Ştirea zilei

FOTO/VIDEO: ”Simfonia Focului” și ”Zilele Prieteniei Bergenbier” la Alba Iulia – Spectacol pe cer și pe scena din Piața Cetății

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

artificii055O adevărată explozie de lumină, culoare și sunet – de asta au avut parte cei care au venit, sâmbătă seara, în Cetatea Alba Carolina, pentru a asista la a doua demonstrație de artă pirotehnică oferită, de această dată, de echipa RG Lider Bialystok din Polonia. Spectaculosul foc de artificii s-a desfășurat în cadrul ”Simfoniei Focului”, ce are loc în acest week-end la Alba Iulia și a adunat mii de privitori.

Și asta nu este tot, evenimentul organizat de Primăria Alba Iulia s-a întâlnit, în mod fericit, cu un altul – ”Zilele Prietniei Bergenbier”, astfel că publicul a avut ocazia să asiste, pe lângă spectacolul de pe cer, și la spectacolul de pe scena din Piața Cetății, unde au concertat Viţa de Vie, Zob, Nişte Băieţi, Ska’nk, alături de trupele prietene Anysound şi Mercedes Band. Nu în ultimul rând, berea rece, la preț promoțional, a întreținut cheful pentru distracție al celor ce au dorit să petreacă o zi ”de ținut minte” în Cetatea Alba Carolina.

SIMFONIA FOCULUI, un concept unic în România, ce-și dorește să aducă în vizorul publicului una dintre cele mai spectaculoase arte ale planetei – arta pirotehnică de înaltă clasă, continuă mâine, de la ora 22.30, cu spectacolul oferit de Pyro Events Team din România.

Reamintim că focurile de artificii din cele 3 seri vor fi evaluate de un juriu format din: Felicia Filip – soprană (care va nota linia melodică și impactul emoțional), Cristian Mihăilescu – regizor (pentru partea de sincronizare pe muzică și calitatea efectelor), Adrian Dăian – specialist în explozibil și substanțe periculoase (pentru evaluarea calității, cantității și diversității artificiilor) și George Bălșan, reprezentant al Bergenbier (desemnat să acorde punctajul pentru imagine și culoare).

De asemenea, publicul poate să stabilească cine va primi premiul de popularitate, votând show-ul pirotehnic timp de 30 de minute după finalizarea spectacolului, între orele 22.45-23.15, la numărul de telefon  0730 240 777.

Pe de altă parte, organizatorii „Zilelor Prieteniei Bergenbier” vă așteaptă și ei, duminică, la cel mai mare turneu muzical al verii 2014 care a ajuns pentru prima dată în Alba Iulia. Începând cu ora 16.00 puteți să vă bucurați de încă o zi cu muzică bună, plină de ritm, într-o atmosferă incendiară, alături de unii dintre cei mai tari artişti ai momentului: Paraziţii, R.O.A, Mihai Mărgineanu, Ultimu’ Nivel și trupele prietene – N.O.R. şi Bohemian Groove.

FOTO: Alexandra MATEȘ
VIDEO: Ioana SFÂRLEA

[nggallery id=2116]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Cheltuieli nejustificate și nelegale de peste 284.000 de lei la Primăria comunei Noșlac: Audit al Camerei de Conturi pentru anul financiar 2025

Ioana Oprean

Publicat

în

Cheltuieli nejustificate și nelegale de peste 284.000 de lei la Primăria comunei Noșlac: Audit al Camerei de Conturi pentru anul financiar 2025 Camera de Conturi Alba a publicat un raport rezultat în urma misiunii de audit financiar derulat la Primăria comunei Noșlac, pentru exercițiul bugetar al anului 2025. Concluzia auditorilor este de ”opinie contrară”, ceea […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Gesturi obscene pe Bulevardul Transilvaniei din Alba Iulia: Bărbat din Ocna Mureș, reținut de polițiști

Bogdan Ilea

Publicat

în

Gesturi obscene pe Bulevardul Transilvaniei din Alba Iulia: Bărbat din Ocna Mureș, reținut de polițiști Un bărbat de 55 de ani, din Ocna Mureș, a fost reținut de oamenii legii pentru 24 de ore după ce, în timp ce se afla pe Bulevardul Transilvaniei din Alba Iulia, și-ar fi expus organele genitale și ar fi […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Accident rutier la Sebeș: O mașină a „zburat” într-un perete al unui magazin din zona giratoriului de la Petrom

Bogdan Ilea

Publicat

în

Accident rutier la Sebeș: O mașină a “zburat” într-un magazin din zona giratoriu Petrom Un accident rutier s-a produs luni, 7 septembrie 2026, în municipiul Sebeș, pe Bulevardul Lucian Blaga. Potrivit martorilor din zonă, o șoferiță a intrat cu autoturismul în peretele de la magazinul Transeuro Grup. Din fericire, în urma eveniementului rutier nu au […]

Citește mai mult