Sport

Implicarea Primăriei municipiului Alba Iulia la divizionara terță AFC Unirea 1924 Alba Iulia, doar din 2022!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Mult așteptata implicare a Primăriei municipiului Alba Iulia la formația AFC Unirea 1924 Alba Iulia, ce activează în Liga a 3-a, se va produce abia în cursul anului viitor, dacă și după ce se vor regla toate aspectele de natură juridică determinate de un asemenea demers.

Petrecerea Divorțaților

Formația din Cetatea Marii Uniri traversează momente critice din punct de vedere financiar și este pe ultima poziție în ierarhia Seriei a 9-a, într-o situație delicată, amenințată cu retrogradarea, dar chiar și cu un nedorit abandon. Marți, Gabriel Pleșa, edilul municipiului reședință de județ, a avut o întrevedere cu oficialii “alb-negrilor”, întâlnire ce a durat aproximativ două ore, prin care s-au căutat soluții pentru depășirea crizei și salvarea fotbalului.

“Le-am transmis reprezentanților clubului să facă o solicitare oficială prin care noi să intrăm ca membri în Asociație. Se poate și în alte părți, încercăm și la Alba Iulia. În vară să preluăm palmaresul şi numele.  Este cel mai bun lucru, după părerea mea, să facem un proiect pe mai mulți ani, mai ales că în 2024 Unirea Alba Iulia va celebra 100 de ani de existență”, a comentat Gabriel Pleșa.

*Gabriel Pleșa: ”Fotbalul se găsește acum într-o situație foarte complicată”

Divizionara terță supraviețuiește de la o zi la alta, cu jucători ce și au uitat numărul lunilor restanțelor contractuale și cu memorii ale foștilor echipieri, până în prezent 9, scadente în această perioadă, ce împovărează și mai mult o grupare sufocată de probleme multiple. AFC Unirea 1924 Alba Iulia încă mai speră într-o ieșire din impas, soluțiile fiind unele pe termen mediu, respectiv un proiect prin care Primăria municipiului să susțină fotbalul. Sau un nou transfer al lui Nicolae Stanciu (devenit indirect principalul sponsor al formației de suflet în ultimii 5 ani) în această iarnă, pentru a încasa procentul cuvenit din taxa de solidaritate (5% din indemnizația de transfer, repartizată procentual cluburilor care au contribuit la creșterea jucătorului până la vârsta de 23 de ani).

“Discuția este să găsim forma în care ne implicăm în AFC Unirea, direct prin Primăria municipiului, sau prin intermediul Clubului Sportiv Municipal Unirea Alba Iulia, pe care-l finanțăm în prezent. Dacă vom reuși să rezolvăm această problemă, imediat o să vină și alții lângă noi, mă refer la mediul privat, întrucât e vorba de încredere”, a mai adăugat Pleșa.

Spre deosebire de alte formații din Alba ce au activat în ultimul deceniu pe a treia scenă, Unirea Alba Iulia nu a fost susținută în plan financiar de autoritățile locale. Grupări precum Metalurgistul Cugir, CS Ocna Mureș, Industria Galda de Jos sau Performanța Ighiu au contat de-a lungul vremii, în majoritatea perioadei amintite, cu preponderență pe fonduri asigurate de primăriile din respectivele localități ce garantează un buget fotbalistic și implicit siguranța financiară. În schimb, în Cetatea Marii Uniri, aportul a fost sporadic, lucrurile deblocându-se abia în august anul trecut, în contextul campaniei electorale pentru alegerile locale. A fost acordată suma de 400.000 de lei, iar în aprilie acest an s-au mai virat 200.000 de lei – cu care s-au mai achitat din restanțe. Atât! Și deja e luna noiembrie!

Până se clarifică cum și în ce formă AFC Unirea Alba Iulia va fi, în sfârșit, sub umbrela primăriei albaiuliene, varianta considerată salvatoare, prezentul este unul al convulsiilor. Clubul are conturile blocate, e nevoie de minimum 50.000 de euro pentru a se liniști cât de cât lucrurile, iar retrogradarea în Liga a 4-a bate la ușă. “Știm că sunt presuni financiare momentane, datorii stringente. Acum clubul se găsește într-o situație foarte complicată, căutăm soluții în mediul privat pentru a se depăși impasul”, a concluzionat Gabriel Pleșa.

*Unirea nu moare

În același timp, reprezentanții clubului au depus la Bugetarea participativă un proiect, “Unirea nu moare”, ce poate fi votat până în 14 decembrie, pentru suma de 75.824 de lei, însemnând acoperirea cheltuielilor cu deplasările și organizarea jocurilor de pe teren propriu în ediția 2021/2022, ce a strâns până azi, la prânz, 649 de voturi, aflându-se pe primul loc la categoria “sport și sănătate”.

Mai concret, până la realizarea unui proiect serios, cu implicarea autorităților locale, de la vară, Unirea Alba Iulia trebuie să reziste din punct de vedere financiar și să termine acest campionat.

Foto, arhivă (Lucian DANCIU)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

CSM Unirea, trei eșecuri, în Conference Cup la polo feminin | Campioana României continuă în Challenger Cup

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Unirea, trei eșecuri, în Conference Cup la polo feminin, grupă găzduită de Bazinul Olimpic | Campioana României continuă în Challenger Cup CSM Unirea Alba Iulia, campioana României la polo feminin, a pierdut toate cele 3 jocuri disputate în grupa D a preliminariilor Conference Cup, urmând a continua în Challenger Cup CSM Unirea Alba Iulia […]

Citește mai mult

Sport

Video: antrenorul Cristian Pustai (CSM Unirea Alba Iulia) se reinventează în Liga 3! Profesorul atacă promovarea în Liga 2 cu „alb-negrii”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Antrenorul Cristian Pustai (CSM Unirea Alba Iulia) se reinventează în Liga 3! Profesorul atacă promovarea în Liga 2 cu „alb-negrii” Povestea antrenorului Cristian Pustai, cel care încearcă se readucă CSM Unirea Alba Iulia pe a doua scenă fotbalistică, este relatată de Superscore România. Cristian Pustai (59 de ani) este, din vară, noul antrenor principal al […]

Citește mai mult

Sport

Foto: Liga 5, etapa a 9-a, Mureșul Gâmbaș și CS Ocna Mureș 2, lideri la încheierea turului

Dan HENEGAR

Publicat

în

Liga 5, etapa a 9-a, Mureșul Gâmbaș și CS Ocna Mureș 2 sunt lideri la încheierea turului După prima parte a campionatului, lderii celor două serii sunt Mureșul Gâmbaș și CS Ocna Mureș 2, care vor ierna în fruntea ierarhiilor, trăgându-se cortina pentru jocurile din acest an în cel de-al șaselea eșalon competițional. În Seria […]

Citește mai mult