Actualitate

FOTO: Prima zi cu legea anti-fumat, văzută de pe terasele din Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

legea antifumat cugir001Vremea, chiar dacă ceva mai rece la primele ore ale dimineții, a ținut oarecum cu fumătorii din Cugir în prima zi de la intrarea în vigoare a legii anti-fumat. Drept urmare, proprietarii de terase au deschis localurile, au scos în mare grabă mesele și scaunele, iar clientii, (nu atât de mulți ca într-o zi de vară) au venit sa se bucure de o cafea și o țigară la soare.

Petrecerea Divorțaților

Cugirenii ,,împătimiți” sunt încântați că macar acolo pot fuma liniștiți, iar patronii de localuri spun că cel mai mare aliat al lor în această perioadă este soarele.

„Deocamdată, cât timp e vreme bună, nu vom fi afectați. Doar că, un mic recul al cifrei de afaceri și al încasărilor va exista, și probabil va fi un mic recul și în toamnă când lumea începe să intre înăuntru”, ne-a declarat un patron de restaurant de pe strada Alexandru Sahia.

Unul dintre consumatori se arată nemulțumit de prevederile prea rigide ale legii anti- fumat, dar speră într-o soluție care ar putea îmbunătăți această lege. „Mi se pare cam dură această lege. Pe o vreme frumoasă nu am o problemă să stau la terasă și să fumez, dar nu o să-mi convină să stau în frig să fumez. Puteau să ne lase să fumăm măcar în baruri sau în acele spații rezervate fumătorilor. Poate se vor găsi portițe care să ne fie favorabile”, ne-a spus Viorel, aflat la una din mesele de pe strada 21 Decembrie 1989.

Unii dintre fumători, speriați de controalele anunțate de autorități, aproape că se temeau să nu fie prinși cu țigara aprinsă chiar și la terasă. „Am crezut că îmi faceți poze ca să mă amendați, acum m-am liniștit. Mi-e frică de amendă,  n-am chef să plătesc, dar toată legea asta e o prostie„, a spus puțin speriat un tânăr care fuma la o terasă.

Așadar, legea anti-fumat a intrat de ieri în vigoare. Conform noului act normativ, fumătorii nu vor mai putea să-și aprindă țigara în restaurant, în bar, în club sau în orice spațiu public delimitat de doi pereți si care are acoperiș. Amenzile sunt între 100 si 500 de lei pentru persoanele fizice și pâna la 5000 de lei, la prima abatere, pentru persoanele juridice.

Constantin PREDESCU

[nggallery id=1782]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, arestat preventiv pentru 30 de zile: Este acuzat de mai multe infracțiuni sexuale

Ioana Oprean

Publicat

în

Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, arestat preventiv pentru 30 de zile: Este acuzat de mai multe infracțiuni sexuale Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader și lector la Facultatea de Drept din Iași, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Decizia a fost luată în dimineața zilei de sâmbătă, 24 […]

Citește mai mult

Actualitate

Salariul și indemnizația de creștere a copilului ar putea fi cumulate pentru părinţii care se întorc mai devreme la serviciu. Ce condiții trebuie să îndeplinească

Ioana Oprean

Publicat

în

Salariul și indemnizația de creștere a copilului ar putea fi cumulate pentru părinţii care se întorc mai devreme la serviciu. Ce condiții trebuie să îndeplinească Salariu și indemnizație de creștere a copilului ar putea fi cumulate. Este una dintre măsurile propuse de noul Guvern pentru părinţii care se întorc mai devreme la serviciu. Aceştia ar […]

Citește mai mult

Actualitate

România trece la noapte la ora de iarnă: Ceasurile se dau cu o oră în urmă și ora 4.00 devine ora 3.00. Medicii avertizează asupra efectelor

Ioana Oprean

Publicat

în

România trece la noapte la ora de iarnă: Ceasurile se dau cu o oră în urmă și ora 4.00 devine ora 3.00. Medicii avertizează asupra efectelor În noaptea de sâmbătă, 24 octombrie 2026, spre duminică, 25 octombrie, România trece la ora de iarnă, iar ora 04:00 devine ora 03:00. Românii vor câștiga astfel o oră […]

Citește mai mult