Curier Județean

FOTO: „Toamna Cugireană ” – Mândrie şi tradiţie

Ioana Oprean

Publicat

în

Cea de-a XV -a ediţie a Festivalului „Toamna Cugireană” a debutat în această dimineaţă la ora 10.00, în faţa Primăriei Cugir, în prezenţa primarului Adrian Teban,  a oficialităţilor locale, a mai multor localnici şi a unor oaspeţi din Germania, printr-un emoţionant moment în care, pe acordurile Imnului Naţional au fost arborate ”Tricolorul României”, drapelul oraşului Cugir şi al oraşului înfrăţit  Waserburg, localitate germană cu care urbea de la poalele Drăganei este înfrăţit de mai mulţi ani.

Petrecerea Divorțaților

 O manifestare de suflet a cugirenilor, posibilă cu efortul comunităţii locale, a agenţilor economici din oraş, a căror sponsorizări completează, după cum arată primarul Adrian Teban, efortul financiar al administraţiei locale. Pentru că într-un fel sau altul reprezentanţii mediului local de afaceri au avut şi de această dată prilejul să-şi evidenţieze realizările firmelor pe care le conduc,  în cadrul expoziţiilor  organizate la parterul Casei Orăşeneşti de Cultură, cadru în care s-au bucurat de prezenţa unui număr impresionant de vizitatori. Poţi vedea cu această ocazie expoziţiile cu produse de tehnică militară de la UMC şi Fabrica de Arme, elemente fabricate la Star Transmission, produse ale SC Nova  Modul, ale SC TEA SRL, expoziţii de mobilă, confecţii metalice etc.

 A fost o bună ocazie ca numeroşi artişti din localitate să-şi prezinte creaţiile populare prin lucrări artizanale de o rară frumuseţe. Amintim familia Munteanu, Angela -mama şi Angela (fiică), cu lucrările macrame’ şi bijuterii, Isarie Sandra cu lucrări de mână, Barzianu Mihai -origami, familia Chirosca -bijuterii, Muscalu Rodica, Emilia Teban, Vlasea Olimpia- goblen sau Beca Roxana cu frivolite. La etajul clădirii, vizitatorul este întâmpinat de alte expoziţii pe cât de interesante pe atât de frumoase şi atractive, prin universul vibrant şi armonios care captivează privirea şi linişteşte sufletul ca într-o rugăciune. Aici poţi vedea compoziţiile de pictură care au ca element modern icoana, lucrări aparţinând artistului Lucian Vaidean, precum şi lucrările peisagistice ale acestuia, tablouri care te fascinează, te pun pe gânduri.De un mare interes din partea vizitatorilor se bucură de asemenea  picturile cunoscutului artist plastic Adrian Abrudan. Nu poţi să nu te opreşti la standul organizat, ca în fiecare an, de Asociaţia pentru Ecologie şi Turism Nasipiste, cordonatori Mircea şi Daniela Bârsan, care au folosit prilejul de a evidenţia activitatea asociaţiei ce tocmai a împlinit 15 ani de la înfiinţare. La loc de interes se află expoziţiile cu produse de artă culinară şi cofetărieşti, panificaţie, prezentate de firme din Cugir şi Vinerea.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document

Ioana Oprean

Publicat

în

Cine primește mai mulți bani la rectificarea bugetară din județul Alba: Învățământul, prioritar. Document Consiliul Județean Alba va dezbate, în ședința ordinară de joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului general al județului, a bugetului local și a bugetelor instituțiilor finanțate din venituri proprii. Bugetul local crește cu 5.948.000 lei, atât […]

Citește mai mult

Curier Județean

Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică Primăria Municipiului Alba Iulia a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre nr. 497/2026. Documentul propune ca primarul Gabrie Pleșa, reprezentantul municipiului în Adunarea Generală a Asociației […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile” Elevi din cele cinci colegii naționale militare din România s-au întâlnit, la Alba Iulia, la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”, un eveniment […]

Citește mai mult