Ştirea zilei

FOTO/VIDEO: Tânăr din judeţul Alba, un adevărat Superman: trage după el camioane de 30 de tone şi ridică mii de kilograme

Mădălina Opriș

Publicat

în

Mănâncă de 8 ori pe zi, are 112 kilograme şi trage după el 30 de tone. Tânărul care datorită forţei sale parcă “nu este venit de pe pământ”, se poate mândri cu realizări de invidiat.

Petrecerea Divorțaților

Ronel Eusebiu Huştiuc este din Cugir, iar în prezent este stabilit în Germania, la Munchen. Până acum a reuşit să tragă un camion de 30 de tone, iar ultima reuşită cu care se mândreşte sunt trei camioane, de 22 de metri lungime, fiecare camion cântărind cel puţin 7 tone jumătate. De asemenea, tânărul din Cugir a mai ridicat şi un container de 1300 de kilograme.

A jucat rugby de performanţă la Arad, la Universitatea “Aurel Vlaicu”, timp de 3 ani. În acest timp, datorită performanţelor sale a fost convocat şi la lotul national, la Bucureşti.

Ulterior s-a stabilit în Germania, la Munchen, unde a continuat să practice sport, de data aceasta, axându-se pe fitness şi bodybuilding. La cei 26 de ani pe care îi are, a devenit antrenor de sală, dar nu a renunţat la antrenamentele personale. Ambiţia fără margini pe care o are îl determină să respecte un program special de alimentaţie, iar performanţele la care a ajuns au o bază naturală, fiind realizate doar cu multă muncă şi efort, mâncare sănătoasă, fără să apeleze la dopping sau proteine.

“Ceea ce am făcut, am făcut din capul meu, nu mi-a spus nimeni. Tot absolut, orice exerciţiu, este inventat de mine. Acum încerc ceva mai deosebit, trasul de camioane”, povesteşte cugireanul.

Ronel se ghidează după concepţia că “tot ce este natural, este natural şi tot ce este adevărat, rămâne adevărat”.

“Sunt lucruri adevărate, netrucate, spune acesta. Sunt eu fericit, ca om, de reuşitele mele. Mă bucură mesajele frumoase pe care le primesc, dar sunt şi mesaje urâte. Mi s-a spus de multe ori că nu voi face nimic în viaţă, că nu voi reuşi. Dacă ar fi fost să mă opresc la fiecare piatră aruncată în mine nu aş fi ajuns nici până aici măcar. Am spus NU! Eu reuşesc, eu pot să fac. Cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns până aici şi o să ajung şi mai departe!”

Părinţii şi fraţii săi sunt încântaţi de ceea ce face fiul şi fratele lor. Deşi la început au fost speriaţi ca acesta să nu păţească ceva datorită efortului, îl susţin şi îi apreciază munca, felul de viaţă, respectul pentru persoana sa şi corpul său.

Legat de planurile de viitor, Ronel ne-a mărturisit doar că acestea sunt măreţe: “Am planuri foarte mari, dar prefer să nu le spun. De câte ori am spus ceea ce vreau să fac, nu am mai reuşit. Pot să vă spun că sunt planuri de a continua, de a nu mă opri, să merg cât de departe îmi va ajuta Dumnezeu. E un lucru care mă ridică pe mine ca om şi nu vreau să mă opresc aici!”

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Comuna Ciugud urma să plătească anual mai mult decât dublu decât în prezent pentru noul sistem de transport public, realizat în parteneriat cu municipiul Alba Iulia: Documentații revizuite „pe genunchi” după o sesizare ziarulunirea.ro

Ioana Oprean

Publicat

în

Comuna Ciugud urma să plătească anual mai mult decât dublu decât în prezent pentru noul sistem de transport public, realizat în parteneriat cu municipiul Alba Iulia: Documentații revizuite „pe genunchi” după o sesizare ziarulunirea.ro Comuna Ciugud urma să acopere, în noul sistem de transport public din Zona Urbană Funcțională Alba Iulia–Ciugud, o compensație anuală de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | 1 Decembrie 2026 la Alba Iulia: Gabriel Pleșa anunță că nu va mai autoriza mitinguri politice de Ziua Națională. „Nu vom mai fi de acord să se întâmple ceea ce s-a întâmplat”

Bogdan Ilea

Publicat

în

1 Decembrie 2026 la Alba Iulia: Gabriel Pleșa anunță că nu va mai autoriza mitinguri politice de Ziua Națională. „Nu vom mai fi de acord să se întâmple ceea ce s-a întâmplat” Primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a vorbit despre evenimentele și manifestațiile care vor avea loc sau nu în oraș de 1 Decembrie, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Cetatea Alba Carolina: Au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a

Ioana Oprean

Publicat

în

Cetatea Alba Carolina: Au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a Vineri, 6 noiembrie 2026, au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a ale Cetății Alba Carolina. Cetatea din Alba Iulia reprezintă unul dintre cele mai importante ansambluri de arhitectură militară de tip Vauban din […]

Citește mai mult