Curier Județean

FOTO VIDEO| Capela mortuară din parohia Mihalţ binecuvântată de IPS Irineu în prezența oficialităților locale și județene și a zeci de persoane

Ioana Oprean

Publicat

în

FOTO VIDEO| Capela mortuară din parohia Mihalţ binecuvântată de IPS Irineu în prezența oficialităților locale și județene și a zeci de persoane

Joi, 16 iunie, începând cu ora 17.00 a avut loc slujba de binecuvântare a capelei mortuare din parohia Mihalţ, protopopiatul Blaj.

Petrecerea Divorțaților

Slujba religioasă a fost oficiată de către un sobor de preoți în frunte cu Înaltpreasfințitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Albei Iulia.

La ceremonie au fost prezenți Ion Dumitrel și Marius Hațegan, președintele și vicepreședintele Consiliului Județean Alba, prefectul Nicolae Albu, primarul comunei Mihalț și zeci de localnici.

Construcția a fost realizată pe terenul parohiei, dat în folosință fără vreo obligație financiară, prin acord de superficie. Localizat chiar vis a vis de Biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel, terenul alocat ridicării capelei măsoară circa 600 de metri.

Construcția cuprinde, pe lângă sala principală, de aproximativ 100 mp, și două magazii, dispuse pe lateralele clădirii, precum și o terasă de 40 de mp.

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document

Ioana Oprean

Publicat

în

Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]

Citește mai mult

Curier Județean

Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică Primăria Municipiului Alba Iulia a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre nr. 497/2026. Documentul propune ca primarul Gabrie Pleșa, reprezentantul municipiului în Adunarea Generală a Asociației […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile” Elevi din cele cinci colegii naționale militare din România s-au întâlnit, la Alba Iulia, la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”, un eveniment […]

Citește mai mult