Sport

FOTO: Volei Alba Blaj a început pregătirile pentru noul sezon. Lotul echipei care va lupta pentru câștigarea campionatului și a Cupei României

Ioana Oprean

Publicat

în

Campioana Volei Alba Blaj a început pregătirile pentru noul sezon, în care şi-a propus atingerea obiectivelor devenite tradiţionale: câştigarea campionatului şi a Cupei României, precum şi o prestaţie cât mai bună în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor la volei feminin. Voleibalistele blăjene se vor pregăti în Sala „Timotei Cipariu”, antrenorul principal Darko Zakoc programând, zilnic, câte două şedinţe de pregătire.

Până la startul oficial al noului sezon, campioana României va participa la două turnee internaţionale, găzduite de CSM Lugoj şi Agroland Timişoara, şi va organiza „Cupa Blajului”, în perioada 3-6 octombrie. Oficialii campioanei României sunt optimişti înaintea noului sezon şi au dat asigurări că şi lotul din acest an este puternic.

Într-o atmosferă destinsă, plină de voie bună, primul antrenament a constat în exerciţii de încălzire şi un meci de fotbal, la care au luat parte jucătoarele prezente şi stafful tehnic.

La prima şedinţă de pregătire au fost prezente următoarele jucătoare: Adina Salaoru, Nneka Onyejekwe, Marina Vujović, Selime İlyasoğlu, Mariana Thomaz de Aquino, Renata Maggioni,

Petya Barakova şi Andreea Tămaş. Au lipsit, motivat, Lisa Izquierdo şi Lena Möllers, care se află în pregătiri cu naţionala Germaniei, în vederea turneului final al Campionatului European de Volei, precum şi jucătoarele cubaneze Ana Cleger şi Jennifer Alvarez, care aşteaptă vizele pentru sosirea în România.

Alături de antrenorul principal Darko Zakoc, la primul antrenament au fost prezenţi antrenorul secund Stevan Ljubicić, noul preparator fizic Karolj Ferenc (care revine după trei ani în staff-ul campioanei României) şi fizioterapeutul Petru Ban. Statisticianul echipei, Bojan Perovic, va veni la Blaj după turneul final al Campionatului European de Volei, unde va participa cu naţionala Serbiei.

Darko Zakoc, antrenor principal Volei Alba Blaj:

„Vreau să-i salut pe toţi cei din Blajul nostru şi sper că şi în acest an le vom aduce multe bucurii. Eu nu sunt omul care promite mult înainte, nu fac prea multe prognoze, dar ştim că toţi vor să fie în locul nostru, însă şi noi am ales pentru acest an un lot bun, astfel încât să formăm o echipă care să aibă capacitatea de a apăra cu succes tot ceea ce am realizat în ultimii trei ani.  

Lotul este nou, eu mi-am dorit să rămână mai multe jucătoare din echipa de anul trecut, dar asta este viaţa şi sunt mulţumit de faptul că au rămas la Blaj cele mai importante jucătoare,  Adina Salaoru, Nneka Onyejekwe şi Marina Vujović, sportive foarte bune şi de o foarte bună calitate umană şi cred că şi în noul sezon ele vor fi baza echipei noastre.

Din păcate, aşa cum se întâmpă în fiecare an, cu programul aglomerat al echipelor naţionale de volei, începem şi aceste pregătiri cu un lot care nu este complet. Două jucătoare sunt la lotul naţional al Germaniei (n.r. Lisa Izquierdo şi Lena Möllers) şi aşteptăm să sosească şi două voleibaliste bune din Cuba (n.r. Ana Cleger şi Jennifer Alvarez) care, cred eu, pentru prima dată în ultimii trei ani, vor asigura cu adevărat poziţia de universal/fals. În cazul lor aşteptăm să primeasă vizele şi eu am încredere că oficialii echipei noastre vor rezolva acest lucru cât mai repede pentru ca echipa să fie împreună mai mult timp înainte de startul campionatului.

Avem la dispoziţie opt săptămâni pentru a pregăti sezonul, cred că este suficient, aşa cum am spus, noi niciodată nu facem prognoze înainte, dar cred că până în etapa a patra, când vom întâlni în deplasare cel mai puternic adversar din acest an, CSM Bucureşti, o să fim pregătiţi şi o să fim în poziţia să jucăm pentru victorie.”

La reunirea campioanei României au participat noul director general al clubului, Vladimir Bacşiş, preşedintele Consiliului Director al CSM Volei Alba Blaj, Sergiu Ştefănescu, şi primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, care le-a urat voleibalistelor noastre mult succes în noul sezon.

Gheorghe Valentin Rotar, primarul municipiului Blaj:

„Ca în fiecare an, ne luptăm pentru realizarea eventului şi sper să reuşim să cucerim titlul naţional şi Cupa României, aşa cum s-a întâmplat sezonul trecut. Am avut o campanie de achiziţii echilibrată, cu un raport foarte bun calitate-preţ şi vreau să le urez voleibalistelor şi colectivului tehnic mult succes la Blaj. În ceea ce priveşte Liga Campionilor, ne dorim o prezenţă cât mai onorabilă, atât ca joc, cât şi ca puncte realizate, dar despre obiectivul european al echipei vom putea vorbi după tragerea la sorţi, din luna noiembrie, a grupelor celei mai importante competiţii intercluburi din voleiul feminin internaţional.

Ca administraţie, lucrăm în continuare la noul proiect tehnic al Sălii Polivalente, sper ca în această toamnă să fie finalizat, astfel încât, în primăvara anului viitor, să fie încheiate procedurile de licitaţie şi să înceapă efectiv lucrările.”

În perioada următoare, voleibalistele blăjene se vor pregăti în Sala „Timotei Cipariu”, antrenorul principal Darko Zakoc programând, zilnic, câte două şedinţe de pregătire. Până la startul oficial al noului sezon, campioana României va participa la două turnee internaţionale, găzduite de CSM Lugoj şi Agroland Timişoara, şi va organiza „Cupa Blajului”, în perioada 3-6 octombrie. La turneul amical de la Blaj au confirmat deja participarea echipele Ştiinţa Bacău şi Agroland Timişoara, urmând ca a treia adversară a campioanei României să fie anunţată în curând, după ce CSM Bucureşti şi CSM Târgovişte au declinat invitaţia, cele două echipe fiind angrenate în alte turnee de pregătire.

Lotul Volei Alba Blaj pentru sezonul 2017/2018:

– coordonatori (ridicători): Lena Möllers (Germania, 06.01.1990, 1.88 m), Petya Barakova (Bulgaria, 18.06.1994, 1.80 m) şi Andreea Tămaş (România, 26.11.1998, 1.82 m);

– universali (falşi): Ana Cleger (Cuba/Azerbaidjan, 27.11.1989, 1.83 m) şi Jennifer Alvarez (Cuba, 19.11.1993, 1.84 m);

– centri: Nneka Onyejekwe (România, 18.08.1989, 1.89 m), Mariana Thomaz de Aquino (Brazilia, 02.051991, 1.92 m) şi Renata Maggioni (Brazilia/Polonia, 21.04.1988, 1.90 m);

– secunzi (extreme): Adina Salaoru (România, 05.08.1989, 1.83 m, căpitanul echipei), Selime İlyasoğlu (Turcia/Bulgaria, 18.11.1988, 1,83 m) şi Lisa Izquierdo (Germania, 29.08.1994, 1.78 m);

– libero: Marina Vujović (Serbia, 23.01.1984, 1,64 m).

Foto, text: Nicu GOGA

[nggallery id=4471]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Tânărul portar albaiulian Răzvan Cutean, debut în Liga 2 la FC Bihor Oradea: A fost campion național de juniori cu UTA Arad

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Tânărul portar albaiulian Răzvan Cutean, debut în Liga 2 la FC Bihor Oradea: A fost campion național de juniori cu UTA Arad Zi mare, duminică, 22 februarie 2026, pentru tânărul portar albaiulian Răzvan Cutean. Goalkeeper-ul de nici 18 ani a debutat în Liga 2 de fotbal la FC Bihor Oradea, echipă la care a ajuns […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Larisa Ardean (LPS Alba Iulia/CS Unirea Alba Iulia), din nou campioană națională la marș, Under 18! Sportiva din Cetatea Marii Uniri, neînvinsă de 5 ani!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Atleta Larisa Ardean (LPS Alba Iulia/CS Unirea Alba Iulia), din nou campioană națională la marș, Under 18! Sportiva din Cetatea Marii Uniri, neînvinsă de 5 ani! Atleta Larisa Ardean (LPS Alba Iulia/ CS Unirea Alba Iulia) a devenit campioană națională la marș, în cadrul Campionatelor Naționale de atletism în Sală Under 18, care se dispută […]

Citește mai mult

Sport

Andrei Rațiu, o nouă pasă de gol în campionatul Spaniei: „Sonic”, iar în prim-plan

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Andrei Rațiu, o nouă pasă de gol în campionatul Spaniei: „Sonic”, iar în prim-plan Andrei Rațiu a reușit, sâmbătă, 21 februarie 2026, o nouă pasă de gol în campionatul de fotbal al Spaniei. Echipa fotbalistului originar din Alba, Rayo Vallecano, a jucat în deplasare cu Betis Sevilla. Scorul final al partidei a fost 1-1 (1-1) […]

Citește mai mult