Purtarea măștilor de către elevi nu este obligatorie în timpul orelor, dacă se respectă distanțarea și medicul școlar decide
Purtarea măștilor în timpul orelor de curs nu este obligatorie, dacă distanțarea se păstrează și dacă medicul școlar aprobă această decizie, potrivit unui comunicat din partea Ministerului Sănătății. Potrivit aceluiași comunicat, ministrul Sănătății a aprobat Ordinul Comun MS-MAI referitor la obigativitatea purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mainilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS CoV-2 pe durata stării de alertă.
Decizia prin care elevii pot să stea fără mască la ore poate fi luată de medicul școlar. Ce prevede noul ordin:
„În funcție de evaluarea riscului efectuat de medicul de medicina muncii al unității sau amedicului de medicină școlară, după caz, pot exista unele excepții, astfel:
a) ) angajatul este singur în birou sau se află minim 2 m între persoanele din acel birou, cu condiția aerisirii camerei, cel puțin la două ore și se asigură dezinfecția suprafețelor;
b) persoana suferă de boli care afectează capacitatea de oxigenare;
c) persoana desfășoară activitați fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescuta, etc.);
d) prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
e) vorbitorii în public cu condiția respectării distanței de 3 metri
f) elevii/studenții doar în timpul orelor de curs, dacă se respectă distanțarea corespunzătoare
g) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani”.
Reamintim că marți același ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, a semnat un ordin comun cu ministrul Educației în care este prevăzut:
”Elevii, personalul didactic, didactic auxiliar și nedidactic vor purta mască de protecție pe durata activităților și își vor igieniza regulat mâinile cu substanțe dezinfectante sau cu săpun”.
Ce mai prevede noul ordin dat azi:
„Măștile sunt eficiente dacă sunt folosite în combinație cu curățarea frecventă a mâinilor cu soluție pe bază de alcool sau cu apă și săpun. Mai exact, înainte de a utiliza masca, mâinile trebuie igienizate (cu soluție pe bază de alcool sau cu apă și săpun). Masca de protecție trebuie să acopere atât gura cât și nasul și să fie schimbată o dată la 4 ore sau ori de câte ori aceasta s-a umezit sau s-a deteriorat;
Masca nu se atinge în timpul purtării, iar în cazul atingerii măștii, mâinile trebuie igienizate cu soluție pe bază de alcool sau cu apă și săpun.
După utilizare, masca se aruncă de îndată într-un spațiu special amenajat, preferabil cu capac, operațiune urmată de igienizarea mâinilor. NU se recomandă reutilizarea măștilor medicale.
Măștile nemedicale se spală zilnic la o temperatură de 60- 90 C și se calcă cu fier de călcat prevăzut cu abur, la temperatură maximă.
Pentru copiii cu vârsta de 5 ani sau mai mare este recomandată purtarea măștilor nemedicale (din material textil);
În cazul apariției febrei/tusei/strănutului, purtarea măștii este recomandată în orice circumstanță (ex: în spațiile deschise, la domiciliu)”, se mai arată în comunicat.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Comuna Ciugud urma să plătească anual mai mult decât dublu decât în prezent pentru noul sistem de transport public, realizat în parteneriat cu municipiul Alba Iulia: Documentații revizuite „pe genunchi” după o sesizare ziarulunirea.ro
Comuna Ciugud urma să plătească anual mai mult decât dublu decât în prezent pentru noul sistem de transport public, realizat în parteneriat cu municipiul Alba Iulia: Documentații revizuite „pe genunchi” după o sesizare ziarulunirea.ro Comuna Ciugud urma să acopere, în noul sistem de transport public din Zona Urbană Funcțională Alba Iulia–Ciugud, o compensație anuală de […]
VIDEO | 1 Decembrie 2026 la Alba Iulia: Gabriel Pleșa anunță că nu va mai autoriza mitinguri politice de Ziua Națională. „Nu vom mai fi de acord să se întâmple ceea ce s-a întâmplat”
1 Decembrie 2026 la Alba Iulia: Gabriel Pleșa anunță că nu va mai autoriza mitinguri politice de Ziua Națională. „Nu vom mai fi de acord să se întâmple ceea ce s-a întâmplat” Primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a vorbit despre evenimentele și manifestațiile care vor avea loc sau nu în oraș de 1 Decembrie, […]
Video | Cetatea Alba Carolina: Au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a
Cetatea Alba Carolina: Au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a Vineri, 6 noiembrie 2026, au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a ale Cetății Alba Carolina. Cetatea din Alba Iulia reprezintă unul dintre cele mai importante ansambluri de arhitectură militară de tip Vauban din […]
