FOTO: Primele medalii şahiste pentru CSU Alba Iulia – Mihnea Costachi, Adrian Sechereş şi Radu Ţâmpea
În perioada 1-12 aprilie staţiunea vâlceană Călimăneşti – Căciulata a găzduit finalele Campionatul Naţional de juniori la şah, competiţie la care au participat peste 350 de sportivi de la cele mai bune pepiniere şahiste din ţară. Printre aceştia şi juniorii albaiulieni Mihnea Costachi, Adrian Sechereş şi Radu Ţâmpea, care din acest an reprezintă CSU Alba Iulia, insoţiţi de antrenorii Marius Ceteraş şi Florin Ungurean.
Mihnea Costachi doua medalii de aur şi una de argint
Potrivit CSU Alba Iulia, “multiplul campion naţional şi medaliat în competiţiile juvenile europene Mihnea Costachi, care în ultimii 7 ani s-a aflat constant printre premianţii naţionalelor de juniori, a avut şi de această dată o evoluţie excelentă. După ce juniorul clubului universitar albaiulian a obţinut doar locul 4 în proba de şah clasic, s-a mobilizat excelent în următoarele 3 probe de concurs obţinând 3 medalii. Prima dintre ele a fost o medalie de argint în proba de dezlegări (rezolvări de probleme), care nu este nici pe departe una dintre probele favorite ale lui Mihnea, la cele mai multe dintre ediţiile anterioare el alegând să nici nu ia startul în acest concurs. Finalul a fost unul perfect pentru Mihnea, cu două titluri naţionale obţinute in probele sale favorite, de şah rapid şi blitz.
Calificat în premieră într-o finală de campionat naţional de juniori, Radu Tâmpea (7 ani), a evoluat în cadrul categoriei băieţi 8 ani, fiind cu un an mai mic decât majoritatea participanţilor la competiţie. Cu toate acestea, mezinul lotului albaiulian a jucat cu mult curaj, clasându-se pe locul 4 la şah rapid, locul 4 la blitz, locul 6 la dezlegări şi locul 12 la şah clasic.
Deşi a evoluat mult sub posibilităţile sale, candidatul de maestru Adrian Sechereş (categoria băieţi 16 ani) a reuşit să obţină clasări superioare în toate cele patru probe la care a participat: locul 5 la dezlegări, locul 6 la şah rapid, locul 6 la blitz şi locul 11 la şah clasic.
Competiţii internaţionale pentru juniorii albaiulieni
În urma rezultatelor obţinute, toţi cei trei juniori ai CSU Alba Iulia au fost incluşi în loturile naţionale de juniori la categoriile lor de vârstă. Niciunul dintre ei nu va intra însă în vacanţă, Mihnea Costachi şi Adrian Sechereş fiind selecţionaţi în echipa României de juniori care se va deplasa săptămână viitoare în Turcia pentru un meci test cu echipa ţării gazdă, în timp ce Radu Ţâmpea se va pregăti intens în perioada următoare pentru Campionatul Mondial Şcolar de copii care se va desfăşura în Grecia la începutul lunii mai.”
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Pensii în România: Câți bani au pierdut pensionarii după doi ani fără indexare Pensionarii din România au suportat, în ultimii doi ani, efectele scumpirilor fără să beneficieze de majorările prevăzute de lege. Indexările pensiilor au fost suspendate atât în 2025, cât și în 2026, iar diferențele dintre veniturile încasate și cele care ar fi rezultat […]
Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Sprijin financiar pentru fermieri: Aproape 54.000 vor primi bani pentru culturile afectate de secetă. Anunțul făcut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale Aproape 54.000 de fermieri vor primi sprijin financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta din 2025, anunță Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit instituției, plata despăgubirilor va […]
Foto | 20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație
20 de cartușe din Al Doilea Război Mondial, descoperite în județul vecin în timpul lucrărilor la o fundație Descoperire periculoasă în localitatea Pădureni, comuna Tritenii de Jos (județul Cluj)! 20 de cartușe de calibrul 7,62 mm, rămase din Al Doilea Război Mondial, au fost găsite întâmplător în timpul unor lucrări pentru amenajarea unei fundații. Pirotehniștii […]



