FOTO: Situația câinilor vagabonzi, scăpată de sub control în Alba Iulia! Mame și copii, în mijlocul haitelor flămânde!
Mai multe mame din cartierul Lumea Nouă din Alba Iulia ne-au seziat o situație îngijorătoare cu care se confruntă zilnic. Este vorba de haitele de câini comunitari de talie mare care trăiesc în acea zonă și care reprezintă un real pericol pentru ele și mai ales pentru copii lor.
Acestea au apelat la ziarul “Unirea” în speranța că autoritățile responsabile vor lua măsuri, înainte să avem un “caz Ionuț’” la Alba Iulia.
Ne-au transmis și fotografii făcute în acest weekend, pentru ca mărturia lor să fie cât se poate de credibilă.
“Ne este teamă să lăsăm copii singuri să meargă până la magazin! Haitele de câini, uneori agresivi, pot fi vezuți zilnic în zona magazinului Dedeman și in fața gradiniței de copii de lângă magazin. Primaria si domnul doctor veterinar care se ocupă de câinii fara stăpân ne-au ignorat de fiecare dată când am sesizat această situație alarmantă. Sau trebuie să se întample ceva grav ca la Bucuresti pentru ca cineva să facă ceva în acest sens!?!”, ne întreabă retoric o mamă care locuiește în zonă.
Specialiștii susțin că în perioada de iarnă, haitele de câini fără stăpân devin mai agresive din cauza faptului că au mai puțin acces la hrană.
Situația este similară și în alte orașe din Alba.
Vom reveni cu poziția Primăriei Alba Iulia vizavi de această situație sesizată de către cititorii noștri!
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Ștafeta Veteranilor Invictus 2026: Aiudeanul Levi Polgar duce pentru al zecelea an consecutiv ștafeta albastră de la Oradea la Carei
Ștafeta Veteranilor Invictus 2026: Aiudeanul Levi Polgar duce pentru al zecelea an consecutiv ștafeta albastră de la Oradea la Carei În cadrul Ștefetei Veteranilor Invictus 2026, ultramaratonistul aiudean Levi Polgar va duce pentru al zecelea an consecutiv ștafeta albastră de la Oradea la Carei. Militari și voluntari civili vor aduce vineri, 23 octombrie, Ștafeta Veteranilor […]
Foto | Rafila Stoenescu, 100 de ani de viață și istorie: Centenara din Vinerea păstrează vie moștenirea unui neam de seamă
Rafila Stoenescu, 100 de ani de viață și istorie: Centenara din Vinerea păstrează vie moștenirea unui neam de seamă Localnicii din Vinerea și reprezentanți din orașul Cugir au îmbrăcat haine de sărbătoare pentru a aduce un profund omagiu unei personalități remarcabile: doamna Rafila Stoenescu, care a atins venerabila și rar întâlnita bornă de 100 de […]
Video | Patru copii, exploatați la cerșit până aproape de miezul nopții la Alba Iulia! Doi bărbați, arestați pentru trafic de minori
Patru copii, exploatați la cerșit până aproape de miezul nopții la Alba Iulia! Doi bărbați, arestați pentru trafic de minori Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Alba Iulia, […]




