FOTO: Victorii la scor pentru juniorii echipei Unirea Alba Iulia în faţa celor de la LPS Târgu Mureş
Juniorii A de la Unirea Alba Iulia au reuşit o victorie mare astăzi de la ora 12.00, pe Stadionul Cetate II, umilind practic pe cei de la LPS Târgu Mureş, într-un meci care s-a terminat cu scorul de 9-0 (3-0).
Pentru Unirea Alba Iulia au marcat: Rodean, Herdea, Iancu, Oană, Costandea şi Scheau care a reuşit să împingă mingea în poartă de 3 ori. Un alt gol a fost marcat de un jucător de la Târgu Mureş, în propria poartă.
„Sunt mulţumit după evoluţia dezastruoasă din etapa precedentă, băieţii s-au mobilizat şi au reuşit un meci extraordinar”, a declarat antrenorul Dăscălescu, după terminarea disputei.
Juniori A, Unirea Alba Iulia: Popa – Stoica, Costantea, Şandru, Matei, Ioani, Scheau, Buda, Rodean, Lasconi, Culda. Au mai intrat Iancu, Herdea, Nicola, Oană şi Boamfă.
Victorie la scor şi pentru juniorii B de la Unirea Alba Iulia, care i-au învins pe cei din Târgul Mureş cu scorul de 5-0 (3-0), prin golurile marcate de Scrob, Iacşa, şi Dup, care a reuşit un hattrick, pe Stadionul Cetate I din Alba Iulia.
„O victorie meritată, scorul putea fi mult mai mare dar ca de obicei, în tradiţia noastră ratăm foarte multe ocazii, ne bucurăm că am creat un spectacol. Echipa este în creştere dar sunt foarte multe lucruri de pus la punct, mai ales în apărare”, a declarat Bebe Brumaru, antrenorul juniorilor B, care a spus că a reuşit să-i motiveze pe jucători spunându-le că pe Stadionul Cetate I, au jucat mulţi fotbalişti mari din Alba Iulia
Juniori B, Unirea Alba Iulia: Baba – Nanu, Goguţa, Scrob, Boancă, Dup, Fulea, Varga, Nicoară, Constantin, Iacşa. Au mai intrat Uţă, Cuştiuliţă, Olar, Onaca, Maniu
Juniorii echipei Unirea Alba Iulia vor juca următoarele meciuri duminică, în deplasare, cu Viitorul Sibiu de la ora 12.00, respectiv 14.00.
[nggallery id=253]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Bogdan Apostu, oficial CSM Unirea Alba Iulia, dorit de Gigi Becali la FCSB: Când vor avea loc negocierile decisive
Bogdan Apostu, oficial CSM Unirea Alba Iulia, dorit de Gigi Becali la FCSB: Când vor avea loc negocierile decisive Gigi Becali a pus ochii pe Bogdan Apostu, oficialul la CSM Unirea Alba Iulia, pe care îl dorește în funcția de manager general al FCSB. Cele două părți urmează să se întâlnească luni, 16 noiembrie 2026, […]
CSM Unirea Alba Iulia – CIL Blaj, derby „de Alba” încins, în etapa 13 a Ligii 3. Daniel Tătar: „Unirea e favorită, dar avem și noi șansa noastră”
CSM Unirea Alba Iulia (locul 1, 29 de puncte) – CIL Blaj (locul 4, 22 de puncte), sâmbătă, ora 14.00, „Cetate” (în tur, 1-2), este derby-ul „de Alba” care se anunță electrizant pe „Cetate”! Asta, întrucât CIL Blaj, echipa oaspete, a acuzat CSM Unirea Alba Iulia de jocuri murdare, totul plecând de la propunerea „alb-negrilor” […]
Nicolae Stanciu și povestea fabuloasă din China, campion și cel mai bun jucător! „Mi-aș dori să fiu amintit ca un om bun, iar ca fotbalist și carieră – drept cineva care prin munca, responsabilitate si disciplină a reușit!”, spune căpitanul României!
Nicolae Stanciu și povestea fabuloasă din China, campion și cel mai bun jucător! „Mi-aș dori să fiu amintit ca un om bun, iar ca fotbalist și carieră – drept cineva care prin munca, responsabilitate si disciplină a reușit!”, spune căpitanul României! Nicolae Stanciu, cel mai bun jucător din istoria Albei, a realizat o performanță senzațională […]
