Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO, VIDEO. Cea mai puternică organizație PNL din țară și-a lansat candidații la parlamentare fără lideri de la București, dar cu mesaje de unitate și împotriva PSD

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

lansare-candidati-pnl29Cea mai puternică organizație PNL din țară, din Alba, și-a lansat candidații la parlamentare fără lideri de la București, deși erau anunțați prezenți, dar cu mesaje de unitate și împotriva PSD, subestimându-se puterea celorlalte partide. Evenimentul a avut loc, marți, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia și a început cu intonarea imnului național al României și s-a încheiat cu imnul partidului, ”Verde înrourat” și cu o piesă de muzică populară, între interpreți fiind și Corneliu Olar.

Pe scenă au stat candidații la parlamentare dar și primari de comune și orașe, ”locomotive” în aceste alegeri. Ei au fost prezentați rând pe rând, iar apoi au luat cuvântul lansare-candidati-pnl48în ordinea descrescătoare a locurilor pe care le ocupă pe liste.

Unii liberali au făcut apel la unitate în partid și le-au transmis celor nemulțumiți să-și amintească cine este PSD-ul, să lase orgoliile la o parte, iar după 11 decembrie România să fie guvernată de PNL.

Ocupantul locului doi la Camera Deputaților, Corneliu Olar, a spus că moții au fost îngenuncheați de Ion Iliescu și Guvernul Năstase.

”Oare cine ne-a îngenuncheat pe noi, moţii, cu marile firme străine să fim robii lor? Cine credeţi? Ion Iliescu şi Guvernul Năstase, prin care în 2002 au dat toată averea moţilor pe mâna companiilor străine, austriece. Au dat un cod silvic copiat de pe vremea marilor imperii austrice. L-au plagiat. Acum suntem robii altor imperii. La ora actuală moţii nici lemnul de foc nu mai au voie să-l exploateze, să-l ducă acasă”, a spus primarul comunei Horea, Corneliu Olar.

lansare-candidati-pnl02Florin Roman, ocupantul locului I la Camera Deputaților, a spus că președintele Iohannis nu va desemna un premier penal venit de la PSD, arătându-se convins că liberalii vor câștiga alegerile.

”Avem cea mai frumoasă familie, de oameni frumoşi, harnici, de câştigători. Cred că această familie are obligaţia morală de a îndrepta România pe drumul cel bun. Alba, singura care a căştigat cu peste 50% alegerile locale în România. La locale am spart toate recordurile: primul loc pe ţară, Blajul cel mai bun rezultat între municipiile din România, 58 de primării câștigate, cel mai mare număr de consilieri locali, deşi sunt judeţe cu populaţie dublă în comparaţie cu Alba. Vom face guvernul începând cu data de 12 decembrie (…) vă spun un lucru: preşedintele Iohannis nu va desemna niciodată un premier penal, venit de la PSD şi niciun orice alt premier venit de la PSD atâta timp cât în spatele lui stă un păpuşar comdamnat penal, domnul Dragnea. Noi vom face guvernul şi vă rog să credeţi în acest lucru (…) Avem toate şansele ca să câştigăm, o să câştigăm alegerile pentru că avem o listă de parlamentari noi, cu experienţă, oameni buni, care au lăsat ceva în spatele lor. Şi mai avem un lucru: îl avem pe Cioloş, pe care toată lumea astăzi probabil că nu-l iubeşte foarte mult. omul ăsta este un munte, un munte de bun simţ”, a spus Florin Roman.

lansare-candidati-pnl17Alexandru Pereș și-a încheiat discursul spunând că liberalii trebuie să atragă candidații nehotărâți, iar apoi a recitat din Coșbuc.

”Această lună şi două, trei zile o să fie o lună dificilă. Pentru noi, pentru ţară. Sigur, este un moment important momentul pe care-l trăim acum, un moment de bilanţ şi adevăr pentru toți militanţii PNL-ului, dar şi pentru toţi românii. PNL are toate premisele de a câştiga alegerile parlamentare şi de a da viitorul guvern al României. Trecutul recent ne recomandă ca preferaţi ai electoratului, şi aici în judeţul Alba, şi în alte părţi. Dar recomandarea nu este garanţia succesului. Fără munca şi efortul de a lămuri cât mai mulți cetăţeni că noi, PNL, suntem soluția unui viitor mai bun (…) E nevoie să dinamizăm lansare-candidati-pnl36şi să-i atragem pe cei nehotărâţi încă”, a spus Pereș.

Evenimentul a fost încheiat cu discursurile lui Ion Dumitrel și Mircea Hava.

Președintele CJ Alba a îndemnat delegații PNL să muncească, să-și rupă papucii, făcând aluzie la o întâmplare de-a lui din campania precedentă, când Florin Roman a postat pe Facebook o fotografie cu păpucii săi rupți. De Dacian Cioloș a spus că are foarte mult bun simț.

Primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, după câteva glume, a spus că și el susține Programul 100 al premierului Cioloș.

Lista candidaților PNL Alba:

La Senat:
1. Alexandru Pereş – senator
2. Dumitru Fulea  – consilier IA
3. Albani Rocchetti Simone – director
4. Stoica Carmen Liana – referent de specialitate

La Camera Deputaţilor:
1. Florin Claudiu Roman – vicepreședinte CJ Alba
2. Corneliu Olar – primar comuna Horea
3. Claudiu Vasile Răcuci – șef birou marketing
4. Sorin Ioan Bumb – consilier președinte CJ Alba
5. Gabriel Codru Pleşa – viceprimar Alba Iulia
6. Elena Ignat – profesor
7. Emil Nicolae Muntean – director general

[nggallery id=2947]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Adolescentă de 19 ani din Cugir agresată în scara unui bloc de un tânăr: Cugireanul, reținut de polițiști

Bogdan Ilea

Publicat

în

Adolescentă de 19 ani din Cugir agresată în scara unui bloc de un tânăr: Cugireanul, reținut de polițiști Polițiștii din Cugir au reținut un tânăr de 19 ani din oraș după ce acesta ar fi agresat, în scara unui bloc, o tânără de aceeași vârstă. A deranjat liniștea și ordinea publică. La data de 23 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea