Politică Administrație

Horațiu Florea, la prima reuniune a coordonatorilor județeni ai Pro România. Primul Congres va avea loc în 20-21 octombrie

Ioana Oprean

Publicat

în

Coordonatorul Pro România, filiala Alba, Horațiu Florea, a participat, joi, la Constanța, la prima reuniune a coordonatorilor județeni ai Pro România. Cu această ocazie s-a stabilit data congresului, în 20-21 octombrie, când va fi aleasă conducerea partidului şi vor fi desemnaţi candidaţii la europarlamentare.

Petrecerea Divorțaților

”Am participat, joi, la Constanța, la prima reuniune la nivel național cu toți coordonatorii județeni pentru a stabili principalele direcții strategice și linii de acțiune ale partidului”, a scris, joi, Horațiu Florea, pe pagina de Facebook a Pro România.

Horațiu Florea a fost împuternicit la începutul lunii iulie în funcția de coordonator al Pro România, filiala Alba. Partidul a fost înființat de Victor Ponta, Daniel Constantin și Sorin Câmpeanu.

„Îmi doresc să construim împreună Pro România ca o alternativă serioasă la modul precar şi deficitar în care au ajuns partidele tradiţionale să facă politică. Trebuie să readucem decenţa, competenţa şi profesionalismul în viaţa publică şi să le arătăm oamenilor că suntem pregătiţi şi avem proiecte şi soluţii concrete la problemele cu care se confruntă”, a declarat liderul Pro România, Victor Ponta, la reiuniune, potrivit unui comunicat de presă trimis de Pro România.

Până la congres, Pro România îşi propune definitivarea structurilor din teritoriu şi organizarea a cel puţin opt întâlniri regionale în care reprezentanţii conducerii centrale vor avea discuţii şi consultări cu membrii şi simpatizanţii partidului.

”De asemenea, Pro România îşi propune să iniţieze o dezbatere amplă la care să participe mediul de afaceri, societatea civilă, structurile sindicale şi mediul universitar pentru realizarea şi promovarea unui set de măsuri socio-economice urgente care se impun pentru a evita dezastrul spre care România se îndreaptă din cauza iresponsabilităţii lui Liviu Dragnea şi a incompetenţei guvernului Dăncilă. Toate aceste proiecte concrete vor fi reunite sub forma unei Agende de Bună Guvernare”, se mai arată în comunicatul Pro România.

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Video | Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare

Ioana Oprean

Publicat

în

Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare Municipalitatea blăjeană continuă seria investițiilor în infrastructură, un nou șantier fiind deschis pe strada Alexandru Borza. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție publică pentru dotarea zonei Șanțului Exterior Est al Cetății Alba Carolina, în cadrul proiectului de reconversie și refuncționalizare a acestui spațiu. Contractul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul Primăria Cugir a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Executare rețea canalizare pluvială în localitatea Vinerea pe str. Arinului, Toamnei și Teiului și în orașul Cugir pe str. Cloșca și […]

Citește mai mult