FOTO-VIDEO: Industria Galda de Jos – Prima Brăduț 3-0 (2-0), hat-trick Cioară, de ziua sa! Campioana din Alba, aproape promovată în Liga 3
Industria Galda de Jos este aproape promovată în Liga 3, după ce atacantul Alexandru Cioară a învins de unul singur pe Prima Brăduț, scor 3-0 (2-0). Căpitanul gazdelor a împlinit azi 29 de ani, iar cadoul său de aniversare pentru campioana din Alba a fost un hat-trick de zile mari, reușite în minutele 8, 30 și 67.
Trei goluri pentru nouă promovare a echipei din comuna natală, atacantul-idol al tribunei ce a strâns aproximativ 800 de spectatori, fiind unul dintre cei 4 supraviețuitori ai barajului de acum 9 ani de la Deva. Atunci Alecu Cioară a transformat penalty-ul decisiv care a dus în premieră Galda pe a treia scenă!
*Prime substanțiale pentru promovare, începând de la 1000 de lei!
În cazul în care Industria va promova în eșalonul terț oficialii clubului au anunțat o recompensă financiară. Astfel, jucătorii de bază ai lui Doru Oancea vor încasa câte 1000 de lei, iar ceilalți din lot vor fi recompensați, procentual, pentru cât au evoluat pe durata stagiunii
Returul este sâmbătă, 24 iunie, la ora 17.30, în Covasna.
Actul secund începe din nou cu ocazii ale gazdelor: An. David (55) – scăpat singur, șut alături și Tegbo (55) – șut puternic de la 14 metri în tranvsersală (mingea căzând în preajma liniei porții), dar și vizitatorii au fost periculoși la reluarea lui Lazar (57) – cap pe lângă. Cioară (68) își desăvârsește ziua perfectă în minutul 67, când a realizat hat-trick-ul cu un șut de la margienea careului în dreapta portarului. Buligă (84) execută periculos o lovitură liberă de la distanță, iar mingea lovește transversala, păcălindu-l pe portar
Prima repriză a fost dominată de găldeni, care puteau conduce mai clar, dar și să fie egalați (intervenție salutară Bistraie).
După mari ocazii ratate de Baghiu și Cioară, în minutul 8 sărbătoritul zilei a deschis scorul, Cioară, care are și banderola de căpitan, șutând in centrul careului în stânga portarului. Sunt în jur de 800 de spectatori la meci, tribuna fiind plină, o asistență ca în vremurile bune ale Industriei. Oaspeții au făcut pasul înainte după primirea golului, iar Bistraie a intervenit salutar (20) – scoțând șului lui Szanto, din 8 metri. Cioară (30) realizează dubla, cu un șut de la 20 de metri, în dreapta lui Ungureanu care a greșit
Terenul se prezintă în condiții bune, ținând cont de ploile abundente din ultimele zile. În tribune sunt aproximativ 50 de fani ai oaspeților. Astăzi, Alexandru Cioară, unul dintre cei 4 supraviețuitori ai barajului de la Deva, din urmă cu 9 ani, împliniește 29 de ani. Doru Oancea a făcut o singură modificare comparativ cu meciul din finala Cupei României, Tegbo titularizat în detrimentul lui Buligă. Cu acest prilej, observatorul Traian Marcu (70) de ani își încheie activitatea, după 25 de ani de carieră în fotbal.
Este al doilea baraj din istoria Industriei, după cel de la Deva, când s-a reușit, la penalty-uri, cu CSC Ghiroda, accederea în eșalonul terț (2014) și duelul cu Pobeda Bisnov (Timiș), în dublă manșă, când s-a retrogradat de pe a treia scenă (2021).
“Galben-albaștrii” sunt favoriți, având parte de un adversar abordabil, ținând cont de tragerea la sorți, iar Alba așteaptă ca Industria să confirme calculele hârtiei pentru a avea tot 4 echipe în ediția viitoare a eșalonului terț (a retrogradat, recent, CS Ocna Mureș).
Echipe de start:
Industria: Bistraie – Juncan, Potopea, Șt. Radu, Ad. Matei (77, Csegoldi) – Oniche, D. Lupșan – Baghiu (73, R. Giorgiu), Tegbo (73, Puha), Cioară/ cpt – An. David (65, Buligă); rezerve D. Maier, Samoilă, Căt. Ivașcu, P. Medrea, S. Mureșan. Antrenor Doru Oancea.
Prima: Ungureanu – Ologu (89, Tokos), Barabaș/ cot, Vișan (46, Dobai), Szakats – Dîrstaru, Lazar, Isac, Szanto. B. Laslo (89, Panczel), Veress (85, Ene); rezerve Ungvari, Mag, Farkaș, Szekely, Kopeczky. Alexandru Sorin Kopecky
Arbitri M. Chioran (Florești), C. Băla (Arad), Ramona Udrea (Tg. Jiu) Observatori M. Bordean, Tr. Marcu (ambii Sibiu)
Avertismente: Baghiu (30), Potopea (57)/ Szakacs (11)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Nicolae Stanciu, liderul naționalei României în meciul cu Bosnia-Herțegovina: Pe ce alt jucător cu origini în Alba mizează selecționerul Gică Hagi
Nicolae Stanciu, liderul naționalei României în meciul cu Bosnia-Herțegovina: Pe ce alt jucător cu origini în Alba mizează selecționerul Gică Hagi Fotbalistul albaiulian Nicolae Stanciu va fi liderul echipei naționale în meciul cu Bosnia-Herțegovina, din Liga Națiunilor, programat luni, 28 septembrie 2026, de la ora 21.45, pe „Arena Națională” din Capitală. Selecționerul Gică Hagi va […]
CIL Blaj, liderul Seriei 7 din Liga 3, super amical cu CFR Cluj: Când va avea loc partida Marți, 29 septembrie 2026, liderul Seriei 7 din Liga 3 de fotbal, CIL Blaj va juca un super amical cu prim-divizionara CFR Cluj. Partida de marți după amiază se va disputa de la ora 16.00 la Baza […]
CSM Unirea Alba Iulia, locul 2 la Belgrad, la Futog Open 2026, puternic turneu internațional la polo feminin
CSM Unirea Alba Iulia a încheiat pe locul 2 la Belgrad, la Futog Open 2026, puternic turneu internațional la polo feminin CSM Unirea Alba Iulia s-a clasat pe locul secund al turneului de polo pe apă feminin de la Belgrad, Futog Open 2026. Citește și: CSM Unirea Alba Iulia, grupă de Conference Cup, în 6-8 noiembrie, […]