Curier Județean

GÂRBOVA: Un mopedist în vârstă de 15 ani, fără carnet, a provocat un accident rutier

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Poliţiştii din Sebeş au fost solicitaţi să intervină, miercuri dimineața, pentru soluţionarea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale, produs pe DC 50, pe raza comunei Gârbova.

Petrecerea Divorțaților

Din primele cercetări efectuate a rezultat că un băiat în vârstă de 15 ani, din comuna Gârbova, în timp ce circula cu un moped de DC 50, în direcţia Gârbova – Cărpiniş, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul asupra mopedului, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat în vârstă de 68 de ani, din municipiul Hunedoara.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că adolescentul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule iar mopedul nu este înmatriculat sau înregistrat.

Faţă de acesta, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis şi conducerea unui autovehicul neînmatriculat.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Marea Breaslă a Micilor Meșteri își redeschide porțile la Palatul Principilor Transilvaniei: Din 19 octombrie 2026, 22 de ateliere, dintre care 6 noi, îi așteaptă pe copii la Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Marea Breaslă a Micilor Meșteri își redeschide porțile la Palatul Principilor Transilvaniei: Din 19 octombrie 2026, 22 de ateliere, dintre care 6 noi, îi așteaptă pe copii la Alba Iulia Marea Breaslă a Micilor Meșteri își redeschide porțile la Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia. Începând cu 19 octombrie, programul de educație muzeală revine într-o […]

Citește mai mult

Curier Județean

1-8 octombrie | Circulația rutieră spre și dinspre Ciumbrud, închisă la trecerea la nivel cu calea ferată din Aiud. Se efectuează lucrări de reabilitare a căii ferate

Bogdan Ilea

Publicat

în

Circulația rutieră spre și dinspre Ciumbrud, închisă la trecerea la nivel cu calea ferată din Aiud. Se efectuează lucrări de reabilitare a căii ferate Începând cu 1 octombrie, ora 07:00, până în data de 08 octombrie, ora 18:00, circulația rutieră înspre și dinspre localitatea Ciumbrud va fi închisă la trecerea la nivel cu calea ferată […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Exponatul lunii septembrie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș: Placă votivă din marmură reprezentându-l pe zeul Pan

Bogdan Ilea

Publicat

în

Exponatul lunii septembrie la Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș: Placă votivă din marmură reprezentându-l pe zeul Pan Muzeul Municipal „Ioan Raica” Sebeș propune, în luna septembrie, drept exponat al lunii, un fragment de relief din marmură reprezentându-l pe zeul Pan, una dintre divinitățile fascinante ale mitologiei grecești, asociată cu natura sălbatică, lumea pastorală, fertilitatea, muzica […]

Citește mai mult