FOTO/ VIDEO: Lucrări în plină desfășurare la reamenajarea Parcului Unirii pentru punerea în valoare a Monumentului Marii Uniri de la Alba Iulia
Lucrările de reamenajare a Parcului Unirii, pentru punerea în valoare a Monumentului Marii Uniri erau, vineri, în plină desfășurare.
După îndepărtarea elementelor de mobilier, continuă curățirea zonei. În incinta îngrădită, unde circulația pietonală este oprită până la finalizarea construcției, a fost adusă și o foreză iar în curând va fi adusă o macara, pentru amplasarea blocurilor de piatră ale monumentului.
Proiectul este unul amplu și vizează refacerea aleilor și a zonelor verzi, amenajarea unei piețe de ceremonii de 4.440 de metri pătrați, construirea Podului Unirii, amenajarea unui inel auto și pietonal în jurul Parcului și redeschiderea Pasajului pietonal spre B-dul Transilvaniei.
Una dintre cele mai spectaculoase lucrări se referă la construirea Podului Unirii, care să refacă legătura directă dintre Parcul Unirii și Catedrala Încoronării, legătură întreruptă odată cu punerea în valoare a șanțurilor Cetății Alba Carolina. Podul va avea 131 de metri lungime și 6,35 m lățime, va fi amplasat între podul pietonal de lemn și cel auto din beton și va asigura pasajul ceremonial între Monumentul Unirii și incinta Catedralei. Construcția va avea o structură metalică, iar parapeții vor fi din sticlă securizată. De asemenea, se va amenaja o piațetă de ceremonii în suprafață de 4.400 de metri pătrați.
În parcul propriu-zis vor fi refăcute aleile, va fi înlocuit mobilierul urban cu unul actual și modern, vor fi reamenajate spațiile verzi în sensul reînierbării și plantării de noi copaci, se va înfiinţa un sistem de irigații automat și se vor înlocui stâlpii de iluminat public. De asemenea, se propune închiderea inelului auto perimetral în jurul parcului prin unirea străzii Unirii cu strada Mihai Viteazul. Totodată, se are în vedere redeschiderea pasajului pietonal între Parcul Unirii și Bulevardul Transilvaniei.
Monumentul, considerat simbol important la 100 de ani de la Marea Unire, va fi construit din piatră, sub forma unor patru cruci şi a două litere ”U” întoarse, și va avea circa 20 de metri înălțime.
Primele demersuri pentru construirea unui monument al Unirii la Alba Iulia au fost începute în 1993 de către reprezentanţii unor organizaţii patriotice, iar în ultimii ani aceştia au primit şi sprijinul Prefecturii, Primăriei Alba Iulia, dar şi al unor parlamentari.
În anii 1990, Ministerul Culturii a organizat şi un concurs de idei pentru realizarea monumentului, care a fost reluat în 2008. În cadrul acestuia a fost selectat proiectul sculptorului Mihai Buculei.
Pentru ridicarea Monumentului Unirii şi reamenajarea parcului a fost alocată de Guvern suma de 18,8 milioane de lei. Zece milioane de lei sunt pentru drepturile de autor și construcția monumentului.
[nggallery id=6019]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Fosta Școală Gimnazială Gârbova revine în patrimoniul comunității: Demersuri pentru reabilitarea, modernizarea și redeschiderea acesteia
Fosta Școală Gimnazială Gârbova revine în patrimoniul comunității: Demersuri pentru reabilitarea, modernizarea și redeschiderea acesteia UAT Comuna Gârbova a achiziționat imobilul în care a funcționat Școala Gimnazială Gârbova, o clădire cu o semnificație aparte pentru comunitatea locală și pentru generațiile de elevi care i-au trecut pragul. Primarul comunei Gârbova, Muntean Ioan, a precizat că intenția […]
Ziua Națională 2026 la Alba Iulia: Guvernul a aprobat peste un milion de lei pentru organizarea manifestărilor de 1 Decembrie
Ziua Națională 2026 la Alba Iulia: Guvernul a aprobat peste un milion de lei pentru organizarea manifestărilor de 1 Decembrie Guvernul României a aprobat, în ședința de joi, 12 noiembrie 2026, alocarea sumei de 1.182.700 de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României, la Alba Iulia. Fondurile sunt destinate Municipiului Alba Iulia și […]
12-13 noiembrie 2026 | Cod Portocaliu de ploi torențiale în Alba, în Munții Apuseni: Cantități de apă de 50…80 l/mp și izolat în jurul a 90 l/mp
Cod Portocaliu de ploi torențiale în Alba, în Munții Apuseni: Cantități de apă de 50…80 l/mp și izolat în jurul a 90 l/mp De joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 10.00, până vineri, 13 noiembrie 2026, la ora 10.00, zona din Alba a Munților Apuseni este sub incidența unei avertizări meteo Cod Portocaliu de […]
