Curier Județean

FOTO-VIDEO: Cetatea Alba Carolina, cucerită prin sport și voie bună, de peste 600 de persoane care au alergat la Crosul Europei 2016. CÂȘTIGĂTORII competiției

Ioana Oprean

Publicat

în

crosul-europei-2016-alba-iulia36Cetatea Alba Carolina a fost cucerită, vineri, prin sport și voie bună, de peste 600 de persoane, care s-au aliniat la startul celei de-a treia ediții a competiției ”Crosul Europei 2016” de la Alba Iulia. Participanții au avut de parcurs un traseu de aproximativ 5,5 kilometri, iar cei care au demonstrat că au condiție fizică și au ajuns primii la punctul de sosire au fost recompensați de către organizatori anul acesta cu premii în valoare totală de  600 de euro. Evenimentul a inclus și un spectacol oferit de copii de la grădinițele și școlile generale din municipiu, care au animat atmosfera înainte de start.

Azi, 23 septembrie 2016, în șanțurile Cetății Alba Carolina, cu mic, cu mare, peste 700 de oameni au alergat, au dansat, s-au mișcat, s-au bucurat și au câștigat la cea de-a treia ediție a CROSULUI EUROPEI. Evenimentul, deja devenit tradiție, a fost așteptat încă de la începutul anului și, sub sloganul ”Este vorba despre noi, cetățeni europeni”, a îndemnat toate persoanele prezente la sport pentru voie bună alături de prieteni. Râsetele celor peste 140 de copii ce au încântat spectatorii cu momente muzicale, alături de entuziasmul și bucuria celor peste 600 de alergători, au animat din plin Cetatea Alba Iulia.

După o promovare intensă a evenimentului, ”CROSUL EUROPEI” a fost o odă a bucuriei și o manifestare la care au alergat participanții de la 12 până la 80 de ani, veniți din Blaj, Bucium,  Sebeș, Cugir, și Alba Iulia. O adevărată provocare a fost în acest an faptul că lungimea traseului s-a dublat, iar primii trei finaliști, atât la feminin, cât și la masculin, au câștigat premii și vouchere cadou în valoare de peste 600 de euro. Nici participanții care au reușit să finalizeze o singură tură de traseu nu au fost neglijați fiind medaliați și premiați de către organizatori. Personaje de basm, baloane și figurine din baloane, picturi, flash-mob, competiție sportivă, muzică și voie bună au fost elementele prin care organizatorii au reușit să transmită tuturor celor prezenți ideea că Uniunea Europeană susține activitatea sportivă în familie, alături de prieteni. Această competiție, la care toți cei prezenți au câștigat, a fost organizată de Centrele Europe Direct Regiunea Centru și Alba Iulia, din cadrul ADR Centru și al Fundației PAEM Alba, cu sprijinul Primăriei municipiului Alba Iulia, al DJST Alba și alături de Consiliul Județean Alba.

Cunoscuta sportivă Ana Rodean și reprezentanții autorităților publice locale, prin vicepreședintele CJ Alba Florin Roman și viceprimarii Paul Voicu și Gabriel Pleșa, au transmis înainte de start, tuturor celor prezenți, mesaje de încurajare și de susținere și au premiat câștigătorii de la această competiție, alături de domnul Simion Crețu. Sute de obiecte promoționale, care să le reamintească de eveniment, au primit toți participanții, fie ei alergători, fie mici dansatori de la cele 3 grădinițe și o școală, prezenți  la eveniment. Un moment emoționant a fost premierea cuplului Suflețel, în vârstă de peste 80 de ani, care au alergat pentru al trei an consecutiv la acest CROS, ținandu-se de mână. Deoarece familia Suflețel reprezintă un simbol al unității europene, un spirit tânăr ce nu ține cont de vârstă, ce trebuie să inspire și să modeleze viitoarele generații, organizatorii au anunțat că la următoarea ediție, marele trofeu se va numi trofeul ”Suflet european” ce se va transmite tuturor celor ce vor sosi primii la linia de finish, urmând ca sufletul european să fie astfel transmis din ediție în ediție.

Prin fiecare alergător, prin fiecare copil ce a fost azi pe scenă, prin fiecare părinte și bunic care și-a privit încântat copilul, prin fiecare voluntar sau membru al echipelor care au muncit la realizarea acestui eveniment, am dat suflet și culoare Cetății. Însă, ca de fiecare dată când organizăm acest eveniment, fie în luna mai, fie în septembrie, cum a fost în acest an, vremea a avut un rol foarte important pentru buna dispoziție și derularea fără probleme a momentelor programate. Iar azi vremea bună ne-a păstrat optimismul și ne-a ajutat să transmitem tuturor cât de importantă este activitatea sportivă pentru sănătatea noastră și cât de mult contează să ai alături prietenii și familia. După cum știți, întregul traseu al CROSULUI EUROPEI, Cetatea Alba Carolina, este o zonă accesibilă azi datorită reabilitării din ultimii ani prin fonduri europene. De aceea, prin acest eveniment, prin locație, momente și fiecare obiect oferit participanților, susținem și transmitem tuturor mesajul Uniunii Europene, care prin acțiunile sale investește în informarea generațiilor de cetățeni, în dezvoltarea investițiilor locale la care să contribuie fiecare pentru creșterea numărului de locuri de muncă, dar și în crearea unor spații de agrement și revitalizarea unor locații istorice cum e Cetatea Alba Iulia”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

Marii câștigători ai acestei ediții a Crosului Europei au fost:

Masculin:

Locul I – Fleșer George

Locul II – Lupșa Alexandru

Locul III – Davidaș Claudiu

Feminin:

Locul I – Boholțan Alina

Locul II – Molnar Bianca

Locul III – Panța Roxana

La o singură tură de traseu câștigătorii au fost:

Locul I Ramona Dragan (feminin) si Andrei Scrob (masculin)

Locul II Darius Roncea (masculin)

Locul III Gheorghe Sânziană (masculin)

Alte premii și trofee s-au acordat participanților de la unele categorii speciale, respectiv celui mai în vârstă participant, celui mai tânăr sau altele, în functie de decizia organizatorilor.

[nggallery id=2691]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

20 martie | IPJ Alba: Vrei să devii polițist? Sesiune de pregătire sportivă pentru admiterea în școlile de poliție, la Alba Iulia

Bogdan Ilea

Publicat

în

IPJ Alba: Vrei să devii polițist? Sesiune de pregătire sportivă pentru admiterea în școlile de poliție, la Alba Iulia Tinerii care își doresc o carieră în Poliție sunt invitați, vineri, 20 martie 2026, de la ora 13:00, la o sesiune de pregătire sportivă organizată în municipiul Alba Iulia, în sala de Sport a Universității „1 […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Elevii Liceului Agricol din Ciumbrud au participat la plantarea a peste 200 de mesteceni într-o zonă din Aiud: ,,Am păstrat specificul arborilor de munte, pentru că de aici începe TransApuseana”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Elevii Liceului Agricol din Ciumbrud au participat la plantarea a peste 200 de mesteceni într-o zonă din Aiud: ,,Am păstrat specificul arborilor de munte, pentru că de aici începe TransApuseana” Peste 200 de mesteceni au fost plantați, astăzi, pe strada Moților din Aiud, cu ajutorul elevilor Liceului Agricol din Ciumbrud, specializarea „Grădinar urban”, în cadrul […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Femeie din Alba Iulia, înșelată de falși reprezentanți ANAF: Escrocii au făcut nevăzuți peste 86.000 de lei retrași din contul firmei administrate de aceasta

Bogdan Ilea

Publicat

în

Femeie din Alba Iulia, înșelată de falși reprezentanți ANAF: Escrocii au făcut nevăzuți peste 86.000 de lei retrași din contul firmei administrate de aceasta O femeie de 49 de ani, din Alba Iulia, a rămas fără 86.630 de lei din contul firmei pe care o administrează, după ce a fost înșelată de persoane care s-au […]

Citește mai mult