Sport

FOTO, VIDEO: Volei Alba Blaj – Savino Del Bene Scandicci 1-3, în turul finalei Cupei CEV | Spectacol, într-o atmosferă superbă

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj, campioana României, și-a luat rămas bun de la Sala Sporturilor din Târgu Mureș, cu disputa din manșa tur a finalei Cupei CEV, și o prestație remarcabilă contra puternicei grupări italiane Savino Del Bene Scandicci, care a câștigat  scor 3-1 (25-12, 25-19, 21-25, 25-18).

Echipa din „Mica Romă” a dat o replică peste așteptări, jucând de la egal la egal cu marea favorită în seturile 2  și 3, în vreme ce Savino le-a dominat autoritar pe celelalte două, cel inaugural și ultimul. După 98 de minute, chinezoaica Zhu Ting a fost desemnată MVP-ul înâlnirii, având 30 de puncte. La Blaj, Gergana Dimitrova a strâns 18, în topul principalelor realizatoare mai fiind  Ekaterina Antropova – cu 19 și Victoriia Russu – 14. Raportul așilor a fost 6-4 în favoarea oaspetelor, care au avut și mai multe blocaje câștigătoare 11-8

Petrecerea Divorțaților

Returul este miercurea viitoare, 12 aprilie, la Florența, la „Palazzo Wanny”, la ora 21.30, iar reprezentanta campioanei europene are prima șansă la cucerirea trofeului, al doilea continental la rând, după Cupa Challenge anul trecut

„În primul set am fost compleșiți de atmosferă, de miza meciului și am evoluat  foarte slab, dar după setul secund echipa a înțeles cum trebuie să joace  și a etalat un volei modern, de cel mai bun nivel. Mai este un meci în această finală și sunt foarte mullțumit de cum am jucat. Mulțumesc publicului și fanilor care au făcut o atmosferă senzațională”, a precizat Stevan Ljubičić:

„Sunt foarte mulțumit. A fost o partidă frumoasă, cu un rezultat bun pentru noi. Așa va trebui să jucăm și în meciul retur, care va decide câștigătoarea Cupei CEV. Am întâlnit o echipă puternică, care ne-a pus probleme, mai ales în seturile doi și trei, iar atmosfera creată de fanii locali a fost foarte frumoasă”, a spus Massimo Barbolini.

Meciul de despărțire de Polivalenta din Târgu Mureș, asta pentru că de la toamnă campioana României va juca în Polivalenta de la Blaj, încheindu-și astfel periplul prin Ardeal, a adus o constelație de vedete în fața celor aproximativ 2000 de spectatori, asistență record în această campanie continentală.  Scandicci a etalat o formulă stelară, cu Yvon Belien, Zhu Thing, Yao Di, Haleigh Washington sau Ekaterina Antropova, toate una și una. Lipsea doar libero-ul Brenda Castillo – accidentată, iar Yana Shcherban și Indre Sorokaite au rămas pe bancă.

Primul set vizitatoarele au jucat de parcă erau din altă galaxie, impunând respect prin forța etalată: 10-3, 15-6, 20-9.

Iar atmosfera a fost una electrizantă, o sală plină bucurându-se de orice punct reușit de reprezentanta României, acel avantaj de 8-6 în setul secund fiind celebrat de parcă a fost adjudecat un set. Asta întrucât campioana din Alba izbutise 5 puncte la rând. Speranțele au crescut, întrucât Volei Alba Blaj a menținut ritmul având 11-7, a rezistat până la 16-16, punând probleme reprezentantei Italiei. A fost cea mai bună perioadă a reprezentantei României, dar Savino, al cărui patron era în tribună, nu s-a pierdut cu firea iar Antropova și Zhu au dovedit de ce au salarii către un milion de euro

Nebunia a continuat și în alt treilea parțial, întrucât Blajul nu s-a resemnat, ba dimpotrivă, și-a ridicat nivelul și mai mult,  conducând cu 12-4, 13-7 și 16-11!!  La 20-15  se visa la adjudecarea setului, dar a reintrat Antropova pentru a opri forcingul. La 22-19 Blajul a blocat-o pe Antropova iar atmosfera a devenit incandescentă, mai erau două puncte pentru a remonta ecartul și asta pe fondul unei evoluții admirabile.

Al 4-lea set a fost o copie la indigou a primului, fiind la discreția grupării italiene, care a etalat din nou o evoluție aproape perfectă: 16-7.

Însăși calificarea în ultimul act al celei de-a doua competiții continentale ca importanță reprezintă o performanță în sine pentru “mândria Albei”, ajunsă la a 4-a finală continentală în ultimii 6 ani. Precedentele s-au derulat în 2018, la București, cu VakifBank Istanbul (Cupa Campionilor), 2019 – în Cupa CEV (cu Busto Arsizio) și 2021 – în Cupa Challenge cu Sistem9 Yesilurt Istanbul, toate pierdute.

Volei Alba Blaj: Gergana Dimitrova –18 puncte, Slađana Mirković –unul ,Kaitlyn Hord –4, Victoriia Russu – 14, Bojana Milenković – 5, Jovana Kocić –8, Andra Cojocaru (libero); au mai intrat Andreea Ispas (l), Andrea Kossanyiová – 4, Raisa Ioan, Iarina Axinte, Dajana Bošković – un punct; Georgiana Faleș, Jovana Cirković. Antrenor Stevan Ljubičić.

Sâmbătă, la ora 18.00, în Sala „Timotei Cipariu”, este primul meci al semifinalei în Divizia A1, cu Rapid București, celelalte jocuri fiind prevăzute în 19 (deplasare) și 22 aprilie (acasă, dacă mai e cazul).


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Video | Albaiulianul Dorin Fleșeriu, mai rapid ca niciodată în Italia, la unul dintre cele mai dure IRONMAN-uri din lume: „Faceți sport! Vă poate schimba viața!”

Ioana Oprean

Publicat

în

Albaiulianul Dorin Fleșeriu, mai rapid ca niciodată în Italia, la unul dintre cele mai dure IRONMAN-uri din lume: „Faceți sport! Vă poate schimba viața!” Un nou record personal pentru sportivul albaiulian Dorin Fleșeriu la IRONMAN Italy Emilia-Romagna: 3,8 kilometri de înot în mare, 180 de kilometri pe bicicletă prin ploaie torențială și un maraton încheiat […]

Citește mai mult

Sport

Foto: România pierde și cu Suedia în Liga Națiunilor, 4 eșecuri sub comanda lui Hagi | Stanciu, Rațiu și Dragomir, în formula de start a „tricolorilor”

Dan HENEGAR

Publicat

în

România pierde și cu Suedia în Liga Națiunilor, 4 eșecuri sub comanda lui Hagi! Stanciu, Rațiu și Dragomir, jucătorii din Alba, în formula de start a „tricolorilor” România – Suedia a fost 0-1 (0-1), în Liga Natiunilor, cu 3 jucători din Alba în formula lui Hagi, Nicolae Stanciu, căpitanul tricolorilor, Andrei Rațiu și Vlad Dragomir […]

Citește mai mult

Sport

Când va juca Volei Alba Blaj primul meci oficial din sezonul 2026/2027: Anunțul Federației Române de Volei

Ioana Oprean

Publicat

în

Când va juca Volei Alba Blaj primul meci oficial din sezonul 2026/2027: Anunțul Federației Române de Volei Federația Română de Volei a anunțat luni, 5 octombrie 2026 programul primei etape din Divizia A1 la volei feminin, care va începe la finalul acestei săptămâni. Volei Alba Blaj va juca miercuri, 14 octombrie 2026, de la ora […]

Citește mai mult