Rămâi conectat

Actualitate

FOTO| Un angajat la stat și-a dat demisia pentru că se plictisea la locul de muncă, pe un salariu la care mulți doar visează

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

FOTO| Un angajat la stat și-a dat demisia pentru că se plictisea la locul de muncă, pe un salariu la care mulți doar visează

Demisie surprinzătoare la Consiliul Județean Satu Mare. Ciprian Tișe, consilier în cabinetul vicepreședintelui Oliviu Buzgău, și-a dat demisia în semn de protest pentru că se plictisea la serviciu. Bărbatul spune că, timp de 5 luni, cât a fost angajat la Consiliul Județean, a fost plătit cu 6.500 de lei/lună, dar nu a muncit nimic. „Demisia mea este în primul rând un act de onoare”, spune Ciprian Tișe, citat de Presa SM.

Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, a fost angajat în funcția de consilier al vicepreședintelui Consiliului Județean Satu Mare, Oliviu Buzgău pe 19.08.2022. Cinci luni și jumătate mai târziu, acesta și-a înaintat demisia.

„Motivele pentru care formulez prezenta demisie constau în aceea că de la data angajării și până la data formulării demisiei nu mi s-a solicitat să exercit atribuții efective de serviciu, astfel că nu am avut nicio activitate profesionale conform fișei postului, fără a mi se respecta dreptul la muncă”, se arată în demisia fără preaviz înregistrată pe 01.02.2023.

În actul în care solicită încetarea contractului de muncă, bărbatul povestește cum singura sa activitate era simpla prezență la birou. „În fiecare dimineață, la ora 08, eu îl întrebam pe domnul vicepreședinte ce avem azi pe ordinea de zi/de lucru, iar acesta îmi răspundea că ‘trebuie să stăm și noi pe aici'”, scrie în demisie.

Fostul consilier spune și că „atmosfera din antecamera vicepreședinților Consiliului Județean era caracterizată de râsete, de țipete, atmosferă de clacă, de stand-up comedy (…) Tot din lipsă de activitate s-a ajuns să ni se solicite de doamna vicepreședinte ca atunci când intră în birou să ne audă pe fiecare salutând individual, pe rând, sau atunci când bate la ușă, unul dintre consilieri să sară să-i deschidă ușa.”

O altă problemă viza fumatul în birourile instituției, interzis de altfel prin lege: „Am atras atenția de nenumărate ori colegilor de la cabinet să nu se fumeze în biroul consilierilor, însă mi-am atras doar reproșuri și intrigile acestora, fără a-mi respecta solicitarea și implicit legea care intezice acest lucru.”

Pe 04.01.2023, cei doi vicepreședinți de Consiliu Județean și-ar fi convocat consilierii în ședință: „Cei doi vicepreședinți au recunoscut că nu au ce să ne dea de lucru întrucât nici ei nu au primit atribuții. Mi s-a părut inadmisibil”, spune Ciprian Tișe.

Drept urmare, pe 01.02.2023 fostul consilier și-a înaintat demisia.

„Așa cum am arătat mai sus, demisia mea este în primul rând un act de onoare, considerând că toți cei care constată nereguli în administrația publică locală au obligația să le sesizeze, fiind inadmisibil să fie plătiți oameni din bugetul public fără a presta muncă, ci numai pentru prezența fizică. (…) Este inadmisibil ca un consilier să fie plătit cu un salariu net de 6.500 lei, fără să se solicite ca acesta să presteze munca în conformitate cu fișa postului.”

sursa: https://www.digi24.ro/stiri/un-angajat-la-stat-si-a-dat-demisia-pentru-ca-primea-6-500-lei-si-nu-muncea-nimic-ce-facem-azi-stam-si-noi-pe-aici-2246413


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Facebook, Instagram, Threads și WhatsApp au picat miercuri seara în România. Probleme tehnice, raportate la nivel mondial

Ziarul Unirea

Publicat

în

Facebook, Instagram, Threads și WhatsApp au picat miercuri seara în România. Probleme tehnice, raportate la nivel mondial Facebook, Instagram și WhatsApp au picat în România, miercuri seara, în jurul orei 19.00, fiind raportate probleme la nivel mondial. Utilizatorii pot cu greu să posteze și să trimită mesaje.  Miercuri seara, utilizatorii din România au raportat probleme […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea