Curier Județean

Generația Y – Un adolescent din Alba Iulia a chemat jandarmii pentru că sora sa l-a amenințat cu bătaia dacă nu merge să cumpere pâine

Ioana Oprean

Publicat

în

Un scandal izbucnit între doi fraţi din Alba Iulia a necesitat intervenţia jandarmilor. Amândoi au fost sancţionaţi contravenţional, iar o tânără în vârstă de 19 ani riscă să fie cercetată penal.

duba jandarmiPotrivit Jandarmeriei Alba, “incidentul a fost semnalat prin apel la 112, marţi, 5 mai, la ora 15.20 de un tânăr care a solicitat ajutor de urgenţă deoarece era înjurat şi ameninţat cu acte de violenţă de sora sa.

Conflictul avea loc într-un imobil situat pe strada Ampoiului din municipiul Alba Iulia şi pentru soluţionarea acestuia a intervenit un echipaj de jandarmerie. Jandarmii l-au găsit pe cel care le-a solicitat prezenţa, un tânăr în vârstă de 17 ani, care părea foarte speriat şi agitat şi care le-a relatat că sora sa, cu doi ani mai mare, l-a ameninţat cu bătaia.

Din verificările efectuate a reieşit că, iniţial, pornind de la refuzul băiatului de a pleca la magazin pentru a cumpăra pâine, între cei doi fraţi a avut loc un scandal pe timpul căruia s-au înjurat şi jignit reciproc, fapt confirmat atât de cei doi cât şi de vecini. În aceste condiţii, amândoi au fost sancţionaţi contravenţional cu câte o amendă în valoare de 200 de lei şi în plus, pentru că băiatul a relatat jandarmilor că ameninţările surorii sale i-au produs o stare de teamă, în cauză au fost întocmite acte de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare.”


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

22 septembrie 2026 | Motorina, aproape 11 lei/litru la Alba Iulia. Benzina, “blocată” la 9,99 lei la mai multe stații. Prețurile carburanților astăzi în oraș

Bogdan Ilea

Publicat

în

Motorina, aproape 11 lei/litru la Alba Iulia. Benzina, “blocată” la 9,99 lei la mai multe stații. Prețurile carburanților astăzi în oraș Motorina s-a scumpit în ultimele zile, iar prețul benzine a rămas ,,blocat” la 9,99 lei în mai multe stații din Alba Iulia. Creșterile survin din cauza situației geopolitice tensionate în mai multe regiuni.  La […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Polițiștii din municipiul Blaj au desfășurat activități informativ-preventive destinate siguranței online: Au distribuit pliante și au lăsat materiale în magazine și farmacii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Polițiștii din municipiul Blaj au desfășurat activități informativ-preventive destinate siguranței online: Au distribuit pliante și au lăsat materiale în magazine și farmacii Astăzi, 22 septembrie 2026, cu prilejul zilei dedicate siguranței online, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Blaj au desfășurat activități informativ-preventive în municipiu și în localitățile arondate. Pentru ca mesajele să ajungă la cât […]

Citește mai mult

Curier Județean

Celebrul cascador Lae Dreghici, mesaj de mulțumire după show-ul spectaculos de la Ciugud: ,,Din partea mea: respect, felicitări și admirație”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Celebrul cascador Lae Dreghici, mesaj emoționant după show-ul spectaculos de la Ciugud: ,,Din partea mea: respect, felicitări și admirație”  Celebrul cascador din Alba, Lae Dreghici, a publicat un mesaj de mulțumire după spectacolul de sâmbătă, 19 septembrie 2026, prin care a dat dovadă de curajul, nebunia, pofta de adrenalină și riscul care îl caracterizau încă […]

Citește mai mult