Ştirea zilei

FOTO, VIDEO Theodora Popa: Am reușit să punem România pe harta internațională a golfului/ Ioan Popa: E ceva despre care se va vorbi și peste sute de ani. Prințul Dimitrie Sturdza și selecționerul Cosmin Contra, prezenți la inaugurarea terenului

Dragoş Suciu

Publicat

în

Prințul Dimitrie Sturdza și selecționerul primei reprezentative, Cosmin Contra, au fost prezenți, sâmbătă, la debutul sezonului competițional și la inaugurarea terenului de golf de la Teleac. Ioan Popa, patronul Transavia, cel mai mare producător de carne de pasăre din România, care a investit 15 milioane de euro în Theodora Golf Club, a declarat, presei, că nu se așteaptă să facă profit cu acest business, în vreme ce fiica lui, Theodora, a declarat că prin această investiție familia sa a reușit să pună România pe harta internațională a acestui sport.

Ioan Popa a afirmat că terenul de golf se prezintă excepțional și, întrebat când se va amortiza investiția, a răspuns că nu are ”o preocupare vizavi de treaba aceasta”, ci doar față de ”business-ul mamă”, precizând că clubul de golf este un pui la sânul companiei Transavia.

”Este o satisfacție deosebită pentru mine să văd că au venit la prima competiție un număr atât de mare de jucători. Eu personal joc golf de 13 ani și n-am întâlnit niciodată la o competiție atât de mulți jucători, ceea ce e o satisfacție (…) Consider că e un semn de respect față de efortul pe care l-a făcut un român să facă un teren de golf în țara aceasta”, a spus Ioan Popa.

De asemenea, întrebat fiind dacă are în vedere alte investiții, el a răspuns că deocamdată nu, iar aceasta nu a fost făcută pentru business, ci dintr-un hobby, fără să se gândească la profit.

”Foarte mulți bani nu faci din golf, am făcut din pasiune acest lucru, am făcut să las ceva în urma mea pentru această urbe în care eu am luat startul în business și care mi-a adus foarte multe împliniri mie și familiei mele. Atunci am considerat că trebuie să și lăsăm ceva în urma noastră, care să dăinuie și care nu neapărat trebuie să ne aducă bani. Am zis că o fac mai mult pentru folosul comunității decât pentru mine. Sigur, mă folosesc și eu, fără discuție, și familia mea, dar cred că e ceva care rămâne în urma noastră și despre care se va vorbi și peste sute de ani”, a spus Ioan Popa.

La rândul ei, Theodora Popa a afirmat că este mândră că au reușit deschiderea terenului, precizând că în ultimele luni s-au făcut eforturi ”absolut colosale”.

”Tot ceea ce vedeți aici a fost construit într-un an și opt luni, un timp record pentru construcția unui resort și a unui teren de golf. Astfel, sper ca toți cei care vin aici să fie și înțelegători și să aprecieze munca noastră, ceea ce am reușit să facem pentru România, pentru golful românesc. Consider că am reușit să punem România pe harta internațională a golfului”, a spus Theodora Popa.

Prima lovitură a avut-o prințul Dimitrie Sturdza care a afirmat, apoi, că aveam nevoie în România de o astfel de investiție, cum vezi doar în Europa de Vest, America sau Africa de Sud.

Selecționerul echipei naționale, Cosmin Contra, prezent la inaugurare, a declarat că golful este a doua sa pasiune, după fotbal.

”Pentru mine golful e a doua pasiune, după fotbal, mă relaxează foarte mult, după acțiunile pe care le am la echipa națională, e modul meu de a mă liniști și relaxa. Joc golf de când am ajuns în Spania, am avut colegi de echipă care m-au inițiat în sportul acesta și bine au făcut. Când am un pic de timp liber încerc să practic sportul acesta. Felicitări pentru acest teren”, a spus Cosmin Contra.

Theodora Golf Club, cel mai mare club de golf din România, aflat lângă Alba Iulia, a deschis oficial, sâmbătă, terenul de golf, odată cu prima competiție din calendarul competițional 2018 – Cupa Transavia, ediție aniversară (X). Clubul este deschis din luna octombrie a anului trecut.

Clubul de golf va organiza în acest an peste 20 de competiții sportive, din mai până în octombrie inclusiv, oferind jucătorilor de golf oportunitatea de a se înscrie și participa la competiții variate, la un înalt standard sportiv.

Pe parcursul celor 2 zile de competiție de golf la Theodora Golf Club jucătorii vor beneficia de condiții competiționale deosebite, Cupa Transavia înregistrând un număr record de jucători înscriși: 130 jucători confirmați. Pentru ziua de duminică organizatorii oferă un premiu special similar marilor competiții internaționale: o mașină pentru Hole in One, alături de alte surprize.

Theodora Golf Club este un teren de golf premium, de 18 cupe, pe o suprafață de 56 ha, în lungime totală de 6518 m și numără 4 parcursuri par 3, 10 parcursuri par 4, 3 parcursuri par 5 și 1 parcurs par 6- cel mai lung din Europa- 735 m. Facilitățile de golf includ simulatorul indoor și zonele de putting green, chipping area, bunkere de nisip și driving range-ul acoperit, cu sistem audio integrat si 20 de locuri de antrenament disponibile pe tot parcursul anului. Lacul unic de 5 ha cu insulă și cele două green-uri, unde pasionații golfului au posibilitatea să își exerseze măiestria, completează imaginea deosebită a terenului de golf.

Theodora Golf Club este cel mai mare resort de golf din România. La designul său și-au adus aportul specialiști care au creat 18 parcursuri unice.

https://www.youtube.com/watch?v=YojD74PebFE

Theodora Golf Club beneficiază de facilități unice și servicii premium într-un cadru natural, relaxat și primitor. Resortul oferă oaspeților, vizitatorilor și jucătorilor de golf: cazare de 4 stele în cele 15 vile, restaurant internațional a la carte, lounge bar și terasă, salon privat, sală de conferințe, pavilion exterior pentru evenimente, piscină exterioară, simulator indoor și Pro Shop cu accesorii de golf.

[nggallery id=5524]


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Fost șef de birou al Poliției Locale Alba Iulia, câștig de cauză în instanță după ce i-a fost desființat postul: ,,Administrația a acționat cu exces de putere”

Ioana Oprean

Publicat

în

Fost șef de birou al Poliției Locale Alba Iulia, câștig de cauză în instanță după ce i-a fost desființat postul: ,,Administrația a acționat cu exces de putere” Un fost șef de birou al Poliției Locale Alba Iulia a câștigat în instanță anularea desființării postului propriu, prin reorganizarea care a avut loc la sfârșitul anului 2021. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Patrimoniul UNESCO pune plugul în cui într-o comunitate din Alba: Agricultorii, blocați de lege să mai are la adâncimi mari

Ioana Oprean

Publicat

în

Patrimoniul UNESCO pune plugul în cui într-o comunitate din Alba: Agricultorii, blocați de lege să mai are la adâncimi mari Noul Regulament Local de Urbanism al orașului Cugir, aflat în perioada de consultare publică în cadrul actualizării Planului Urbanistic General (PUG), introduce o serie de reguli extrem de stricte care vor schimba radical modul în […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Adolescentă de 18 de ani, din Alba, bătută și amenințată cu cuțitul de iubitul său, din Geoagiu. Tânărul și-a agresat și mama. A fost reținut de polițiști

Ioana Oprean

Publicat

în

Adolescentă de 18 de ani, din Alba, bătută și amenințată cu cuțitul de iubitul său, din Geoagiu. Tânărul și-a agresat și mama. A fost reținut de polițiști O adolescentă de 18 de ani, din Alba, a fost bătută și amenințată cu cuțitul de iubitul său, din Geoagiu. Tânărul și-a agresat și mama care a încercat […]

Citește mai mult