Actualitate

Hoții au intrat pe geamul apartamentelor din cartierul Orizont din Alba Iulia

Bogdan Presecan

Publicat

în

Două apartamente situate pe strada Orizont din Alba Iulia au fost prădate, joi 30 august, de doi bărbați din comuna Fărău, care au intrat pe geamurile lăsate deschise de la parterul imobilelor.

Petrecerea Divorțaților

Polițiștii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat lui C.C. de 19 ani din Alba Iulia și lui R.V. de 31 de ani din comuna Fărău, județul Alba.

Cei doi bărbați au intrat pe geamurile deschise în două apartamente situate la parterul blocurilor de pe strada Orizont din municipiul Alba Iulia, de unde au sustras cinci telefoane mobile, aparatură electronică și suma de 150 de lei.

Prejudiciul în valoare de 1.470 lei a fost recuperat și predat celor două părți vătămate, cercetările fiind continuate de către polițiști în vederea stabilirii întregii activități infracționale a celor doi învinuiți.

foto arhivă

PENTRU A PREVENI FURTURILE DIN LOCUINŢE,  POLIŢIA ROMÂNĂ VĂ RECOMANDĂ

 

ü Ferestrele locuinţelor trebuie să fie sigure faţă de o eventuală tentativă de escaladare din exterior!

ü Dacă locuiţi la parterul blocului, este indicat să vă montaţi grilaje la geamuri!

ü Montaţi încuietori rezistente care au sistemul de prindere în interior la toate căile de acces (ferestre, guri de aerisire, uşi de balcon şi de intrare în locuinţă, precum şi alte locuri)!

ü La plecarea de la domiciliu (indiferent de perioada de timp) închideţi bine toate căile de acces în locuinţă!

ü Nu ţineţi sume mari de bani în casă, neasigurate şi nici nu lăsaţi impresia că deţineţi asemenea sume; aceeaşi recomandare este valabilă şi cu privire la bijuterii;

ü Notaţi seriile aparaturii electronice deţinute, astfel încât să puteţi sprijini Poliţia în cazul furtului!


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Reglementarea păcănelelor la Alba Iulia: Plângere prealabilă depusă de Loteria Română

Ioana Oprean

Publicat

în

Reglementarea păcănelelor la Alba Iulia: Plângere prealabilă depusă de Loteria Română Compania Națională „Loteria Română” S.A. a contestat Hotărârea Consiliului Local nr. 313 din 31 august 2026, prin care Alba Iulia și-a stabilit regimul activităților de jocuri de noroc. Executivul local consideră însă plângerea neîntemeiată și propune Consiliului Local să o respingă. Un proiect de […]

Citește mai mult

Actualitate

Când începe vacanța de toamnă în 2026 și când revin elevii la școală. Când este următoarea vacanță din anul școlar 2026-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

Când începe vacanța de toamnă în 2026 și când revin elevii la școală. Când este următoarea vacanță din anul școlar 2026-2027 În câteva zile, elevii din România vor intra în prima vacanță din anul școlar 2026-2027, programată la finalul lunii octombrie. Vacanța de toamnă va dura nouă zile consecutive, iar calendarul aprobat de Ministerul Educației […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii private | Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii”

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii private | Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii” Premierul Luca Niculescu afirmă că Pilonul II de pensii private nu va fi modificat, subliniind că predictibilitatea trebuie să reprezinte un principiu de bază al politicilor publice. Potrivit șefului Guvernului, fondurile acumulate în cadrul acestui sistem însumează aproximativ […]

Citește mai mult