gheorghe Constantin – 3 ani cu executare; acuzaţie: luare de mită, iniţiere de grup infracţional; *Aurelian Bogaciu – 3 ani cu suspendare; acuzaţie: luare de mită; *Marcel Lică – 3 ani cu suspendare; acuzaţie: luare de mită; *Sorin Corpodean – 3 ani cu suspendare; acuzaţie: luare de mită; *Lucian Dan – 3 ani cu suspendare; acuzaţie: luare de mită; *Sorin Caia – 3 ani cu suspendare; acuzaţie: luare de mită; *Marcel Savaniu – achitat; acuzaţie: luare de mită; *Florin Prunea – achitat; acuzaţie: trafic de influenţă.
Conform unui articol publicat de Gazeta Sporturilor, este vorba despre primul caz postrevoluţionar în care „centrali” şi asistenţi din lotul de elită au ajuns în faţa judecătorilor pentru corupţie. Patronul lui FC Argeş, Cornel Penescu, a fost acuzat de procurorii din Trivale că împărţea bani negri pe bandă rulantă la arbitri, observatori şi oficiali FRF pentru a-şi asigura arbitraje favorabile, pentru a avea prioritate la distribuirea brigăzilor comode şi protecţie la vîrful CCA! În total, dosarul cuprinde 14 persoane: 8 din fotbal şi 6 din anturajul lui Penescu. Perioada vizată: partide din sezonul 2008-2009. Pentru toţi, Tribunalul Prahova a pronunţat deja o primă sentinţă în octombrie 2013. S-au dictat trei pedepse cu executare (Penescu 4 ani, Gh. Constantin 3 ani, Făcăleaţă – omul lui Penescu – 3 ani), doi achitaţi (Savaniu, Prunea) şi 9 sentinţe cu suspendare.
*19 ani pentru „locotenenţi”
În afara oamenilor din fotbal, Tribunalul Prahova a dictat în octombrie 2013 o serie de condamnări şi pentru apropiaţii lui Penescu, aflaţi pe circuitul relaţiilor cu arbitrii. Cu 4 ani de executare, Penescu e urmat de „locotenentul” său, Liviu Făcăleaţă, 3 ani cu executare, iar restul pedepselor sunt următoarele: Cristian Libertatu (director OPC Argeş) – 3 ani cu suspendare sub supraveghere, Cristian Mincă (preşedinte FC Argeş), Gheorghiţă Pieca (director PIC) şi Daniela Cîrstina (director PIC) – toţi câte 3 ani cu suspendare. Omul de la care a pornit tăvălugul din 2009, Cornel Penescu, e închis în prezent la Penitenciarul Mărgineni. Pe numele lui există deja trei condamnări definitive, iar Penescu mai are pe rol alte două dosare, în afara celui identificat drept „Mită pentru arbitri 1”. Un dosar disjuns din „Mită pentru arbitri 1” a vizat tripleta Cornel Penescu – Marius Martiş – Ionică Serea. În iunie 2014, Înalta Curte a pronunţat sentinţele definitive, toate cu suspendare. A fost vorba despre despre 3 ani la Penescu şi de câte doi ani la arbitri, care, pe durata instrumentării cazului, au stat în arest în perioada 29 aprilie-30 septembrie 2010.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-3 (0-3)! Coșmar pentru „roș-albaștri”! Vitinha: „Nu-și au rostul cuvintele!”
Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-3 (0-3), în etapa 13 din Liga 3! Coșmar pentru „roș-albaștri”, al doilea eșec la rând!!! Metalurgistul Cugir a suferit cea mai drastică înfrângere stagională în fața fanilor, 0-3 (0-3) cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii, după un prim act de coșmar al elevilor lui Vitinha. „A […]
Live video: Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii 0-3, la pauză! în etapa a 13-a a Seriei 7 din Liga 3
Metalurgistul Cugir – CSC Ghiroda și Giarmata Vii, în etapa a 13-a a Seriei 7 din Liga 3, pe „Arena Cugir” Metalurgistul Cugir (locul 8, 13 puncte) – CSC Ghiroda și Giarmata Vii (locul 6, 19 puncte, vineri, ora 14.00, „Arena Cugir” (în tur, 3-3). La pauză oaspeții conduc cu 3-0, goluri înscrise de […]
Bogdan Apostu, oficial CSM Unirea Alba Iulia, dorit de Gigi Becali la FCSB: Când vor avea loc negocierile decisive
Bogdan Apostu, oficial CSM Unirea Alba Iulia, dorit de Gigi Becali la FCSB: Când vor avea loc negocierile decisive Gigi Becali a pus ochii pe Bogdan Apostu, oficialul la CSM Unirea Alba Iulia, pe care îl dorește în funcția de manager general al FCSB. Cele două părți urmează să se întâlnească luni, 16 noiembrie 2026, […]