Politică Administrație

Gabriel Pleșa și alți doi foști PNL-iști AU SEMNAT astăzi manifestul USR, devenind astfel cei mai noi membrii ai partidului

Ioana Oprean

Publicat

în

Gabriel Pleșa și alți doi foști PNL-iști AU SEMNAT astăzi manifestul USR, devenind astfel cei mai noi membrii ai partidului

A fost o zi de „mercato” politic, astăzi, la nivelul județului Alba. Gabriel Pleșa a decis să semneze manifestul pentru Alba Iulia, pe care USR l-a propus pentru oraș, fiind urmat de alți doi foști colegi din PNL. Este vorba despre avocatul Emil Antoniu Popescu și profesorul Adrian Constantin Simion.

Petrecerea Divorțaților

„Simțeam sufletește că sunt mai apropiat de tinerii din USR” a fost una dintre declarațiile domnului Gabriel Pleșa, în cadrul conferinței USR, ce a avut loc în decursul zilei de astăzi, în cadrul căreia a semnat manifestul.

Atașăm manifestul semnat de noii membri ai USR Alba

„Dragi prieteni,

Începând de astăzi, 14 februarie, ne-am alăturat USR Alba Iulia.

Am ales să facem acest pas pentru că ne dorim să rămânem alături de cetățeni, alături de comunitate.
Lăsăm în urmă o organizație de partid pentru care singura realitate e aceea a intereselor, a jocurilor de culise și a accesului la funcții și bugete. Lăsăm în urmă o veritabilă gașcă, cu care însăși ideile și principiile liberale se află astăzi în contradicție.

În conjunctura politică actuală, la nivelul municipiului Alba Iulia, USR este singura formațiune a cărei agendă se suprapune cu agenda cetățeanului și care are șanse reale de a coagula în jurul ei o majoritate.

Ne alăturăm unei echipe tinere, cu oameni profesioniști, deciși să schimbe modul în care este administrat orașul.

Am aderat la Manifestul pentru Alba Iulia, pe care USR l-a propus pentru oraș și vom lucra împreună cu noii colegi pentru ca, în cel mai scurt timp, să oferim cetățenilor un program de guvernare locală, transparent și eficient.

Albaiulienii merită o schimbare reală, o schimbare nu doar de formă, ci de fond, și avem convingerea că, alături de USR, putem fi parte a acestei schimbări. Ne dorim o administrație publică aflată în slujba tuturor cetățenilor, indiferent de opțiuni politice, de apartenențe la un partid sau altul, de prietenii sau amiciții.

Suntem primul pas spre normalitate. Știm, vrem și putem să schimbăm în bine administrația și orașul”.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Video | Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare

Ioana Oprean

Publicat

în

Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare Municipalitatea blăjeană continuă seria investițiilor în infrastructură, un nou șantier fiind deschis pe strada Alexandru Borza. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție publică pentru dotarea zonei Șanțului Exterior Est al Cetății Alba Carolina, în cadrul proiectului de reconversie și refuncționalizare a acestui spațiu. Contractul […]

Citește mai mult