Ştirea zilei

Hoț și cerșetor: Cum a rămas o femeie din Alba, care avea grija de copiii ce plângeau, fără portofel în parcarea unui supermarket

Ioana Oprean

Publicat

în

Hoț și cerșetor: Cum a rămas o femeie din Alba, care avea grija de copiii ce plângeau, fără portofel în parcarea unui supermarket

Un bărbat din Alba a fost condamnat de magistrații Judecătoriei Sebeș la pedeapsa de șase luni închisoare, cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

Petrecerea Divorțaților

În fapt, în actul de sesizare s-a reţinut că, la data de 15.01.2022, în jurul orei 12:20, persoana vătămată s-a deplasat la supermarketul Kaufland împreună cu cei 2 copii ai săi, cu autoturismul. Ulterior, după ce aceasta a parcat autoturismul în parcarea din fața supermarketului Kaufland, a luat un cărucior de cumpărături și s-a deplasat la autoturism, unde a pus în acesta portofelul și scaunul tip scoică al unuia dintre copii.

În continuare, întrucât copiii plângeau, aceasta a luat scoica de pe cărucior și s-a deplasat în autoturism pentru a avea grijă de ei, moment în care portofelul a rămas nesupravegheat în cărucior.

Cu această ocazie, inculpatul, profitând de neatenția persoanei vătămate, a sustras portofelul din căruciorul de cumpărături în care se aflau suma de aproximativ 2000 lei, actul de identitate, permisul de conducere și cardurile de cumpărături ale acesteia, după care a părăsit parcarea magazinului Kaufland.

Imaginilor video surprinse de camerele de supraveghere au arătat o persoană de sex masculin (identificată ulterior ca fiind inculpatul) în parcarea magazinului Kaufland a ajuns lângă autoturismul femeii, în stânga căruia se afla căruciorul de cumpărături din care persoana vătămată a reclamat că i-a fost furat portofelul. Ulterior acesta se oprește în sptele autoturismului unde stă câteva secunde, după care profitând că nu îl vede nimeni, se deplasează în partea din stânga a autoturismului, unde trage căruciorul de cumpărături în spate, înspre containerul de colectare peturi, iar la câteva secunde împinge căruciorul înapoi lîngă autoturism și pleacă.

Fiind audiat în calitate de suspect în prezența avocatului desemnat din oficiu, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, precizând că în data de 15.01.2022, în timp ce se afla în parcarea supermarketului Kaufland, pentru a apela la mila oamenilor, în jurul orei 12:20, plimbându-se printre autoturisme, a observat lângă o mașină aflată staționată, un cărucior de cumpărături. Ulterior, profitând de faptul că acesta nu era supravegheat și că în interiorul lui se afla un portofel, s-a deplasat lângă cărucior și a sustras portofelul.

Decizia poate fi atacată cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei sentinţei.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Ștafeta Veteranilor Invictus 2026: Aiudeanul Levi Polgar duce pentru al zecelea an consecutiv ștafeta albastră de la Oradea la Carei

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Ștafeta Veteranilor Invictus 2026: Aiudeanul Levi Polgar duce pentru al zecelea an consecutiv ștafeta albastră de la Oradea la Carei În cadrul Ștefetei Veteranilor Invictus 2026, ultramaratonistul aiudean Levi Polgar va duce pentru al zecelea an consecutiv ștafeta albastră de la Oradea la Carei. Militari și voluntari civili vor aduce vineri, 23 octombrie, Ștafeta Veteranilor […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Foto | Rafila Stoenescu, 100 de ani de viață și istorie: Centenara din Vinerea păstrează vie moștenirea unui neam de seamă

Ioana Oprean

Publicat

în

Rafila Stoenescu, 100 de ani de viață și istorie: Centenara din Vinerea păstrează vie moștenirea unui neam de seamă Localnicii din Vinerea și reprezentanți din orașul Cugir au îmbrăcat haine de sărbătoare pentru a aduce un profund omagiu unei personalități remarcabile: doamna Rafila Stoenescu, care a atins venerabila și rar întâlnita bornă de 100 de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Patru copii, exploatați la cerșit până aproape de miezul nopții la Alba Iulia! Doi bărbați, arestați pentru trafic de minori

Ioana Oprean

Publicat

în

Patru copii, exploatați la cerșit până aproape de miezul nopții la Alba Iulia! Doi bărbați, arestați pentru trafic de minori Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Alba Iulia, […]

Citește mai mult