Fundaţia Kronospan continuă proiectul de protecţie a mediului „Mereu Verde”
Fundaţia Kronospan a luat fiinţă pentru a prelua şi dezvolta programele de responsabilitate socială susţinute până în prezent de compania Kronospan. Obiectivul său este de a se implica în mod activ pentru a crea programe şi activităţi care sprijină dezvoltarea socială, economică şi culturală a comunităţilor locale în care îşi desfăşoară activitatea, ţinând seama de valorile care o definesc şi pe care le promovează constant – respect, integritate, excelenţă. Protecţia mediului este una dintre preocupările fundamentale, fiind conştienţi de necesitatea respectării principiului de satisfacere a nevoilor prezentului fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi. Fiecare dintre reprezentanţii fundaţiei trebuie să se implice în acţiuni menite să protejeze mediul în care trăim. Protecţia mediului şi dezvoltarea sustenabilă ar trebui să fie parte integrantă din moştenirea pe care o lăsăm copiilor noştri, parte din educaţia pe care o primesc, nu doar un concept abstract. Proiectul „Mereu Verde” a debutat în anul 2008 sub sloganul „Plantăm viitorul împreună!”, având ca obiectiv desfăşurarea periodică de activităţi de împădurire şi ecologizare, cu implicarea atât a autorităţilor locale şi naţionale, cât şi a partenerilor sociali (instituţii de învăţământ, ONG-uri etc.). Scopul principal al proiectului îl reprezintă responsabilizarea comunităţilor locale în general şi a tinerilor în special, către păstrarea unui mediu curat. Până acum, proiectul „Mereu Verde” a însemnat: *plantarea a peste 100.000 de puieţi; *peste 100 de hectare de teren curăţate prin activităţi de ecologizare; *peste 300 de tone de deşeuri adunate în cadrul activităţilor de ecologizare; *peste 1.500 de voluntari implicaţi în toate activităţile. În anul 2011, s-au reunit sub sloganul „Săptămâna curăţeniei” toate instituţiile de învăţământ din municipiul Sebeş. Cei aproape 1.000 de elevi care au desfăşurat acţiuni de curăţenie în Sebeş şi în împrejurimi au dat un exemplu întregii comunităţi în legătură cu necesitatea de a păstra un mediu curat. În fiecare zi copiii s-au întâlnit cu reprezentanţii companiei Kronospan, care le-au prezentat acţiunile întreprinse de companie pentru protecţia mediului şi au beneficiat de scurte lecţii deschise despre necesitatea de a respecta şi păstra curat mediul înconjurător. Cu sprijinul voluntarilor, s-au organizat activităţi periodice de ecologizare în următoarele zone: Râpa Roşie şi râul Recaş, în jurul lacului de acumulare Oaşa, Valea Frumoasei, în zona Fântâna Împăratului – Alunei. O altă dimensiune importantă a proiectului „Mereu Verde” este aceea prin care compania Kronospan sprijină şi promovează un management sustenabil al pădurilor. De la debutul proiectului până în prezent, Kronospan a susţinut în fiecare primăvară ample acţiuni de împădurire. Având concursul autorităţilor locale şi cu ajutorul voluntarilor, în anul 2011 s-au împădurit 5 ha de teren în Braşov, în zona Zănoaga şi alte 5 ha la Sebeş, în zona Cărari.
Fundaţia Kronospan continuă Proiectul „Mereu Verde” şi, în această primăvară, organizează două activităţi de amploare: *Braşov – vom planta 200 de magnolii în parcurile din Braşov; *Sebeş – vom reabilita parcul Spitalul Municipal Sebeş. La Braşov, Fundaţia Kronospan s-a alăturat proiectului „Braşov – Capitala magnoliilor”, iniţiat de Fundaţia Transilvania Expres şi, în data de 4 aprilie 2012, echipele de voluntari colaboratori ai Fundaţiei Kronospan au plantat 200 de magnolii în parcurile din oraş, în zona Răcădău. Întrucât dorim să motivăm şi să conştientizăm tinerii cu privire la importanţa protecţiei mediului, vom implica în acest proiect elevii Liceului de Arte Plastice „Hans Mattis Teutsch” şi membri ai AIESEC Braşov. Dr. Oana Bodea, director Fundaţia Kronospan: „Dorim să aducem un strop de bucurie în sufletele pacienţilor Spitalului Municipal Sebeş şi, pentru a le oferi un spaţiu plăcut de recreere, vom amenaja parcul din curtea spitalului. Specialiştii Direcţiei Silvice Alba au plantat deja peste 200 de arbori ornamentali, urmând ca spaţiul să fie amenajat în totalitate şi dat în folosinţă în cel mai scurt timp. Unul dintre obiectivele principale ale proiectului „Mereu Verde” este responsabilizarea tinerilor către păstrarea unui mediu curat şi conştientizarea acestora cu privire la importanţa pe care o are fiecare gest pe care îl fac pentru a contribui la aceast deziderat. Ne dorim să participăm astfel la crearea unor generaţii viitoare responsabile faţă de mediul înconjurător şi vom continua activităţile pe care le desfăşurăm în această direcţie”. (A.D.T.)
Știri recente din categoria Actualitate
Femeile cu vârsta între 19 şi 45 de ani vor putea cumpăra vaccinul HPV cu reducere de 50%
Femeile cu vârsta între 19 şi 45 de ani vor putea cumpăra vaccinul HPV cu reducere de 50%
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunţă că, începând de vineri, femeile cu vârsta între 19 şi 45 de ani vor putea procura vaccinul HPV, prin prescripţii de la medicul de familie, cu reducere de 50%.
„De mâine, femeile au o nouă şansă împotriva cancerului de col uterin! Începând de la 1 decembrie, nu numai fetele şi băieţii cu vârsta de până la 18 ani vor avea acces uşor la vaccinul HPV! Femeile cu vârsta între 19 şi 45 de ani vor putea procura acest vaccin, prin prescripţii de la medicul de familie, cu reducere de 50%”, a scris Rafila, joi, pe Facebook.
El arată că încurajează vaccinarea împotriva cancerului de col uterin.
„Ne preocupă sănătatea femeilor, le protejăm, iar cancerul de col uterin poate fi prevenit în totalitate. Încurajăm femeile să se vaccineze, iar mamele să îşi protejeze copiii cu vârsta între 11 şi 18 ani!”, a mai scris ministrul Sănătăţii.
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc în 30 noiembrie, de Sfântul Andrei
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de SFÂNTUL ANDREI 2023. SMS-uri, urări, felicitări pe care le poţi trimite celor care îşi sărbătoresc onomastica de Sf. Andrei
-
Opinii - Comentariiacum 22 de ore
MESAJE de SFANTUL ANDREI 2023. Ce SMS-uri, urări, felicitări, mesaje poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica de Sf. Andrei
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Marea Unire de la 1918, pagina sublimă a istoriei românești. CRONOLOGIE
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
MESAJE de ZIUA NATIONALA, 1 DECEMBRIE 2023. SMS-uri, felicitări, urări și mesaje pe care le puteți trimite prietenilor
-
Opinii - Comentariiacum o zi
LA MULȚI ANI ANDREI ȘI ANDREEA! Mesaje, FELICITĂRI și URĂRI de Sfântul Andrei pentru cei dragi
-
Actualitateacum o zi
MESAJE HAIOASE de SFANTUL ANDREI 2023: SMS-uri, felicitari și urări amuzante de Sfantul Andrei
-
Ştirea zileiacum o zi
LEGENDA Marelui Lup Alb, cel care îl călăuzea pe Sfântul Apostol Andrei pe tot parcursul său înspre sanctuarele dacice
-
Ştirea zileiacum 12 ore
La mulți ani, România! MESAJE de 1 DECEMBRIE, ZIUA NAȚIONALĂ 2023. FELICITARI și URARI pentru toți care trăiesc și simt românește!