FOTO, VIDEO. Arieșul Mare s-a ,,umflat” cu bucăți gigantice de gheață, care au pornit în aval din comuna Arieșeni
În urma ploilor și temperaturilor ridicate înregistrate în ultimele zile în Munții Apuseni, apa Arieșului Mare a spart gheața formată peste albie și a antrenat la vale bucăți mari de gheață, care au provocat panică printre locuitori și pagube în mai multe gospodării din comunele Arieșeni, Gârda de Sus și Scărișoara.
Marin Jurj, primarul comunei Arieșeni, ne-a declarat că bucățile de gheață de pe Arieșul Mare s-au blocat la un pod, apa și gheața s-au revărsat din albia râului, fiind afectate 3 gospodării de pe raza comunei. Pagubele nu au fost prea mari deoarece mai mulți cetățeni din localitate au intervenit rapid la deblocarea ,,zaiului” și ulterior pompierii din Câmpeni cu venit cu pompele pentru a scoate apa dintr-o gospodărie din satul Fața Cristesei.
În comuna Gârda de Sus, numeroși cetățeni au asistat la ,,spectacolul” oferit de Arieșul Mare ,,umflat” cu bucăți imense de gheață, care s-au strecurat pe sub un pod din centrul comunei, fără a-l rupe, dar totuși apa a afectat câteva case și terenuri din localitate fără a provoca pagube deosebite.
În comuna Scărișoara, bucățile de gheață s-au oprit după un pod din centrul comunei și din fericire apa a reușit să se strecoare printre gheață, fără a se bloca cursul râului. Primarul Cristian Costea a declarat că nu s-au înregistrat pagube în gospodăriile oamenilor, dar au fost afectate mai multe terenuri din apropierea râului, care au fost inundate, fără a se înregistra victime de orice fel. Acesta a declarat că la fața locului au fost prezenți reprezentanți ai ISU și ai Apelor Române care au constat situația de fapt. ,,Sperăm ca gheața să se topească, să fie spălată de apă și să pornească singură la vale dacă vremea este caldă, fără a fi nevoiți să cerem ajutorul ISU, care să o spargă prin detonare.” a mai transmis primarul comunei Scărișoara.
Chiar dacă deocamdată nu sunt semnalate probleme deosebite cu debitele Arieșurilor, în caz că ploile vor continua în perioada următoare există o probabilitate foarte mare să se producă inundații în Apuseni, deoarece stratul de zăpadă este consistent, iar aici s-au înregistrat de-a lungul timpului numeroase inundații și revărsări ale râurilor când a început să se topească zăpada.
Ovidiu CULDA
Video: sursa Facebook
[nggallery id=3375]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Reguli stricte noi în Consiliul Local Alba Iulia: Ce vor trebui să facă aleșii locali / „Cred că cetățenii au dreptul să știe cine îi reprezintă și cum își face treaba”
Reguli stricte noi în Consiliul Local Alba Iulia: Ce vor trebui să facă aleșii locali / „Cred că cetățenii au dreptul să știe cine îi reprezintă și cum își face treaba” Luni, 26 octombrie 2026 , pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local Alba Iulia se va afla și un proiect de […]
Video | Bărbat de 47 de ani din Sebeș, reținut pentru conducere fără permis: Era și băut
Bărbat de 47 de ani din Sebeș, reținut pentru conducere fără permis: Era și băut Polițiștii Biroului Rutier Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din municipiul Sebeș, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Bărbatul, în vârstă […]
Instanțele din Cluj-Napoca aprind lumina în ograda primarilor din Alba: O primărie din Apuseni i-a cerut unei persoane peste 7.000 de lei pentru foto-copierea unor documente
Instanțele din Cluj-Napoca aprind lumina în ograda primarilor din Alba: O primărie din Apuseni i-a cerut unei persoane peste 7.000 de lei pentru foto-copierea unor documente Soluțiile a două instanțe clujene au obligat UAT Comuna Lupșa și primarul comunei Lupșa, în solidar, să pună la dispoziția unui solicitant al unor informații publice, informațiile pe care […]
