Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO| Țara Moților, la loc de cinste, în ”capitala” Europei. Mândria de a fi român, resimțită la Bruxelles odată cu lansarea Delegației Transilvaniei, Crișanei, Banatului și Maramureșului

Dragoş Suciu

Publicat

în

Reprezentanta Motilor la Bruxelles197Mândria de a fi român a fost resimțită la Bruxelles, în ”capitala” Europei, odată cu lansarea Delegației Transilvaniei, Crișanei, Banatului și Maramureșului, ce a avut loc sâmbătă, 25 aprilie, în prezența oficialităților locale și naționale, artiști, meșteri populari, tulnicărese, jurnaliști, simpli cetățeni și bineînțeles a europarlamentarilor Victor Negrescu și Emilian Pavel – inițiatori ai proiectului. Delegația are ca model regiunile din Franța, Italia sau Spania, a provinciilor din Polonia sau a landurilor din Germania care au o reprezentare directă la nivelul instituțiilor europene. Un prim brand local promovat, la Bruxelles, a fost Țara Moților, prin deschiderea unei reprezentanțe.

Reprezentanta Motilor la Bruxelles274Valorile moților, promovate într-o populată piață din Bruxelles.

Costume specifice Țării Moților, straie, servicii din lemn, ciubere, tulnice și alte produse cioplite și pirogravate, au fost prezentate și vândute într-o cunoscută piață din Bruxelles. Moții noștri au precizat că nu se află, aici, doar pentru obținerea unor resurse financiare, care le sunt necesare, de altfel, dar și pentru a duce tradiția mai departe, ”peste mări și țări”. Realizarea unui tulnic presupune o muncă asiduă care poate dura 12 ore, dar este mai ușoară pentru că este determinată de dorința de a-și promova Reprezentanta Motilor la Bruxelles172valorile, spun moții. Una dintre tulnicărese, Argentina Floca, a afirmat că portul și graiul trebuie păstrate și consideră că se ”contopește” cu tulnicul; ”eu îi simt vibrația, el mă simte pe mine”. Patru tineri dansatori ai Ansamblului Folcloric ”Dor Teiușan” au rămas plăcut impresionați de reacția turiștilor și cetățenilor din Belgia, care le-au oferit ”atenții” și le-au cerut să facă fotografii, ei fiind îmbrăcați în costume populare. Din județul Alba au fost prezente, în afara jurnaliștilor și a oficialităților, în jur de 10 persoane: din Teiuș, Avram Iancu și Arieșeni. Ei au venit cu ghiduri turistice, hărți și cărți ale județului Alba, plini de energie și hotărâți să prezinte întregului continent motivele pentru care ar trebui să ajungă în Munții Apuseni.

Reprezentanta Motilor la Bruxelles294Delegația Transilvaniei, Crișanei, Banatului și Maramureșului pe lângă Uniunea Europeană, primul ”contact” al unor cetățeni străini cu România.

Fiind amplasată într-un loc populat din frumoasa capitală a Belgiei, care reușește să atragă un număr impresionant de turiști, în piață s-au ”rătăcit” și câțiva străini care, cu această ocazie, au avut primul contact cu România. Doi japonezi frumoși și zâmbitori priveau spectacolul folcloric și hora pe care au încins-o românii. Erau puțin dezorientați, dar plăcut Reprezentanta Motilor la Bruxelles284impresionați. Despre România nu au putut spune mai mult, decât că a fost o țară aflată sub influența Rusiei, a regimului comunist, și că a avut o sportivă de top, Nadia Comăneci.

Într-o vizită europeană se afla și un tânăr american care a precizat că un asemenea spectacol a avut ocazia să-l vadă doar la televizor și l-a descris ca fiind ”very, very nice”. Nu a vizitat niciodată România, dar nu exclude posibilitatea de a vizita Transilvania.

Reprezentanta Motilor la Bruxelles325Originari dintr-o insulă a Oceanului Indian, dar stabiliți Franța, alți doi turiști din Bruxelles, au spus că este un lucru minunat să poți vedea, live, cultura unei alte țări. Ei aveau și cu un aparat de fotografiat și au precizat că vor împărtăși experiența, vor cumpăra apropiaților câte un suvenir, și vor realiza un scurt filmuleț pentru a prezenta și altora muzica și dansul românesc. Nu au fost familiarizați cu țara noastră, dar au auzit că ”pălinca” este foarte bună.

Ambasada Moților la Bruxelles, așa cum a fost denumită de mass media, este un proiect care a prins viață în urma unei discuții între deputatul Ioan Dîrzu și europarlamentarul Victor Negrescu.

Reprezentanta Motilor la Bruxelles20”Este un moment deosebit pentru noi, pentru mine, și mă încarcă o doză puternică de emoție. În urmă cu 3-4 ani, împreună cu europarlamentarul de acum, Victor Negrescu, umblam prin Apusenii noștri, săraci și mohorâți și am spus că zona aceasta trebuie promovată mai mult. Eu sunt deputat al moților, al zonei Apuseni-Teiuș, și vreau să vă spun că zona noastră este extrem de frumoasă, bogată, în resursă umană, agroturistică, dar suferă ca marea parte a României din cauza nepromovării. Este foarte important să o promovăm peste hotare – oportunitățile sunt foarte multe și doar trebuie să asigurăm piața de desfacere. Nu aș vrea să critic ceea ce s-a întâmplat până acum acolo – s-au ocupat doar cu tăierea pădurilor și, din păcate, tineretul a plecat, iar acum a venit rândul nostru, cei care am gândit acest proiect, să-l pun în practică. Eu sunt mândru că sunt astăzi aici, pentru că zona de acolo este una mândră, care trebuie să fie cunoscută în întreaga lume”, a precizat Ioan Dîrzu.

Acesta a mai precizat că este bucuros că județul Alba are, acum, un corespondent de seamă în capitala Europei, iar roadele care vor veni din acest proiect sunt în linie dreaptă. El a arătat că și-a ținut promisiunea, așa cum face și guvernul condus de Victor Ponta.

Peste 400 de regiuni, județe și structuri locale au o reprezentanță la Bruxelles pe lângă Uniunea Europeană.

Reprezentanta Motilor la Bruxelles23”Am observat, împreună cu Emilian, că celelalte zone din Europa sunt reprezentate la Bruxelles. Ele au rolul de a crea un dialog între interesul local și cel european. Atunci când este vorba de atragerea fondurilor și promovarea interesului național, inclusiv al României, este important să se vadă și ceea ce are de oferit o țară cu particularitățile sale. Demersul a mai fost încercat și în trecut. Agențiile au încercat să deschidă reprezentanțe dar nu au reușit să supraviețuiască – nu au avut sprijinul necesar. Noi încercăm să oferim posibilitatea ca o zonă din România să fie vizibilă, o zonă care reprezintă 8 milioane de locuitori, care are particularitățile și tradițiile sale și să întărim mesajul european și imaginea de țară a României. Spun foarte clar că deschidem reprezentanța zonei de Vest a României. Ne dorim, aici, ca imaginea noastră să fie clar definită și să fie cunoscută la Bruxelles așa cum nu a fost. Noi deschidem o structură în care îi invităm pe toți cei interesați, administrații locale, antreprenori, asociații, să vină alături de acest proiect pentru a construi o serie de activități permanente. Primul proiect, pe care-l lansăm chiar astăzi este dedicat Țării Moților. În 2008, împreună cu domnul deputat, Ioan Dîrzu, am mers în Munții Apuseni și am considerat că această zonă atât de frumoasă nu este suficient de cunoscută în România, dar nici peste hotare. De la acel proiect, iată că am ajuns la unul mult mai mare prin care vrem să întărim identitatea zonală”, a spus eurodeputatul PSD, Victor Negrescu.

Europarlamentarul Emilian Pavel a precizat că este unul dintre proiectele de suflet care a stârnit reacții atât pozitive cât și negative. El a arătat că nu dorește, nicidecum, crearea unor separatisme, (n.r. – prin crearea delegației din zona de Vest) ”la fel cum nici germanii, nici francezii și nimeni din UE”. În schimb se dorește promovarea valorilor românești, pe plan local și regional. ”Vrem să vorbim în Europa de ceea ce fac românii bine și nu vrem să promovăm mesaje antinaționale sau să chemăm România la raport, cum fac alți europarlamentari”. Emilian Pavel a arătat că se vor organiza ocazional evenimente de promovare, se va aduce informația de la Bruxelles mai aproape de administrații, ONG-uri sau întreprinderi. Cu această ocazie a invitat și ceilalți europarlamentari să se organizeze în regiunile lor sub această formă.

Reprezentanta Motilor la Bruxelles130La sediul Arthis, denumit Casa de cultură a românilor din Bruxelles, în prezența ministrului pentru Dialog Social, a fost dezvelită o placă ce conține inscripția ”Reprezentanța Moților la Bruxelles”.

”Este o mândrie pentru mine, ca fiu al Maramureșului, să ajung în capitala Europei, să fiu alături de dvs. și să reușim să facem mai cunoscută țara noastră. Îi felicit pe europarlamentari pentru această idee. Este obligația fiecăruia dintre noi, indiferent unde ne aflăm, pe ce poziție ne aflăm, ca oameni care ne dorim să facem mai mult pentru cei care ne-au desemnat în funcții de conducere, să aducem binele din UE în Maramureș, Crișana, Banat și Transilvania, dar și să exportăm, Reprezentanta Motilor la Bruxelles89de acolo, lucrurile bune”, a spus ministrul Liviu Marian Pop.

Reprezentanța Moților la Bruxelles dorește creșterea nivelului de trai prin atragerea investitorilor, turiștilor și, deopotrivă, promovarea obiectivelor turistice. Doi primari, prezenți la eveniment.

”Făcând o paralelă în timp, istoria Munților Apuseni ne obligă să fim prezenți în capitala Europei. Dacă Horea, a făcut drumul la Viena, noi avem datoria să facem drumul la Bruxelles pentru binele cetățenilor. Prin această promovare reușim să creștem nivelul de trai, prin atragerea turiștilor”, a spus primarul comunei Arieșeni, Marin Jurj.

Reprezentanta Motilor la Bruxelles106”Vă doresc, domnule europarlamentar, să mai faceți să mai faceți lucruri bune (…) Am văzut astăzi și în zilele care au trecut, importanța pe care cei doi europarlamentari au dat-o evenimentului. Avem ce promova acolo, avem tradiții, avem cultură, avem istorie, dar să le putem promova avem nevoie și de o cointeresare legată de ceea ce înseamnă infrastructura Munților Apuseni – acele drumuri pe care le știți și dvs.”, a spus Ioan Călin Andreș, primarul orașului Câmpeni.

Nouă nu ne rămâne decât să sperăm că acest demers va fi unul pe termen lung, va avea ca finalitate creșterea nivelului de trai a locuitorilor din Apuseni, loviți de lipsa locurilor de muncă, promovarea valorilor, tradițiilor, iar nouă, simpli cetățeni, să ne redea mândria de a fi român.

[nggallery id=386]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

LIVE VIDEO Ritualul „Spălării Picioarelor” din Joia Mare de la Catedrala Romano-Catolică ”Sfântul Mihail” din Alba Iulia. Ce simbolizează obiceiul

Ziarul Unirea

Publicat

în

Ritualul „Spălării Picioarelor” din Joia Mare de la Catedrala Romano-Catolică ”Sfântul Mihail” din Alba Iulia. Ce simbolizează obiceiul Este Joia Mare a catolicior, o zi cu mare însemnătate, care reprezintă pentru creştini şi Ultima Cină a Domnului Iisus Hristos. În toate catedralele catolice se petrece un moment important, în această seară: spălatul picioarelor. Preoţii reproduc […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea