Foto/Video: Oameni de toate vârstele au participat azi, în Câmpeni, la ,,Marșul pentru viață – 2018”
Azi, 25 martie, în ziua când creștinii ortodocși sărbătoresc Buna Vestire, pe traseul Calea Turzii – strada Horea – strada Meșteșugarilor – Piața Avram Iancu din orașul Câmpeni s-a desfășurat ,,Marșul pentru viață – 2018”, eveniment care a ajuns la cea de-a opta ediție națională și ce s-a desfășurat în acest an sub genericul ,,O lume pentru viață”.
Organizat prin demersul Asociației ,,Studenți pentru viață” și susținut de către Biserica Ortodoxă Română, ,,Marșul pentru viață” reprezintă una dintre cele mai importante inițiative civice prin care se contribuie la lupta împotriva avortului, acest flagel al societății contemporane. Conform organizatorilor, în România au fost curmate prin avorturi peste 22.638.755 de vieţi în perioada 1958 – 2014, țara noastră aflându-se pe locul doi în lume, după Rusia, în ceea ce privește numărul de avorturi raportat la populația existentă (116,5%). Potrivit învățăturii creștine, viața este darul lui Dumnezeu față de oameni care trebuie prețuit și protejat, în timp ce avortul este o crimă comisă împotriva unei ființe (persoane) nevinovate care nu se poate apăra. Omul se bucură de viață și de puterea vieții; are dreptul la viață, dar și responsabilitatea de a respecta această viață, de a o apăra în orice împrejurare, știind că, în existența istorică în trup, omul își pregătește participarea la Împărăția lui Dumnezeu.
Coordonat de către preoți din Protopopiatul Câmpeni, la marșul din ,,Capitala Țării Moților” au participat preoți, enoriași și elevi din localitate, elevi afișând mesaje de susținere a familiei și a vieții, profesori de religie din zonă, primarul orașului, Ioan Călin Andreș, dar și numeroase mame însoțite de copii care au dorit să reafirme astfel valorile familiei creștine tradiționale. Eveniment a debutat la amiază, după Sfânta Liturghie, cu plecare din fața Bisericii Ortodoxe Câmpeni – Vale și s-a încheiat în piața centrală a orașului, acolo unde participanții au rămas pentru a asculta mesajul transmis cu această ocazie de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu al Alba Iuliei și rostit de către protopopul de Câmpeni, Radu Culda.
Evenimentul s-a continuat cu un emoționant program artistic de cântece și poezii dedicate mamei, prezentat de elevi ai școlilor din Munții Apuseni, iar la final protopopul de Câmpeni a adresat cuvintele de mulțumire participanților și i-a îndemnat pe toți să apere dreptul la viață, drepturile mamei și copiilor, ca să se nască și să trăiască fericiți.
Ovidiu CULDA
[nggallery id=5348]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Cum a scăpat un bărbat din Alba de o amendă de 8.000 de lei pentru „alertare falsă la 112”. Care este motivul pentru care ar fi sunat la poliție
Cum a scăpat un bărbat din Alba de o amendă de 8.000 de lei pentru „alertare falsă la 112”. Care este motivul pentru care ar fi sunat la poliție Judecătoria Câmpeni a constatat că o amendă de 8.000 de lei, aplicată unui bărbat din Abrud pentru presupusă alertare falsă a numărului 112, nu mai poate […]
Foto | Biserica Ortodoxă „Sfânta Parascheva” din Alba Iulia, iluminată arhitectural. Primar: „Continuăm să scoatem la lumină frumusețea patrimoniului nostru arhitectural”
Biserica Ortodoxă „Sfânta Parascheva” din Alba Iulia, iluminată arhitectural. Primar: „Continuăm să scoatem la lumină frumusețea patrimoniului nostru arhitectural” Primarul municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a anunțat, marți, 20 octombrie 2026 continuarea proiectului de iluminat arhitectural dedicat clădirilor emblematice ale orașului. Biserica Ortodoxă „Sfânta Parascheva” se alătură edificiilor deja iluminate, iar următoarele obiective vizate sunt […]
FOTO | Polițiștii din Alba, alături de preșcolari și elevi din județ, în cadrul programelor ,,Școala Altfel” și ,,Săptămâna Verde”. Copiii au învățat reguli rutiere, cum să prevină bullying-ul și violența
Polițiștii din Alba, alături de preșcolari și elevi din județ, în cadrul programelor ,,Școala Altfel” și ,,Săptămâna Verde”. Copiii au învățat reguli rutiere, cum să prevină bullying-ul și violența Polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au desfășurat marți, 19 octombrie 2026, mai multe activități educativ-preventive în unități de învățământ din județ, în contextul […]
