Actualitate

Hidroelectrica: Anunț privind perioada în care clienții pot transmite indexul în luna septembrie 2023

Ioana Oprean

Publicat

în

Hidroelectrica: Anunț privind perioada în care clienții pot transmite indexul în luna septembrie 2023

Compania Hidroelectrica a anunţat perioada în care clienții pot transmite indexul în luna septembrie 2023. Astfel, citirea indexului Hidroelectrica pentru luna septembrie şi transmiterea lui se face în această perioadă, anunţă reprezentanţii companiei de energie a statului.

Petrecerea Divorțaților

Indexul autocitit poate fi comunicat gratuit la numărul de telefon: 0800.800.359.

Perioada de citire a indexului la Hidroelectrica se face în intervalul 24-28 septembrie 2023, adică începând de duminică, pe parcursul a cinci zile.

„Perioada de transmitere a indexului pentru clienţii companiei Hidroelectrica se face în perioada 24-28 septembrie.

Indexul autocitit poate fi comunicat în intervalul amintit al lunii curente, la numărul de telefon 0800 800 359 (apel gratuit)”, a spus consilierul președintelui directoratului Hidroelectrica, Bogdan Buciu, vineri, pentru Antena3.ro.

Informaţii suplimentare puteţi obţine prin apelarea serviciului Call Center la numărul de telefon: 021.9834.

Compania Hidroelectrica are în prezent aproape 600.000 de clienţi.

Hidroelectrica a anunţat la începutul anului că restanțierii pot opta pentru eșalonarea sumelor, pe o perioadă de șase luni.

Facturile Hidroelectrica pot fi plătite într-un interval destul de larg, de 45 de zile în cazul clienților casnici, respectiv de 30 de zile în cazul consumatorilor non-casnici, perioade pentru care nu sunt percepute penalități.

Eșalonarea se solicită online, prin completarea unui formular tip, sau direct la sediile sucursalelor. Hidroelectrica ocupă a treia poziție în topul furnizorilor de energie electrică din țara noastră.

În ceea ce privește plata în rate a facturilor, Hidroelectrica a anunțat cu câteva luni în urmă că dacă suma de plată este prea mare, clienţii pot să achite factura și în rate, dar trebuie să depună o cerere.

Aceasta trebuie trimisă la adresa de mail [email protected] sau poate fi depusă în format fizic la sediile sucursalelor Hidroelectrica precum și la sediul central. Plata va fi făcută în maximum şase rate lunare.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Copiii sub 14 ani care comit fapte penale, obligați să meargă la psiholog fără acordul părinților: Ce prevede legea pentru părinţi

Ioana Oprean

Publicat

în

Copiii sub 14 ani care comit fapte penale, obligați să meargă la psiholog fără acordul părinților: Ce prevede legea pentru părinţi Copiii sub 14 ani care comit fapte de natură penală vor putea fi obligați de instanță să participe la ședințe de consiliere psihologică, chiar dacă părinții nu sunt de acord. Curtea Constituțională a admis […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Sistemele de monitorizare ale tunelului Momaia de pe Autostrada Sibiu – Pitești, testate de CNAIR: Când ar putea fi deschisă circulația pe secțiunea 4

Ioana Oprean

Publicat

în

Sistemele de monitorizare ale tunelului Momaia de pe Autostrada Sibiu – Pitești, testate de CNAIR: Când ar putea fi deschisă circulația pe secțiunea 4 CNAIR a început testarea sistemelor de monitorizare și siguranță din tunelul Momaia, de pe Secțiunea 4 a Autostrăzii Sibiu – Pitești, înainte de deschiderea circulației, programată pentru acest an. Centrul de […]

Citește mai mult

Actualitate

Cu cât se reducere vârsta de pensionare în 2026 pentru grupa 1 de muncă: Cine se încadrează și câți ani câștigă

Ioana Oprean

Publicat

în

Cu cât se reducere vârsta de pensionare în 2026 pentru grupa 1 de muncă: Cine se încadrează și câți ani câștigă Reducerea vârstei de pensionare pentru grupa 1 este prevăzută în legea pensiilor pentru persoanele care au realizat stagii de cotizare în fosta grupă I de muncă, precum și pentru anumite perioade lucrate în condiții […]

Citește mai mult