FOTO/ VIDEO: SUBIECTE simulare EVALUARE NAȚIONALĂ 2019, la limba și literatura română, pentru elevii de clasa a VIII-a
SUBIECTE simulare EVALUARE NAȚIONALĂ 2019, la limba și literatura română, pentru elevii de clasa a VIII-a.
Simularea pentru Evaluarea Naţională 2019 a început luni cu proba de limba română. La examen au participat elevii de clasa a VIII-a, care în vară susțin evaluarea națională, şi, în premieră, elevii de clasa a VII-a.
Probele au început la ora 9.00, moment în care, în fiecare sală, au fost distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli a fost permis până la ora 8.30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise a fost de două ore, de când s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.
Subiectele au fost elaborate de către specialiştii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE) şi sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea elevilor de a se exprima pe temele din programa de examen, parcurse până la această dată. Corectarea lucrărilor va fi realizată, în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notarii la nivel naţional, de către doi profesori, de regulă, din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea.
Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare. La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele obţinute la simulările naţionale pot fi trecute în catalog.
Ministerul Educaţiei precizează că obiectivele acestei simulări sunt familiarizarea elevilor cu rigorile examenului pe care îl vor susţine la finalul ciclului gimnazial, stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum şi optimizarea pregătirii în vederea obţinerii unor rezultate satisfăcătoare la probele din luna iunie.
Calendarul simulării Evaluării Naţionale 2019 este următorul:
*11 martie – Limba şi literatura română
*12 martie – Matematica
*13 martie – Limba şi literatura maternă
*22 martie – Comunicarea rezultatelor
Simularea se adresează celor aproximativ 350.000 de elevi înscrişi în clasele VII-VIII la începutul anului şcolar 2018-2019.
Examenul propriu-zis de Evaluare Naţională pentru clasa a VIII-a în 2019 se desfăşoară în luna iunie.
Calendar proba Evaluare Națională iunie 2019:
Prima proba scrisă este programată în 18 iunie, la Limba şi literatura română. Următoarea probă scrisă, la Matematică, se va desfăşura în 20 iunie, iar ultima – de limba şi literatura maternă (pentru elevii care au studiat aceasta disciplină) – în 21 iunie.
Primele rezultate vor fi cunoscute în 25 iunie, iar cele finale, pe 29 iunie.
În perioada 3 – 7 iulie, absolvenţii clasei a VIII-a şi părinţii acestora, asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a, vor completa opţiunile din fişele de înscriere pentru admiterea la liceu. Vor parcurge aceeaşi procedură şi absolvenţii clasei a VIII-a care doresc să fie admişi în licee din alt judeţ.
Repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a este programata vineri, 12 iulie 2019.
Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenţilor învăţământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la Evaluarea Naţionala (80%) şi media generală de absolvire a claselor V-VIII (20%).
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Foto | Pistă de biciclete, locuri de joacă și platforme pe apă: Cum ar putea arăta malul Târnavei Mari la Blaj
Pistă de biciclete, locuri de joacă și platforme pe apă: Cum ar putea arăta malul Târnavei Mari la Blaj Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că Planul Urbanistic Zonal (PUZ) „Dezvoltarea infrastructurii verzi-albastre și conservarea biodiversității urbane prin amenajarea malurilor râului Târnava Mare în municipiul Blaj” nu necesită evaluare de mediu și urmează procedura […]
Plângerile penale vin ca ploile de toamnă peste Cetate, dar prin birouri prognoza rămâne aceeași: „No, asta e”: Nu-i așa că „no, asta e” ar trebui trecut direct în fișa postului?
Plângerile penale vin ca ploile de toamnă peste Cetate, dar prin birouri prognoza rămâne aceeași: „No, asta e”: Nu-i așa că „no, asta e” ar trebui trecut direct în fișa postului? Plângerile penale vin, una după alta, ca ploile de toamnă peste Cetate. Le depun diverși, le citește toată lumea, le comentează toată lumea pe […]
FOTO | O tânără din Alba, doctor în istorie, pasionată de creații handmade: Cum a ajuns de la educație muzeală, la pasiunea pentru obiectele create manual
O tânără din Alba, doctor în istorie, pasionată de creații handmade: Cum a ajuns de la educație muzeală, la pasiunea pentru obiectele create manual La 37 de ani, Camelia Hașa din Alba Iulia este un om care a adunat de-a lungul timpului experiențe din domenii diferite, dar care, în urmă cu aproape un an, a […]

