FOTO, VIDEO. Scriitor la 20 de ani: ”Fratele râșilor”, romanul unui absolvent al Colegiului ”HCC” din Alba Iulia, premiat de Uniunea Scriitorilor și lansat în prezența foștilor colegi
Răzvan Gabriel Dinu, absolvent în 2017 al Colegiului Național ”Horea, Cloșca și Crișan” din Alba Iulia și student la Facultatea de Drept Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a fost premiat de Uniunea Scriitorilor, filiala Alba, pentru romanul de debut ”Fratele râșilor”, pe care l-a lansat, joi, în prezența foștilor săi colegi și dascăli, în sala profesorală a liceului.
Ideea de a scrie o carte i-a venit, lui Răzvan, încă de la începutul claselor gimnaziale, însă gândurile și le-a pus pe ”hârtie” abia între cele două semestre din clasa a XII-a. Romanul a fost publicat după ce a susținut examenul de Bacalaureat, în decembrie 2017, iar primul său cititor a fost ”doamna dirigintă”, profesoara de istorie Daniela Cetean, care a avut inclusiv rolul de corector.
Prof. Daniela Cetean a declarat, miercuri, la lansarea cărții, la care au participat foști colegi și profesori ai absolventului, că este o carte ”realmente extraordinară”, prin povestea și actiunea ei, dar și prin descrierea relației între un copil orfan și doi râși.
”Când am citit cartea, atât de veridică era prezentarea râșilor aurii imperiali, încât după ce am terminat-o am căutat informații despre acești râși. Nu există! I-a inventat Răzvan, dar prezentarea lor a fost atât de veridică încât eram convinsă că acești râși chiar există (…) Totul este deosebit la această carte, de la copertă (…), la semnul de carte, care este tot un râs (…), la modul în care sunt notate capitolele, ca un fel de jurnal (…) Atât de frumos este scrisă cartea… Eu nu pot să vorbesc din perspectiva unui profesor de literatură, dar pot să vorbesc din perspectiva unui om care a gustat din toate punctele de vedere această lectură”, a spus Daniela Cetean.
Răzvan Gabriel Dinu a declarat, la rândul său, că a suportat toate cheltuielile privind scoaterea cărții, plătind din propriii bani fiecare tipăritură.
”Locul, personajele, aspectul lor, foarte puține lucruri de genul acesta am încercat să le arăt celui care citește pentru că mi-am dorit ca acesta să stea cu cartea în față, să închidă apoi ochii și să-și închipuie cum arată personaje, când se întâmplă și unde se întâmplă, în funcție de propriile lor experiențe. Nu am vrut să iau din libertatea cititorului de a crea această lume și astfel m-am rezumat în a caracteriza personajele prin acțiunile lor”, a spus autorul.
De asemenea, acesta a precizat că pentru el locația este undeva în zona Munților Metaliferi, în sate depopulate, și se desfășoară la finalul anilor 1800.
Romanul poate fi comandat online, de pe blogul autorului https://razvangabrieldinu.wordpress.com/, dar și de pe pagina sa de Facebook https://www.facebook.com/vandinu/. Prețul este 20 de lei, plus taxe poștale pentru cei din alte localități.
”Când Flynn este aruncat de către destin departe de familia sa, el ajunge să trăiască într-un mediu care îl distruge încet și sigur.
Dragostea pe care o poartă râșilor săi îl determină să evadeze, însă refugiul pădurii aduce cu sine noi pericole. Vechiul ordin al braconierilor i-a luat în vizor pe cei doi companioni ai tânărului, ultimii din specia lor. Poate el să îi protejeze, chiar dacă misterioasa Kate intră neașteptat în viața și inima lui?
Va reuși Flynn să treacă peste dramele trecutului? Va supraviețui în fața amenințării constante? Un lucru e sigur – nu va renunța niciodată”, se arată în descrierea cărții, pe blogul său.
[nggallery id=5435]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Vremea schimbă macazul în România: Temperaturile scad cu 10°C sub normalul perioadei, vin ploi și ninsori la munte
Vremea schimbă macazul în România: Temperaturile scad cu 10°C sub normalul perioadei, vin ploi și ninsori la munte Vremea în România se schimbă brusc din cauza unui val de aer polar care va coborî din nordul continentului spre estul și sud-estul Europei. Dacă în acest weekend temperaturile s-au menținut peste valorile normale pentru această perioadă, […]
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 20 septembrie. Condițiile de înscriere la concurs
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 20 septembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]
Cum a reușit un șofer amendat pentru conducere agresivă și urmărire în trafic la Blaj să obțină în instanță reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce: ,,Lipsa sa de experiență cu noul autoturism a generat șuierat de roți”
Cum a reușit un șofer amendat pentru conducere agresivă și urmărire în trafic la Blaj să obțină în instanță reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce: ,,Lipsa sa de experiență cu noul autoturism a generat șuierat de roți” Un șofer amendat pentru conducere agresivă a reușit să obțină în instanță reducerea la jumătate […]