Foto/ Video: Miting împotriva schimbării stemei judeţului organizat de asociaţia „Realitate şi Adevăr”
Asociația „Realitate și Adevăr” a organizat astăzi de la ora 15.00, un miting care a început din faţa sediului Prefecturii Alba cu intonarea imnului naţional şi a continuat cu o plimbare însoţită de scandări şi proteste împotriva „tentativei de ştergere simbolică de pe efigiile naţionale şi din istorie, a românilor din Transilvania, precum şi a celor din Ţară Moţilor!”
În faţa Consiliului Judeţean s-au adunat între 15 şi 20 de persoane cu steaguri şi simboluri tricolore şi au început protestul prin intonarea imnului naţional avându-l ca şi reprezentant pe preşedintele asociaţiei „Realitate şi Adevăr” care a mai folosit portavocea şi pe parcursul protestului. Organizatorii au intenţionat să înmâneze cu acest prilej o scrisoare deschisă autorităților administrative şi liderilor politici locali prin care să-şi arate nemulţumirea faţă de schimbarea stemei judeţului.
Pe parcursul călătoriei înspre zona din cetate a oraşului cei implicaţi în miting şi-au arătat nemulţumirea prin scandări: „Cerem astăzi de la voi, daţi-ne stema înapoi”, „Sus tricolorul români, suntem în ţară stăpâni”, „Nu coroana regilor ci pecetea moţilor”, „Toţi românii au luptat, regii doar s-au înfruptat”, „Ne vrem stema înapoi, altfel veţi afla de noi”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Foto | Primari și viceprimari din Republica Moldova, în vizită de studiu în Alba Iulia: Care au fost obiectivele
Primari și viceprimari din Republica Moldova, în vizită de studiu în Alba Iulia: Care au fost obiectivele O delegație compusă din 15 persoane, majoritatea primari și viceprimari din Republica Moldova (Edineț, Bălți, Ceadîr-Lunga, Anenii Noi, Cimișlia, Nisporeni, Cantemir, Chetrosu, Vorniceni și Volintiri) se află în perioada 19-22 octombrie într-o vizită de studiu în România, pe […]
Incendiu la o anexă gospodărească din Câmpeni. A luat foc o magazie de lemne Un incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri la o magazie de lemne din Câmpeni. Au intervenit pompierii pe strada Moților. Secția de Pompieri Câmpeni a intervenit în cursul nopții, în orașul Câmpeni, pe strada Moților, pentru localizarea și […]
Prezența unui urs, semnalată în satul Sălăgești din comuna Bistra: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă
Prezența unui urs, semnalată în satul Sălăgești din comuna Bistra: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă În satul Sălăgești din comuna Bistra a fost semnalată prezența unui urs, a transmis Jandarmeria Alba vineri, 23 octombrie 2026, la ora 6.23. „La fața locului s-a deplasat de urgență echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, […]




