Ştirea zilei

FRAUDĂ cu fonduri europene în Alba: Trei persoane, acuzate de fals în înscrisuri în cadrul unui proiect cu fonduri nerambursabile

Ioana Oprean

Publicat

în

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Alba Iulia au dispus trimiterea în judecată față de:

Petrecerea Divorțaților

Trei inculpați, Irina M., Flaviu F., Lucian B., persoane fizice (coordonator activitate Asociație PROFACTUM, consilier privind orientarea în carieră în cadrul proiectului „Combate șomajul” din partea Asociației PROFACTUM, manager de proiect în cadrul proiectului „Combate șomajul”), în sarcina cărora s-au reținut infracțiunile:

– participație improprie la folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, săvârșită în formă continuată,

– fals în înscrisuri sub semnătură privată săvârșită în formă continuată,

ASOCIAȚIA PROFACTUM ALBA IULIA, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de participație improprie la folosirea sau prezentarea cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, săvârșită în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut în esență următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2015, în contextul implementării proiectului „Combate șomajul”, finanțat din fonduri nerambursabile, cei trei inculpați, în calitățile menționate mai sus, ar fi întocmit, semnat și ar fi pus la dispoziția reprezentantului liderului de proiect, Colegiul Tehnic I.D. Lăzărescu Cugir, mai multe documente false (fișe de pontaj, fișe de consiliere, foi colective de prezență, etc.) din care rezulta faptul că o persoană, consilier privind orientarea în carieră din partea Asociației PROFACTUM Alba Iulia, ar fi participat la desfășurarea activităților de consiliere a persoanelor țintă a proiectului, cu toate că au avut cunoștință despre neimplicarea acestuia în proiect.

Ulterior, fără a cunoaște caracterul fals al înscrisurilor, reprezentantul Colegiului Tehnic I.D. Lăzărescu Cugir le-a transmis spre decontare către Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Centru.

Consecința acestor demersuri a avut drept rezultat obținerea pe nedrept de către Asociația PROFACTUM a sumei de 460.387 lei, reprezentând fonduri nerambursabile.

Ministerul Fondurilor Europene s-a constituit parte civilă în cauză.

În cauză, a fost dispusă instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin a doi dintre inculpați.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Alba cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Foto | Rafila Stoenescu, 100 de ani de viață și istorie: Centenara din Vinerea păstrează vie moștenirea unui neam de seamă

Ioana Oprean

Publicat

în

Rafila Stoenescu, 100 de ani de viață și istorie: Centenara din Vinerea păstrează vie moștenirea unui neam de seamă Localnicii din Vinerea și reprezentanți din orașul Cugir au îmbrăcat haine de sărbătoare pentru a aduce un profund omagiu unei personalități remarcabile: doamna Rafila Stoenescu, care a atins venerabila și rar întâlnita bornă de 100 de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Patru copii, exploatați la cerșit până aproape de miezul nopții la Alba Iulia! Doi bărbați, arestați pentru trafic de minori

Ioana Oprean

Publicat

în

Patru copii, exploatați la cerșit până aproape de miezul nopții la Alba Iulia! Doi bărbați, arestați pentru trafic de minori Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Alba Iulia, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Diguri și consolidări pe zeci de kilometri pe râul Arieș: În ce stadiu este proiectul amplu de protecție împotriva inundațiilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Diguri și consolidări pe zeci de kilometri pe râul Arieș: În ce stadiu este proiectul amplu de protecție împotriva inundațiilor Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat decizia etapei de încadrare pentru lucrările de apărare împotriva inundațiilor din bazinul Arieșului. Publicul poate trimite observații până pe 30 octombrie 2026. Lucrările urmăresc consolidarea malurilor, igienizarea albiei […]

Citește mai mult