Actualitate

Guvernul a adoptat proiectul de Lege privind aprobarea Strategiei de dezvoltare teritorială a României

Ioana Oprean

Publicat

în

Prin Strategia de dezvoltare teritorială a României (SDTR) ‘România policentrică 2035. Coeziune și competitivitate teritorială, dezvoltare și șanse egale pentru oameni’, Guvernul propune ca dezvoltarea teritoriului României în perspectiva anului 2035 să fie concentrată pe asigurarea unui teritoriu funcțional, administrat eficient, astfel încât să fie asigurate condiții atractive de viață și locuire pentru cetățenii săi și să aibă un rol important în dezvoltarea zonei de sud-est a Europei.

SDTR stabilește o viziunea integratoare a acțiunilor de dezvoltare la nivelul teritoriului național, în conexiune cu evoluțiile din spațiul european și internațional. În acest sens, SDTR vizează creșterea accesibilității către zonele dezvoltate din centrul Europei și valorificarea poziției geografice a teritoriului național și deschiderea la Marea Neagră, pentru o repoziționare a țării noastre ca actor-cheie în circuitele economice între spațiul european vestic și spațiul estic.

Fie că este vorba despre politicile sectoriale de mediu, transport, agricultură, educație, sănătate sau alte domenii, deciziile de politică publică produc efecte la nivel teritoriului și, implicit, asupra oamenilor. Pentru ca efectele să devină convergente, este necesar ca deciziile publice să ia în considerare teritoriul, transformând particularitățile locale sau regionale în politici localizate în teritoriu. Teritoriul furnizează imaginea globală, integrată, care poate contribui semnificativ la fundamentarea deciziilor de politică publică și la eficientizarea utilizării fondurilor publice prin alocarea fondurilor acolo unde indică necesitățile teritoriale.

Prin SDTR este stabilit cadrul strategic de fundamentare a dezvoltării teritoriale a României pe termen lung, necesar pentru sprijinirea și ghidarea procesului de dezvoltare teritorială la nivel național, cu scopul valorificării oportunităților și a nivelului de dezvoltare al fiecărui teritoriu.

Strategia de dezvoltare teritorială a României este necesară deoarece asigură documentul-cadru care relaționează în profil teritorial strategiile sectoriale naționale, precum și orientările strategice pe termen lung, fundamentând planurile pe termen scurt și mediu (ex: exercițiile bugetare ale UE), reunește toate aspectele dezvoltării, problemele, tendințele, potențialul de dezvoltare și riscurile, asigură suportul pentru evaluarea ex-ante a impactului teritorial al implementării exercițiior bugetare național și al UE.

Potrivit documentului elaborat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), sub coordonarea primului-ministru, scenariul România Policentrică urmărește, în perspectiva anului 2035, dezvoltarea teritoriului național la nivelul unor nuclee de concentrare a resurselor umane, materiale, tehnologice și de capitaluri (orașe mari/medii) și conectarea eficientă a acestor zone de dezvoltare cu teritoriile europene.

Obiectivele generale pe care Guvernul și le propune, în cadrul acestei strategii, vizează:

— asigurarea unei integrări funcționale a teritoriului național în spațiul european, prin sprijinirea interconectării eficiente a rețelelor energetice, de transporturi și broadband;

— creșterea calității vieții prin dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare și a serviciilor publice, în vederea asigurării unor spații urbane și rurale de calitate, atractive și incluzive;

— dezvoltarea unei rețele de localități competitive și coezive, prin sprijinirea specializării teritoriale și formarea zonelor urbane funcționale;

— protejarea patrimoniului natural și construit și valorificarea elementelor de identitate teritorială;

— creșterea capacității instituționale de gestionare a proceselor de dezvoltare teritorială.

Prin aceste cinci obiective generale, cele 18 obiective specifice și cele 10 linii directoare de planificare, documentul orientează procesul de dezvoltare și furnizează reperele strategice de dezvoltare a României pentru următoarele două decenii, stabilind o serie de acțiuni concrete, măsuri teritoriale la nivel național, măsuri teritoriale integrate la nivel zonal și un plan de acțiuni prioritare pe termen scurt (3 ani), mediu (7 ani) și lung (mai mult de 10 ani).

Pe termen scurt, strategia a identificat, ca acțiuni prioritare, printre altele, negocierea și semnarea documentelor tehnice și politice necesare racordării României la rețelele paneuropene de transport de energie, revizuirea Planului de Amenajare a Teritoriului Național (PATN) — secțiunea Rețeaua de localități, dezvoltarea a minimum 100 de comune poli rurali în afara ariilor de polarizare a centrelor urbane, adoptarea Strategiei locuirii, aprobarea metodologiei de regenerare urbană, realizarea de hărți de risc pentru toate tipurile de risc, pe întreg teritoriul României și elaborarea de planuri de prevenție, pregătire și intervenție, revizuirea metodologiei privind conținutul cadru al documentațiilor de amenajare a teritoriului și al planurilor de urbanism, stabilirea mecanismului instituțional de cooperare pentru implementarea Strategiei Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD) etc.

Pe termen mediu, ca acțiuni prioritare, sunt prevăzute: elaborarea de strategii instituționale pentru toate zonele transfrontaliere, realizarea a cel puțin 10 proiecte investiționale cu relevanță SUERD finanțate din cadrul programelor operaționale, realizarea a cel puțin două noi sisteme de traversare peste Dunăre și a altor două peste Prut, realizarea a minimum 4 trasee de variante de ocolire, creșterea lungimii digurilor construite(inclusiv pe Dunăre) și asigurarea captării apei în bazine de refugiu, realizarea în minimum 10 orașe reședință de județ a infrastructurii destinate folosirii bicicletelor, dar și a unei magistrale de biciclete pe cursul Dunării până la Marea Neagră, piste de bicicletă în zonele naturale și legături cu zonele de patrimoniu cultural și centrele urbane și rurale, realizarea de strategii pentru zonele urbane funcționale, creșterea ponderii locuințelor din mediul urban și din mediul rural racordate la rețele edilitare de apă/canal și la stații de epurare a apelor uzate, realizarea a cel puțin 5 sisteme de servicii publice integrate transfrontalier, din care cel puțin 2 servicii medicale, constituirea a cel puțin 4 zone metropolitane competitive la nivel european, rețea metropolitană de transport public pentru principalele zone metropolitane, asigurarea accesului echitabil al locuitorilor la servicii de interes general și realizarea sistemului cadastral românesc.

Pe termen lung, Guvernul are în vedere realizarea a 2 autostrăzi complete, care să traverseze țara nord-sud și est-vest, realizarea a 2 autostrăzi la exteriorul Carpaților, realizarea unui pod nou peste Tisa (la Sighetu Marmației), realizarea a cel puțin unei autostrăzi de legătură între Moldova și Transilvania, realizarea a cel puțin o trecere de cale ferată de viteză sporită peste Carpații Orientali, realizarea a minimum 5 platforme intermodale de transport, asigurarea navigabilității pe Dunăre pe tot parcursul anului, realizarea a minimum 5 sisteme de infrastructură de transport între orașele cu potențial de pol transfrontalier, modernizarea rețelei de transport feroviar, modernizarea rețelei de transport rutier, transformarea Bucureștiului într-un pol competitiv la nivel european, proiecte de investiții pentru creșterea stocului de locuințe sociale la nivel de unitate administrativă, reabilitarea a 10 centre istorice și realizarea de lucrări de împădurire.

În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a Strategiei, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice elaborează și supune spre adoptare Guvernului proiectul de hotărâre privind Planul de implementare a Strategiei de dezvoltare teritorială a României. Acesta are în vedere principiul transparentei și al consultării instituțiilor relevante pentru implementarea strategiei. Planul de implementare se actualizează la intervale de 3 ani, pe baza concluziilor raportului periodic privind implementarea Strategiei de dezvoltare teritorială a României.

În cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, se va constitui o unitate de monitorizare și evaluare a implementării strategiei, iar sistemul de monitorizare va fi verificat și reactualizat anual, pentru a include noile reorientări strategice ori de politici.

Biroul de presă al Guvernului


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Alertă alimentară în România: Profi retrage de la vânzare un lot de stafide cu pesticide peste limita legală

Ioana Oprean

Publicat

în

Alertă alimentară în România: Profi retrage de la vânzare un lot de stafide cu pesticide peste limita legală ANSVSA a dispus retragerea de la vânzare și rechemarea de la consumatori a unui lot de stafide vândut în rețeaua Profi, după ce analizele au arătat o depășire a limitei legale admise pentru reziduuri de pesticide. ANSVSA […]

Citește mai mult

Actualitate

30 iulie – 3 august 2026 | Canicula revine în forță în România: Temperaturile urcă până la 39 de grade și vor fi nopți tropicale

Ioana Oprean

Publicat

în

30 iulie – 3 august 2026 | Canicula revine în forță în România: Temperaturile urcă până la 39 de grade și vor fi nopți tropicale Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o informare meteorologică valabilă în perioada 30 iulie, ora 10:00 – 3 august, ora 10:00, privind un val de căldură în extindere, […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | Autostrada A1: Tunelurile de la Margina-Holdea intră în linie dreaptă! Lucrări în ritm accelerat pe șantier

Ioana Oprean

Publicat

în

Autostrada A1: Tunelurile de la Margina-Holdea intră în linie dreaptă! Lucrări în ritm accelerat pe șantier Avans consistent pe șantierul lotului lipsă al Autostrăzii A1 dintre Margina și Holdea. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%, au anunțat, în dimineața zilei […]

Citește mai mult