Curier Județean

FOTO| Primele indicatoare pentru parcările cu plată au fost montate la Alba Iulia. Care sunt zonele tarifare și unde putem parca gratis

Ioana Oprean

Publicat

în

Administrația locală din Alba Iulia a început montarea în oraș a indicatoarelor pentru viitoarele parcări cu plată.

Petrecerea Divorțaților

Astfel, cel mai probabil începând cu luna martie, va fi demarată și procedura de taxare pentru acestea. În mare parte, în locurile unde sunt parcări special amenajate, nu doar că au fost montate indicatoare care să indice existența unei parcări, ci și indicatoare cu diferitele zone tarifare, zona și taxa aferentă.

Până în prezent indicatoare au fost montate în Cetatea Alba Carolina și în zona Școlii Avram Iancu.

”Nu putem să vorbim despre mobilitate și decongestionarea traficului, dacă nu facem acești pași, dacă nu gestionăm timpul de parcare în Alba Iulia. Un autoturism în Alba Iulia nu are nevoie de un singur loc de parcare, are nevoie de 7-10 locuri de parcare, pentru că în timpul zile se miscă în mai multe locuri, în funcție de cât vrea fiecare să se miște”, a declarat în urmă cu trei saptamani paul Voicu, viceprimarul cu atributii de primar.

În luna noiembrie a anului trecut, Primăria Alba Iulia a demarat procedura de achiziționare a echipamentelor și soft-ului pentru plată, control și amenzi, iar lucrările se află în ultimul stadiu, până la intrarea lor în vigoare.

Astfel avem trei zone tarifare:

-zona 0 (roșie) de tarifare – care cuprinde parcările publice amenajate în zona de maxim interes a orașului, Cetatea Alba Carolina: cele două capete ale Bulevardului Transilvaniei, zone intens folosite atât de localnici, cât și de către turiștii care vizitează orașul;

-zona 1 (albastră) – care cuprinde parcările publice amenajate pe străzile aflate în zonele centrale, intens circulate, unde se află sediile diferitelor instituții publice: Curtea de Apel Alba Iulia, Judecătoria Alba Iulia, Tribunalul Alba, Instituția Prefectului, Consiliul Județean, Primăria, Agenția de Dezvoltare Regională Centru, Spitalul Județean de Urgență Alba, sedii de bănci, magazine etc.;

-zona 2 (galbenă) – care cuprinde străzile cu o intensitate mai redusă a traficului decât cele din zonele menționate anterior

O oră de parcare în zona roșie va costa 2 lei, 1 leu în zona albastră și 0,5 lei în zona galbenă, respectivele tarife urmând a se dubla pentru 2 ore de parcare în zonele amintite.

O zi de parcare va costa, după zone, în felul următor: 17,5 lei – zona roșie, 15 lei – zona albastră și 4 lei – zona galbenă.

De asemenea, există și posibilitatea abonamentelor. Pentru persoanele fizice, 300 lei/an, iar pentru persoanele juridice, 600 lei/an. Inițial, propunerea era de 50 de lei/lună (abonament general) pentru persoane fizice, respectiv 75 lei (abonament transmisibil), respectiv 100 lei/lună pentru persoane juridice (abonament general) sau 150 lei/lună, abonament transmisibil.

În același regulament, a mai fost aprobată propunerea ca în spațiile din centrul orașului, în zilele de sâmbătă și duminică, parcarea să fie gratis.

De asemenea, tot gratis se va putea parca și în parcările rezidențiale, din spatele blocurilor, tot timpul săptămânii, în intervalul 8.00 – 16.00, pe locurile lăsate libere de locatari în timpul programului de serviciu.

Sunt două moduri prin care se poate face plata. În primul rând, prin SMS, iar în al doliea rând folosind aplicația TPARK. Diferența dintre taxa de parcare și tariful achitat prin TPARK este reprezentată de comisionul operatorului.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

22 decembrie 2026 | RESONANCE aduce la Alba Iulia un concert de percuție spectaculos: „Ritmuri de Crăciun”, o experiență muzicală care transformă ritmul în emoție

Ioana Oprean

Publicat

în

RESONANCE aduce la Alba Iulia un concert de percuție spectaculos: „Ritmuri de Crăciun”, o experiență muzicală care transformă ritmul în emoție Alba Iulia devine, în preajma sărbătorilor de iarnă, gazda unui eveniment muzical inedit. Ansamblul de percuție RESONANCE pregătește pentru publicul albaiulian un spectacol în care virtuozitatea instrumentală, expresivitatea artistică și energia ritmurilor se îmbină […]

Citește mai mult

Curier Județean

Un municipiu din Alba va avea un parc fotovoltaic cu 340 de locuri de parcare și baterii de 2,2 MWh: În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

Un municipiu din Alba va avea un parc fotovoltaic cu 340 de locuri de parcare și baterii de 2,2 MWh: În ce stadiu este proiectul Direcția Județeană de Mediu (DJM) Alba a anunțat publicul interesat că Primăria Municipiului Sebeș a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Parc fotovoltaic Sebeș“, propus pe […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | „Camarazi pe tabla de șah” 2026 la Alba Iulia: Competiție din sportul minții dedicată Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații

Lucian Dărămuș

Publicat

în

„Camarazi pe tabla de șah” 2026 la Alba Iulia: Competiție din sportul minții dedicată Zilei Veteranilor din Teatrele de Operații Strategie, fair-play și spirit de echipă – acestea au fost coordonatele celei de-a doua ediții a turneului „Camarazi pe tabla de șah”, organizat de AMVVD Alba, în parteneriat cu Academia de Șah „Mihnea Costachi”, în […]

Citește mai mult