FOTO Salvamont Alba, autospecială nouă, destinată intervenţiilor în situaţii de urgenţă în zone montane foarte greu accesibile
Salvamont Alba, autospecială nouă, destinată intervenţiilor în situaţii de urgenţă în zone montane foarte greu accesibile
Începând de astăzi Serviciului Public Județean Salvamont – Salvaspeo Alba, are în dotare o autospecială destinată intervenţiilor în situaţii de urgenţă produse în principal în zone montane foarte greu accesibile.

Autospeciala cu capacitate de deplasare mărită în teren accidentat, este dotată pentru acordarea primului ajutor calificat și transportul victimelor. Poate interveni pe pante accentuate, pentru transportul salvatorilor montani cât mai aproape de locul intervenției, în vederea îmbunatățirii timpului de răspuns la accidentele din zona montană.
Citește și: Punct de lucru SMURD al salvatorilor ISU Alba, la Domeniul schiabil Șureanu: Trei paramedici vor acționa pentru urgențele pasionaților sporturilor de iarnă
Autospeciala este prevăzută cu sisteme suplimentare de iluminat perimetral, troliu pentru depășirea zonelor inaccesibile sau foarte greu accesibile, semnale acustice și luminoase pentru deplasarea în regim de urgență până în zona montană, echipamente medicale pentru traumă și monitorizare-defibrilare a victimelor aflate în dificultate în zona montană.

Autospecialele au fost achiziționate de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în cadrul proiectului “Îmbunătățirea capacității de intervenție la urgențele medicale-Regiunea Centru”, iar proiectul a fost cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operational Regional 2014-2020.

Evenimentul a avut loc astăzi, la Romexpo, în prezența viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, Marian-Cătălin Predoiu, a șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat, a inspectorului general al IGSU, general Dan-Paul Iamandi, a adjunctului inspectorului general al IGSU, general-maior Benone-Gabriel Duduc, a inspectorului general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, general de brigadă Alin-Ionel Mastan, precum și a președintelui Salvamont România, Sabin Cornoiu.
Mulțumim Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta, Salvamont România, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba, pentru tot sprijinul acordat!
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare
Bărbat din Blaj, reținut pentru furt calificat: A spart ușa unei locuințe din Ighiu și a furat un generator și o motocositoare Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, polițiștii Secției 1 de Poliție Rurală Galda de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din municipiul […]
Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj
Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]
