Curier Județean

FOTO-VIDEO: ”Simfonia Toamnei”, un spectacol plin de culoare, cântece și zâmbet, la Școala ”Mihai Eminescu” din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

În perioada 20 – 23 noiembrie 2017, la Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu” din Alba Iulia s-a derulat proiectul de activitate extracurriculară ”Simfonia toamnei”, coordonat de prof. în învățământul primar Jimborean Lucia și doamna bibliotecar Grozav Monica, în parteneriat cu Inspectoratul Județean Alba, Casa Corpului Didactic Alba, Biblioteca Județeană ”Lucian Blaga” Alba Iulia, Asociația ASTRA și ASTRA – tineret și Cercul literar-artistic ”Aripi de vis”, al Școlii Gimnaziale ”Mihai Eminescu” Alba Iulia.

Citește și: Mihai Eminescu data naşterii • Mihai Eminescu biografie pe scurt • Mihai Eminescu opere, cărți, poezi • Mihai Eminescu scurt referat

Petrecerea Divorțaților

Proiectul s-a născut din necesitatea imperioasă de a schimba modul de receptare și apreciere a frumosului existent în natură și în artă, astfel încât elevii să devină ei înșiși creatori și consumatori de frumos. Astfel, elevi din ciclul primar și gimnazial și-au pus în practică talentul de a desena, a cânta sau a recita poezii, într-un spectacol plin de culoare, cântece și zâmbet. Rezultatele s-au materializat în încântarea de pe fețele celor prezenți, dar și în expoziții cu lucrări ale elevilor.

Prezentul proiect s-a derulat în paralel cu proiectul ”Săptămâna fructelor și a legumelor donate”, având ca scop ajutorarea grupurilor defavorizate,la care elevii școlii au participat cu entuziasm, dovedind dorința de a ajuta și compasiune față de semeni.

[nggallery id=4904]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Cât va costa parcarea în noul Parking Arnsberg din Alba Iulia: Tarifele aprobate, prețul pe oră și abonamentele pentru riverani

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât va costa parcarea în noul Parking Arnsberg din Alba Iulia: Tarifele aprobate, prețul pe oră și abonamentele pentru riverani Șoferii care vor să parcheze în noua parcare supraetajată Arnsberg din Alba Iulia trebuie să țină cont de două categorii de tarife: cele pentru staționarea de scurtă durată și cele pentru locurile rezervate riveranilor. Regulamentul […]

Citește mai mult

Curier Județean

Cu schimbul la volanul unui Mitsubishi furat, fără permis și cu „alcool la bord”: Ce pedepse au primit doi bărbați la Judecătoria Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Cu schimbul la volanul unui Mitsubishi furat, fără permis și cu „alcool la bord”: Ce pedepse au primit doi bărbați la Judecătoria Alba Iulia Judecătoria Alba Iulia a pronunțat, marți, 20 octombrie 2026, sentința într-un dosar în care doi inculpați au fost judecați pentru că au condus, pe rând, un autoturism Mitsubishi, deși nu aveau […]

Citește mai mult

Curier Județean

23 octombrie – 4 noiembrie 2026 | Strada Emil Racoviță din Alba Iulia: Circulație închisă temporar spre strada Hațeg. Rute alternative

Ioana Oprean

Publicat

în

23 octombrie – 4 noiembrie 2026 | Strada Emil Racoviță din Alba Iulia: Circulație închisă temporar spre strada Hațeg. Rute alternative Primăria Municipiului Alba Iulia informează cetățenii că, în perioada 23.10- 04.11.2026, circulația rutieră va fi închisă temporar în zona străzii Emil Racoviță spre strada Hațeg în cartierul Bărăbanț, în vederea executării lucrărilor de extindere […]

Citește mai mult