Gala Voluntarilor din Județul Alba – Vezi finaliștii ediției 2013
*Eveniment susţinut de Federaţia VOLUM
Cu ocazia Zilei Internaţionale a Voluntarilor, celebrată în întreaga lume în data de 5 decembrie, la Alba Iulia, vor fi premiați pe cei mai buni voluntari, coordonatori de voluntari si proiecte de voluntariat într-un cadru festiv. Evenimentul se va desfăşura la Sala Unirii, începând cu ora 18.00.
Potrivit reprezentantului Centrului Județean de Voluntariat Alba, în perioada 26-27.11.2013 s-a făcut preselecția nominalizărilor după următoarele criterii:
1. Nominalizarea este făcută de organizația pentru care aceștia au fost voluntari
2. Nominalizarea se referă la activitatea desfășurată pe durata anului 2013 până la momentul nominalizării. Proiectele pot fi încheiate sau în derulare, cu condiția ca acestea să fie suficient de avansate pentru a permite raportarea unor rezultate preliminare concrete
3. Nominalizarea a fost trimisă înainte de expirarea termenului limită
4. Nominalizarea cuprinde datele complete solicitate în formular
5. Anexe: fotografii și fișe de pontaj (unde este cazul)
În perioada 29 noiembrie 2013 – 3 decembrie 2013 juriul, format din 9 membri, va avea cea mai grea sarcină aceea de a evalua şi a nota nominalizările depuse. Criteriile de jurizare sunt disponibile pe site-ul organizatiei http://cjvalba.ro/gala-voluntariatului/criterii-de-evaluare/
În intervalul 29 noiembrie 2013 ora 10.00 – 3 decembrie 2013 ora 22.00, pe pagina de facebook a organizaţiei www.facebook.com/CentrulJudeteanDeVoluntariatAlba va exista o secțiune specială pentru ca publicul să-și voteze favoriții. Votul publicului va fi luat în considerare la nota finală. Nota finală a nominalizaților finaliști va fi realizată folosind algoritmul: 10% votul publicului și 90% nota juriului. Procentul de 10% trebuie să reunească minim 200 de voturi (like-uri), prin el urmărindu-se mai ales promovarea ideii de voluntariat și a asociațiilor participante la Gală.
Lista finaliștilor poate fi găsită AICI
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Foto | Peste 170 de elevi din Alba Iulia, față în față cu polițiștii rutieri! Lecții esențiale pentru siguranța copiilor
Peste 170 de elevi din Alba Iulia, față în față cu polițiștii rutieri! Lecții esențiale pentru siguranța copiilor Peste 170 de elevi și cadre didactice din Alba Iulia au participat, în 20 și 21 octombrie 2026, la activități de educație rutieră organizate de polițiștii Serviciului Rutier Alba, în cadrul programelor „Școala Altfel” și „Săptămâna Verde”. […]
Foto | Noi rezultate de excepție pentru sportivii de la Life is Dance, CSM Unirea și CSU Alba Iulia
Noi rezultate de excepție pentru sportivii de la Life is Dance, CSM Unirea și CSU Alba Iulia Dansatorii de la Life is Dance, CSM Unirea și CSU Alba Iulia au obținut recent noi rezultate de excepție. „Așa cum v-am obișnuit, sportivii noștri ne-au reprezentat orașul în două părți diferite. O pereche a reprezentat România în […]
21 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier
21 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează miercuri, 21 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul […]
