Ştirea zilei

FOTO| Târg de Florii, pe o vreme de Crăciun, la Alba Iulia. 40 de comercianți cu produse tradiționale și ecologice din întreaga țară

Dragoş Suciu

Publicat

în

A patra ediție a Târgului de Florii organizată în Piața Pascu din Alba Iulia a debutat vineri, 3 aprilie, cu două zile înaintea sărbătorii ce comemorează intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim. Târgul aduce în fața publicului albaiulian produse tradiționale, meșteri populari, ateliere de creație, demonstrații culinare și de artizanat și este deschis până duminică între orele 10.00 și 18.00.

Petrecerea Divorțaților

Targ de Florii Alba Iulia01Cu această ocazie, albaiulienii își pot face cumpărăturile înainte de Paști și merg la sigur, deoarece târgul reunește producători de produse tradiționale, ecologice, bio și de casă din întreaga țară, iar prețurile sunt foarte bune. În deschidere lumea nu s-a prea înghesuit probabil și din cauza temperaturilor scăzute și a vântului puternic. Fulgii de nea și soarele cu dinți îți dădeau impresia că peste o săptămână vine Crăciunul, iar animalul care trebuie sacrificat nu este mielul, ci porcul. La deschidere au fost prezente și oficialități locale, județene, parlamentari, care nu știm dacă au cumpărat ceva, dar știm că au gustat din toate, câte puțin.

Ion Dumitrel, președintele Consiliului județean Alba, a spus că ediția din acest an se ridică la nivelul celor din anii precedenți.

”Așteptările au fost întotdeauna îndeplinite, în sensul că producătorii noștri de produse tradiționale reușesc în permanență să scoată rețete noi, rețete tradiționale. Asociația își face treaba, se luptă cu adevărat pentru a proteja produsele tradiționale și acest lucru ne bucură. Este o asociație model, nu se joacă cu ceea ce trebuie să facă. La această ediție avem în jur de 40 de producători. Important e că sunt reprezentanți și din țară. Au venit la Alba Iulia pentru că aici a fost prima adunare a tuturor producătorilor de produse tradiționale din România. Este meritul asociației din Alba și a domnului Călin Matieș. Așa cum îi cunoaștem pe albaiulieni, încet, încet, vor invada această piață”, a spus Ion Dumitrel.

Citeşte şi: Mesaje de Florii. SMS-uri, felicitări și urări de Sărbătoarea Floriilor. Mesaje care pot fi transmise prietenilor, rudelor, colegilor care au nume de floare

Târgul de Florii – Traditii Românești reuneşte la Alba Iulia producători de produse tradiționale, ecologice, bio și de casă din întreaga țară, dar și meșteri populari ce realizează icoane, obiecte sculptate din lemn și artizanat, obiecte de ceramică, țesături, cusături, articole din piele.

Vizitatorii pot alege dintr-o ofertă vastă de produse de calitate, atestate, care reînvie gustul autentic românesc, precum cele din carne, lactate, prăjituri, produse de patiserie, conserve de fructe şi legume de la producători din judeţul Alba dar şi din judeţele Arad, Argeş, Bihor, Bistriţa Năsăud, Brașov, Galaţi, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Satu Mare, Sibiu, Suceava şi Vâlcea.

Le dorim albaiulienilor să-și găsească produsele de care au nevoie pentru masa de Paști și de Florii, comercianților vânzare cât mai bună, iar dacă acestea nu se vor întâmpla din cauza problemelor de natură financiară, noi știm, și de această dată, le-om duce bucuroși pe toate.

Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia, Asociația Producătorilor de Produse Tradiționale, Ecologice și de Casă „Alba Transilvania” și Asociația Artă și Tradiții Meșteșugărești Alba – ATMA.

[nggallery id=246]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

S-a îmbătat și și-a bătut propria mamă și pe surorile acesteia: Bărbat din Sântimbru, reținut de polițiștii din Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

S-a îmbătat și și-a bătut propria mamă și surorile: Bărbat din Sântimbru, reținut de polițiștii din Alba  Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din Sântimbru, a fost reținut de polițiștii din Alba, după ce și-ar fi agresat fizic mama și cele două surori ale acesteia, pe fondul consumului de băuturi alcoolice. Conform IP […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Comuna Ciugud urma să plătească anual mai mult decât dublu decât în prezent pentru noul sistem de transport public, realizat în parteneriat cu municipiul Alba Iulia: Documentații revizuite „pe genunchi” după o sesizare ziarulunirea.ro

Ioana Oprean

Publicat

în

Comuna Ciugud urma să plătească anual mai mult decât dublu decât în prezent pentru noul sistem de transport public, realizat în parteneriat cu municipiul Alba Iulia: Documentații revizuite „pe genunchi” după o sesizare ziarulunirea.ro Comuna Ciugud urma să acopere, în noul sistem de transport public din Zona Urbană Funcțională Alba Iulia–Ciugud, o compensație anuală de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | 1 Decembrie 2026 la Alba Iulia: Gabriel Pleșa anunță că nu va mai autoriza mitinguri politice de Ziua Națională. „Nu vom mai fi de acord să se întâmple ceea ce s-a întâmplat”

Bogdan Ilea

Publicat

în

1 Decembrie 2026 la Alba Iulia: Gabriel Pleșa anunță că nu va mai autoriza mitinguri politice de Ziua Națională. „Nu vom mai fi de acord să se întâmple ceea ce s-a întâmplat” Primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a vorbit despre evenimentele și manifestațiile care vor avea loc sau nu în oraș de 1 Decembrie, […]

Citește mai mult