FOTO-VIDEO| COLINDE, COLINDE, la redacţia ziarului Unirea: Elevi din Meteş şi Ighiel au adus vestea Naşterii Mântuitorului
Îmbrăcaţi în straie de sărbătoare şi cu zecile, aşa vin colindători, de câteva zile, la redacţia ziarului Unirea. Astăzi, 19 decembrie, alte cete de colindători au poposit la redacţia noastră. Potrivit tradiţiei, în perioada sărbătorilor de iarnă, se porneşte cu colindatul din casă în casă pentru a vesti naşterea Mântuitorului, aducând bucurie în sufletul celor care îi primesc cu dragoste.
Astfel că, un grup de elevi de la Şcoala gimnazială din Meteş, însoţit de prof. Gabriel Bucur şi Marinela Savu, directoarea şcolii ne-au trecut astăzi pragul şi ne-au încălzit sufletele cu colinde tradiţionale româneşti precum „Colindiţa”, „Slobozâ-ne gazdă-n casă” şi „Sus Boieri”.
Îmbrăcaţi în costume populare, un alt grup de colindători, de la Şcoala „Mihai Eminescu” din Ighiel a venit pentru a ne aduce şi el vestea cea mare. Alături de prof. Teodora Florea, învăţ. Viorica Pop şi părintele paroh Dan Constantin, aceştia au interpretat cu sensibilitate colindele „Din cer senin” şi „Colo-n casa lui Crăciun”.
Colindătorii au fost răsplătiţi de conducerea ziarului “Unirea” cu covrigei, fructe şi cornuleţe, urându-le tuturor Sărbători Fericite.
Pentru a vă împărtăşi şi dumneavoastră, dragi cititori, din sentimentele noastre trăite alături de aceşti minunaţi copii, vă invităm să vizionaţi o galerie foto-video:
[nggallery id=908]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Cât va costa parcarea în noul Parking Arnsberg din Alba Iulia: Tarifele aprobate, prețul pe oră și abonamentele pentru riverani
Cât va costa parcarea în noul Parking Arnsberg din Alba Iulia: Tarifele aprobate, prețul pe oră și abonamentele pentru riverani Șoferii care vor să parcheze în noua parcare supraetajată Arnsberg din Alba Iulia trebuie să țină cont de două categorii de tarife: cele pentru staționarea de scurtă durată și cele pentru locurile rezervate riveranilor. Regulamentul […]
Cu schimbul la volanul unui Mitsubishi furat, fără permis și cu „alcool la bord”: Ce pedepse au primit doi bărbați la Judecătoria Alba Iulia
Cu schimbul la volanul unui Mitsubishi furat, fără permis și cu „alcool la bord”: Ce pedepse au primit doi bărbați la Judecătoria Alba Iulia Judecătoria Alba Iulia a pronunțat, marți, 20 octombrie 2026, sentința într-un dosar în care doi inculpați au fost judecați pentru că au condus, pe rând, un autoturism Mitsubishi, deși nu aveau […]
23 octombrie – 4 noiembrie 2026 | Strada Emil Racoviță din Alba Iulia: Circulație închisă temporar spre strada Hațeg. Rute alternative
23 octombrie – 4 noiembrie 2026 | Strada Emil Racoviță din Alba Iulia: Circulație închisă temporar spre strada Hațeg. Rute alternative Primăria Municipiului Alba Iulia informează cetățenii că, în perioada 23.10- 04.11.2026, circulația rutieră va fi închisă temporar în zona străzii Emil Racoviță spre strada Hațeg în cartierul Bărăbanț, în vederea executării lucrărilor de extindere […]
