Curier Județean

FOTO/ ȘTIREA TA: Un ”crater” din mijlocul străzii Ioan Alexandru pune la grea încercare nervii și portofelele șoferilor din Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

O groapă din mijlocul străzii Ioan Alexandru, din Alba Iulia, care odată cu trecerea vremii s-a tot mărit, le provoacă nervi și pagube șoferilor care trec prin zonă. Situația ne-a fost semnalată de un cititor al publicației ziarulunirea.ro, care ne-a trimis pozele însoțite de următorul mesaj:

Petrecerea Divorțaților

”Din iarnă a început să se rupă asfaltul ca în câteva luni să avem o groapă cu diametrul de aproape un metru și adâncime de 10 centimetri. De câteva luni de zile ne întrebăm atât noi cei care venim la piață în Cetate cât și cei care locuiesc la blocurile de lângă piața pe strada Ioan Alexandru chiar vis a vis de biserică, oare cât de mare trebuie să ajungă acest crater ca cineva să toarne niște asfalt în el? Fiind foarte mare și cu mașini parcate atât pe partea stânga a drumului cât și pe partea dreapta, îți este foarte greu să îl ocolești, iar când treci cu mașina peste el, simți ca și când ai coborî o bordură. E bine că ne plătim impozitele iar pe urmă avem de dat bani și către service-ul mașinii. Dacă primăria crede că vânzătorii de legume de la piață vor sa facă o „călătorie spre centrul pământului” se înșeală amarnic”, a scris albaiulianul.

[nggallery id=4069]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Prezența unui urs, semnalată în satul Căpâlna din comuna Săsciori: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă

Ioana Oprean

Publicat

în

Prezența unui urs, semnalată în satul Căpâlna din comuna Săsciori: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă Prezența unui urs a fost semnalată în comuna Săsciori, satul Căpâlna, miercuri, 21 octombrie 2026. Un echipaj de jandarmi se deplasează la fața locului, iar locuitorii din zonă au primit un mesaj RO-ALERT pentru prevenirea apariției […]

Citește mai mult

Curier Județean

VIDEO | Accident rutier în Alba Iulia: O femeie a ajuns la spital după coliziunea dintre două mașini pe bl. Republicii

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident rutier în Alba Iulia: O femeie a ajuns la spital după coliziunea dintre două mașini pe bl. Republicii Un accident rutier a avut loc miercuri seara, în jurul orei 19.30, pe bl. Republicii din Alba Iulia. O femeie a ajuns la spital după coliziunea dintre două mașini. Detașamentul de pompieri Alba Iulia a intervenit […]

Citește mai mult

Curier Județean

Câlnic: Rețeaua electrică din centrul comunei va fi îngropată odată cu modernizarea intersecției dintre DJ 106F și DJ 670C

Ioana Oprean

Publicat

în

Câlnic: Rețeaua electrică din centrul comunei va fi îngropată odată cu modernizarea intersecției dintre DJ 106F și DJ 670C Rețeaua electrică aeriană din zona centrală a comunei Câlnic urmează să fie înlocuită cu cabluri îngropate, odată cu modernizarea intersecției dintre DJ 106F și DJ 670C. Distribuție Energie Electrică România (DEER) – Sucursala Alba caută o […]

Citește mai mult