Foto | Peste 5,5 milioane de lei pentru rețeaua de apă din Ocna Mureș: Aproape 4 kilometri de conducte vor fi înlocuiți pe strada Lungă
Peste 5,5 milioane de lei pentru rețeaua de apă din Ocna Mureș: Aproape 4 kilometri de conducte vor fi înlocuiți pe strada Lungă
SC Apa CTTA SA Alba a demarat la începutul lunii octombrie 2026 lucrările incluse în proiectul „Reabilitare rețea de apă potabilă cu branșamente – strada Lungă, oraș Ocna Mureș”.
Valoarea totală a investiției depășește 5,5 milioane de lei, TVA inclus, din care aproape 4 milioane de lei reprezintă lucrări de construcții și montaj. Finanțarea este asigurată cu prioritate din Fondul de întreținere, înlocuire și dezvoltare al operatorului regional, iar, dacă va fi necesar, va fi completată cu sume de la bugetul local al orașului Ocna Mureș sau din alte surse legal constituite.

Prin acest proiect, va fi reabilitată rețeaua de alimentare cu apă potabilă de pe strada Lungă, pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Zorilor, în zona bisericii ortodoxe din Uioara de Sus, și ieșirea din oraș spre Vama Seacă, în zona Moara Mirișteanu.
Astfel, vechile conducte din azbociment vor fi înlocuite cu țevi din polietilenă de înaltă densitate (PEHD), cu patru diametre diferite, cuprinse între 11 și 20 de centimetri. Lungimea totală a rețelei de apă reabilitate pe ambele sensuri de mers ale străzii va fi de aproape 4 kilometri.
Proiectul include și 26 de metri de conductă PEHD cu diametrul de 9 centimetri, destinată legăturilor cu cei 13 hidranți de incendiu subterani, 11 cămine de vane și patru subtraversări ale drumului județean DJ 107D.
De asemenea, vor fi realizate 188 de branșamente de apă, cu o lungime totală de 660 de metri, vor fi instalate 130 de cămine noi de branșament și vor fi reechipate 58 de cămine cu instalații hidraulice.
Pe lângă înlocuirea conductelor existente din azbociment, investiția urmărește creșterea siguranței și a continuității serviciului public de alimentare cu apă, reducerea pierderilor și a riscului de avarii, reabilitarea branșamentelor și modernizarea sistemului de contorizare.
sursa foto: SC Apa CTTA SA
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
14-15 noiembrie 2026 | Prima ediție a NASA Space Apps Challenge organizată în Alba Iulia: Trei echipe de tineri vor primi premii în valoare totală de 6.000 de euro. Unde se fac înscrierile
Prima ediție a NASA Space Apps Challenge organizată în Alba Iulia: Trei echipe de tineri vor primi premii în valoare totală de 6.000 de euro. Unde se fac înscrierile Trei echipe de tineri vor primi premii în valoare totală de 6.000 de euro pentru ideile construite în 48 de ore cu datele deschise ale NASA, […]
Cipuri și senzori auto, testați la Alba Iulia: Universitatea „1 Decembrie 1918” cumpără echipamente de precizie
Cipuri și senzori auto, testați la Alba Iulia: Universitatea „1 Decembrie 1918” cumpără echipamente de precizie Universitatea „1 Decembrie 1918″ din Alba Iulia a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) o achiziție publică pentru un sistem manual de micropoziționare destinat măsurătorilor avansate. Valoarea estimată este de 533.568 lei, fără TVA. Termenul-limită pentru primirea […]
Opt tronsoane de străzi din comuna Sâncel în pragul modernizării: Undă verde pentru proiect de la Direcția Județeană de Mediu Alba
Opt tronsoane de străzi din comuna Sâncel în pragul modernizării: Undă verde pentru proiect de la Direcția Județeană de Mediu Alba Modernizarea a opt tronsoane de străzi din comuna Sâncel poate merge mai departe. Direcția Județeană de Mediu Alba a stabilit, în etapa de încadrare, că proiectul „Modernizare străzi în localitatea Sâncel, comuna Sâncel, județul […]
