Curier Județean

FOTO: Trei câștigători din Brașov și unul din Alba la concursul „Cel mai bun vin de casă din must de la Jidvei”

Ioana Oprean

Publicat

în

Prima ediție a concursului „Cel mai bun vin de casă din must de la Jidvei” a avut loc vineri, 15 aprilie și a reunit peste 70 de mici producători de vinuri la Castelul “Bethlen Haller” de la Cetatea de Baltă. Concursul a fost organizat de compania Jidvei, jurizarea fiind făcută de o comisie formată din experți în vinificație. Mostrele au fost numerotate în ordinea sosirii în competiție, juriul necunoscând identitatea participanților. Comisia de degustare a ales patru dintre cele mai bune vinuri de casă dintr-o plajă de 75 de probe, propuse de gospodari și persoane nespecializate în producerea vinului.

20160415_195854Evenimentul realizat de compania Jidvei a avut ca obiectiv promovarea vinului de casă tradițional precum și schimbul de experiență bazat pe o interacțiune directă între producătorii casnici și Jidvei, cel mai mare producător de vinuri din România.

Concursul s-a adresat persoanelor care au achiziționat minim 200 kg de must de la Jidvei în cadrul campaniei “Vinul casei tale din must de la Jidvei” desfășurată în perioada august-septembrie 2015.

Din componența comisiei de degustare au făcut parte: Dr. Ioan Buia- Președintele Juriului, Director vinificație la compania Jidvei, Diana Pavelescu – Secretar general al Asociaţiei Degustătorilor Autorizaţi din România precum și experți vinificatori din cadrul SC Jidvei SRL : Carmen Chircu, Florin Frățilă, Claudia Horsia, Marius Vasiu, Dorina Costea.

“În concurs am avut 75 de probe, multe dintre ele neașteptat de bune. Am rămas plăcut surprinsă de calitatea produselor, de numărul de participanți, de dorința de a-și face vinul propriu în casă. Pornind de la același must, vedem amprenta vinificatorului precum și evoluții diferite ale vinului. Mă bucur să remarc un trend pozitiv orientat spre lucrul tradițional, făcut în casă dar întotdeauna un produs propriu va necesita o grijă specială pentru că producerea unui vin e asemănătoare creșterii unui copil, sau altfel spus, vinul este oglinda persoanei care îl produce.” Diana Pavelescu- Secretar General ADAR

Soiurile participante la concurs au fost Fetească Regală + Muscat Ottonel și Sauvignon Blanc. Conform rezultatelor concursului au fost desemnați următorii câștigători:

Premiul I – Scorțea Radu din Brașov – cu soiul Sauvignon Blanc, an 2015 cu un punctaj de 89,6, – premiul constă în produse Jidvei în valoare de 3000 de lei

Premiul II – Roman Mihai din Râșnov, județul Brașov – cu soiul Fetească Regală + Muscat Ottonel, an 2015, și punctaj de 87,4. – premiul constă în produse Jidvei în valoare de 2000 de lei

Premiul III – Todorache Silviu – din Feldioara, județul Brașov, – cu soiul Fetească Regală + Muscat Ottonel, an 2015, și punctaj 87.2- premiul constă în produse Jidvei în valoare de 1000 de lei,

Premiul III- Iliescu Dan- din Blaj pentru soiul Fetească Regală + Muscat Ottonel cu același punctaj

Câștigătorul premiului I, Radu Scorțea, cel care a impresionat juriul cu un vin făcut în casă din soiul Sauvignon Blanc, a mărturisit că “organizarea concursului a fost la superlativ, fiind o experiență inedită pentru mine mai ales ca nu am mai participat la un concurs de vinuri până acum. Noua cramă de la Tauni este deosebită. Nu aveam cunoștințe despre vinificatie și depozitare în aer liber. Am fost impresionat și de nivelul de automatizare. Locația în care s-a desfășurat degustarea și concursul (Castelul) este foarte frumoasă și cu un aer medieval. Am fost impresionat în mod plăcut de prezența aproape în permanență a domnului Claudiu Necsulescu, rar intalnesti un patron de firmă așa mare care să-și dedice o zi întreagă pentru vizitatori. Astept cu nerăbdare următorul concurs sau degustare și o să rămân client fidel al Jidvei.”

Toți participanții au fost invitați la Castelul “Bethlen Haller”, de la Cetatea de Baltă, unde s-au bucurat de degustări de vinuri, un tur al cramelor și o masă festivă.

Organizatorii concursului mulțumesc tuturor participanților la acest eveniment și speră ca experiența Jidvei să reprezinte un început în formarea unei comunități solide, promotoare produselor românești și a vinului tradițional.

[nggallery id=1968]


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Care sunt tarifele de cazare în căminele studențești din Alba Iulia pentru anul universitar 2026–2027: Prețuri „înghețate” și chiar mai mici. Lista

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Care sunt tarifele de cazare în căminele studențești din Alba Iulia pentru anul universitar 2026–2027: Prețuri „înghețate” și chiar mai mici. Lista Tarifele de cazare în căminele studențești din Alba Iulia pentru anul universitar 2026–2027 au fost aprobate în ședința Senatului Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia din 24 iunie 2026.  Studenții Universității „1 […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Autostrada Sebeș-Turda: Problemele continuă. A apărut un „crater” periculos după ce o porțiune din carosabil s-a surpat

Bogdan Ilea

Publicat

în

Autostrada Sebeș-Turda: Problemele continuă. A apărut un „crater” periculos după ce o porțiune din carosabil s-a surpat Continuă problemele pe Autostrada A10, Sebeș–Turda. Un „crater” periculos a apărut după ce o porțiune din carosabil s-a surpat, în zona kilometrilor 65+900 – 66+400, pe Calea 1. Mărimea porțiunii afectate de această surpare este una considerabilă, existând […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Străzile din satele Mirăslău și Decea, complet asfaltate printr-un proiect de 12 milioane de lei: „Cetățenii comunei să aibă toate condițiile îndeplinite și să nu mai migreze spre oraș”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Străzile din satele Mirăslău și Decea, complet asfaltate printr-un proiect de 12 milioane de lei: „Cetățenii comunei să aibă toate condițiile îndeplinite și să nu mai migreze spre oraș”  O investiție de peste 12 milioane de lei a asigurat asfaltarea aproape tuturor străzilor din satele Mirăslău și Decea. Proiectul a fost finanțat prin programul Anghel […]

Citește mai mult