Politică Administrație

FOTO: Prima întâlnire regională organizată de ADR Centru privind modul de implementare al Axei Prioritare 1 – Promovarea transferului tehnologic

Ioana Oprean

Publicat

în

Foto-3Peste 70 de specialiști au participat marți, 19 iulie 2016, la prima întâlnire de lucru organizată la nivel regional de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, la Hotel Parc din Alba Iulia, pentru dezbaterea modului de implementare al Axei Prioritare 1 – Promovarea transferului tehnologic prin POR 2014-2020, la nivelul Regiunii Centru. Prin intermediul acestei Axe Prioritare se vor finanța activitățile specifice pentru dezvoltarea entităților de inovare şi transfer tehnologic, implicit și a centrelor de competență, în concordanţă cu Strategia Națională de Cercetare, Dezvoltare și Inovare (SNCDI) şi a documentelor regionale de specializare inteligentă.

Petrecerea Divorțaților

În cadrul acestei întâlniri de lucru au fost prezenți reprezentanții administrației publice locale, de la nivel județean și municipal, ai universităților, dar și ai structurilor de inovare și transfer tehnologic (ITT) acreditate, sau care vor fi acreditate până la finalizarea proiectelor, ai parcurilor științifice și tehnologice acreditate conform legislației în vigoare, cât și cele care se vor înființa. Inclusiv IMM-urile care ar putea dezvolta parteneriate cu ITT au fost reprezentate la întâlnirea de la Alba Iulia, alături de experții ADR Centru. Pentru Prioritatea de Investiții 1.1 din cadrul POR 2014-2020, Regiunea Centru dispune de o alocare financiară de 29,10 milioane euro, din care 24,26 milioane euro din FEDR și 4,84 milioane euro contribuție națională.

Programul Operațional Regional 2014-2020, acordă sprijin, prin intermediul acestei Axe Prioritare, pentru investiții în:

  • crearea şi dezvoltarea infrastructurilor de inovare și transfer tehnologic (ITT), inclusiv parcuri științifice și tehnologice, respectiv construcţia, modernizarea, extinderea şi dotarea cu echipamente și software necesare;
  • achiziționarea de servicii tehnologice specifice, inclusiv consultanță specializată în afaceri;
  • investiţii pentru IMM în vederea implementării unui rezultat al cercetării – inovării în parteneriat cu un ITT.

În cadrul întâlnirii de lucru au fost discutate aspecte referitoare la modul de implementare al acestei Axe Prioritare, identificarea și analizarea posibilelor intenții de proiecte de la nivel regional, precum și aspecte referitoare la planul de lucru și modul de elaborare al Concept Note-ului regional. Atașat acestui material regăsiți prezentările susținute de experții ADR Centru în cadrul întâlnirii de lucru din 19 iulie.

Implementarea acestei Axe Prioritare se va realiza prin parcurgerea mai multor etape, una dintre cele mai importante fiind elaborarea de către ADR Centru a Documentului Cadru pentru Strategia de Cercetare și Inovare Regională pentru Specializare Inteligentă (Concept Note-ul Regional). Acest document va fi realizat printr-un larg parteneriat cu actorii relevanţi ai autorităților publice locale, ai mediului academic, institutelor de cercetare, entităţilor de transfer tehnologic, mediului de afaceri etc., o mare parte dintre aceștia prezenți la seminarul de azi. Astfel, în cel mai scurt timp, la nivel regional va fi creat un Consorțiu Regional de Inovare (CRI), care va fi o structură consultativă, fără personalitate juridică, coordonat de ADR Centru și care va avea rol atât în avizarea Concept Note-ului, realizarea portofoliului de proiecte aferent, cât și în monitorizarea strategiei de specializare inteligentă. În urma actualizării Strategiei de Specializare Inteligentă a Regiunii Centru, Concept Note-ul regional va reflecta, în rezumat, prevederile acesteia, respectiv va fundamenta domeniile de specializare inteligentă, în sensul orientării acestora către sectoare economice clare și către anumite tipuri de servicii.

Ulterior, structura partenerială care va elabora Concept Note-ul (CRI) va realiza o prioritizare a proiectelor conform informațiilor din scrisorile de intenţii, colectate la nivel regional. La nivel național se va realiza corelarea și coordonarea tipurilor de intervenții previzionate la nivel regional, urmând ca, în final să aibă loc depunerea cererilor de finanţare de către ITT, prin procedura standard de depunere a POR 2014-2020, la nivel regional. Alocarea fondurilor în cadrul contractelor de finanțare cu ITT va fi realizată în mod etapizat, în funcție de atingerea țintelor intermediare a indicatorilor propuși în cadrul proiectului.

[nggallery id=2432]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Video | Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare

Ioana Oprean

Publicat

în

Noi lucrări de modernizare la Blaj: Intrarea dinspre Mănărade și Cergău, într-un amplu proces de reabilitare. Rețeaua pluvială, mutată în subteran, drum lărgit și locuri de parcare Municipalitatea blăjeană continuă seria investițiilor în infrastructură, un nou șantier fiind deschis pe strada Alexandru Borza. Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a anunțat începerea lucrărilor de reabilitare […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Leagăne, carusele și mese de ping-pong pentru noul parc din Cetatea Alba Carolina. Primăria Alba Iulia cumpără dotări de aproape 90.000 de lei Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat o procedură de achiziție publică pentru dotarea zonei Șanțului Exterior Est al Cetății Alba Carolina, în cadrul proiectului de reconversie și refuncționalizare a acestui spațiu. Contractul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul

Ioana Oprean

Publicat

în

1,2 milioane de lei fără TVA pentru canalizare pluvială pe cinci străzi din Cugir și Vinerea: În ce stadiu este proiectul Primăria Cugir a depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Executare rețea canalizare pluvială în localitatea Vinerea pe str. Arinului, Toamnei și Teiului și în orașul Cugir pe str. Cloșca și […]

Citește mai mult