Ştirea zilei

FOTO VIDEO| AMENZI pentru șoferii care nu plătesc taxa de parcare, la Alba Iulia. Sumele pe care albaiulienii le pot scoate din buzunar

Ioana Oprean

Publicat

în

Polițiștii din Alba Iulia vor putea da, începând de astăzi, 1 februarie 2021, amenzi pentru șoferii care își parchează își mașinile în oraș și nu și-au plătit taxele.

Petrecerea Divorțaților

Astfel, mai multe patrule ale Poliției Locale au fost trimise de către Primărie pentru a se asigura că această regulă este respectată, iar șoferii care doresc să „fenteze” acestă regulă să fie pedepsiți.

Așa cum se poate observa și în imagini, organele legii verifică fiecare mașină în parte, în acest caz în parcarea de lângă Stadion, cu ajutorul unui software.

Reamintim că, faptele săvârșite ca urmare a nerespectării Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice din Alba Iulia, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni, constituie contravenții și se sancționează ca atare.

CITEȘTE ȘI: Cum fentează unii albaiulieni parcările cu plată. Mai mulți șoferi s-au „refugiat” cu mașinile pe o bucată de pământ

Constituie contravenții și se sancționează următoarele fapte cu:

a) Staționarea fără abonament, respectiv fără a achita contravaloarea parcării, se sancționează cu amendă de la 500 până la 1.000 lei;

b) Depășirea timpului de staționare conferit în situația taxării parcării, se sancționează cu amendă de la 100 până la 300 lei;

c) Staționarea cu abonamente neconforme cu zona staționării, cu abonamente expirate, utilizarea de abonamente eliberate pentru alte vehicule, se sancționează cu amendă de la 500 până la 1.000 lei;

d) Staționarea fără afișarea abonamentului, respectiv cu abonamente astfel expuse încât nu permit descifrarea elementelor de identificare, se sancționează cu amendă de la 100 până la 300 lei;

CITEȘTE ȘI: Zeci de locuri de parcare libere, după intrarea în vigoare a amenzilor. Bulevardul Transilvaniei și zona Cetății, disponibile pentru staționarea autovehiculelor

e) Staționarea necorespunzătoare, respectiv într-un mod prin care se ocupa 2 locuri de parcare, acolo unde locurile de parcare sunt marcate, se sancționează cu amendă de la 300 până la 500 lei;

f) Blocarea accesului în parcare sau ocuparea unor locuri rezervate, se sancționează cu amendă de la 300 până la 500 lei. Sumele rezultate din exploatarea parcărilor publice cu plată se constituie în venituri la bugetul local al Municipiului Alba Iulia.

Sancțiunile contravenționale stabilite în prezentul Regulament se pot aplica contravenienților, persoane fizice sau juridice. Constatarea și sancționarea contravențiilor se face de către agenții constatatori din cadrul Direcției Poliția Locală a Municipiului Alba Iulia sau împuterniciți ai Primarului municipiului Alba Iulia. (D.M.S.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Surse: Cine ar putea ajunge director executiv al Direcției Patrimoniu Public și Privat din Primăria Alba Iulia. Flaviu Buta, purtătorul de cuvânt al instituției, și un fost polițist local, înscriși la concurs

Bogdan Ilea

Publicat

în

Surse: Cine ar putea ajunge director executiv al Direcției Patrimoniu Public și Privat din Primăria Alba Iulia. Flaviu Buta, purtătorul de cuvânt al instituției, și un fost polițist local, înscriși la concurs Primăria Alba Iulia organizează concurs pentru ocuparea funcției de director executiv, clasa conducere, grad II, în cadrul Direcției Patrimoniu Public și Privat. Potrivit […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

11 ani de la tragedia de la Colectiv: Cronologia incendiului care a cutremurat țara și în care 65 de oameni și-au pierdut viața. 30 octombrie, o zi neagră în istoria României

Ioana Oprean

Publicat

în

11 ani de la tragedia de la Colectiv: Cronologia incendiului care a cutremurat țara și în care 65 de oameni și-au pierdut viața. 30 octombrie, o zi neagră în istoria României Vineri, 30 octombrie 2026, se împlinesc 11 ani de la tragedia din clubul Colectiv din București. Incendiul, în urma căreia 65 de oameni și-au […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Spirit civic în Apuseni: Un bărbat a găsit o borsetă cu 26.000 lei și a predat-o poliției. Proprietarul o uitase pe plafonul mașinii și a pierdut-o în mers

Ioana Oprean

Publicat

în

Spirit civic în Apuseni: Un bărbat a găsit o borsetă cu 26.000 lei și a predat-o poliției. Proprietarul o uitase pe plafonul mașinii și a pierdut-o în mers Un bărbat care a găsit o borsetă cu 26.000 lei a dat dovadă de spirit civic și a predat-o poliției din Zlatna. Proprietarul o uitase pe plafonul […]

Citește mai mult