Sport

Handbaliștii de la LPS Alba Iulia, remarcați la nivel național în 2023 | Victor Man Lup, la Centrul de Excelență de la Sighișoara

Dan HENEGAR

Publicat

în

Handbaliștii de la LPS Alba Iulia s-au remarcat la nivel național în 2023, clasându-se pe poziția a 4-a a turneului „speranță” organizat de FRH. La respectiva competiție Mihai Năsăudean a fost desemnat cel mai bun inter dreapta, iar în startul acestui an a venit transferul colegului său Victor Man Lup, la Centrul de Excelență de la Sighișoara

Anul 2023 a fost un an aproape perfect pentru echipa masculină de handbal a Liceului cu Program Sportiv Alba Iulia, juniorii 1 de la LPS Alba Alba Iulia reușind să-și îndeplinească obiectivele fixate. Astfel, handbaliștii din Cetatea Marii Uniri au terminat pe locul secund la ONSS, liceu, etapa zonală, disputată la Drobeta Turnu Severin. În plus, la turneul final din cadrul Campionatului Național de juniori 1, grupa “speranță”, organizat la Făgăraș de Federația Română de Handbal, LPS Alba Iulia a încheiat pe poziția a 4-a, iar Mihai Năsăudean a fost nominalizat drept cel mai bun inter dreapta al competiției.

Petrecerea Divorțaților

Noul an a venit cu o veste extraordinară: sportivul Victor Man Lup, pregătit de Gabriela Năsăudean, a fost selecționat și ulterior transferat la Centrul Național de Excelență handbal masculin de la Sighișoara. Lotul echipei este format din Andrei Moldovan, Andrei Martin, Silviu Popa, David Popa, Mihai Năsăudean, Bogdan Filipescu, Robert Cioban, Ciprian Baicu, Alin Muntea, Robert Popescu, Alexandru Căliman, Mihai Orian, Alexandru Bunaciu, antrenori fiind Liliana Coman și Gabriela Năsăudean.

În ceea ce privește obiectivele pentru 2024, LPS Alba lulia își propune să obțină iarăși calificarea la Turneul Final Speranţă, din cadrul Campionatului Național de Handbal Masculin Juniori I. LPS Alba Iulia activează în Seria E, alături de Avatar Brașov, CSȘ Odorheiu Secuiesc și CSȘ Sighișoara, primul meci al anului fiind în 11 februarie, acasă cu Avatar Brașov.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Timișul Șag – CIL Blaj 3-0 (1-0) | Daniel Tătar: „Nu reușim să ieșim din pasa proastă!” Echipa din „Mica Romă” a ratat examenul

Dan HENEGAR

Publicat

în

Timișul Șag – CIL Blaj 3-0 (1-0) | Echipa din „Mica Romă” a ratat examenul pentru play-off CIL Blaj a pierdut derby-ul extern cu Timișul Șag, bănățenii impunându-se cu 3-0 (1-0) în duelul pretendentelor la play-off. Citește și: Video | CIL Blaj, remiză albă în derby-ul de la Sântâna: Care au fost momentele cheie ale […]

Citește mai mult

Sport

Video: Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia 2-1 (1-1), în derby „de Alba”! Cugirenii, a doua victorie consecutivă sub comanda lui Vitinha

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir – CSU Alba Iulia 2-1 (1-1), în derby „de Alba”! Cugirenii, a doua victorie consecutivă sub comanda lui Vitinha Metalurgistul Cugir a învins în derby „de Alba”, 2-1 (1-1), cu CS Universitar Alba Iulia, iar „roș-albaștrii” au realizat a doua victorie consecutivă sub comanda portughezului Vitinha. Citește și: Video | Metalurgistul Cugir, a […]

Citește mai mult

Sport

Live Video | Timișul Șag – CIL Blaj, derby-ul rundei și confruntare pentru play-off

Dan HENEGAR

Publicat

în

Timișul Șag – CIL Blaj, derby-ul rundei a 10-a din Liga 3 și confruntare pentru play-off CIL Blaj este la a doua deplasare consecutivă în Liga 3 de fotbal, împotriva unei contracandidate la play-off. Partida cu Timișul Șag este programată vineri, 23 octombrie 2026, de la ora 15.00, fiind transmisă în format LIVE VIDEO pe […]

Citește mai mult