FOTO| Peste 22 de tone de îngrășăminte chimice, indisponibilizate de către polițiști, în localitatea Vinerea. Dosar PENAL pentru reprezentanta societății comerciale
Poliţiştii din Alba au indisponibilizat peste 22 de tone de îngrăşăminte chimice, care erau depozitate în loc neprotejat. Faţă de reprezentanta societății comerciale care le deţinea a fost întocmit dosar penal.
La data de 07 octombrie 2020, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au efectuat un control, pe raza localității Vinerea, la un punct de lucru al unei societăți comerciale cu obiect principal de activitate cultivarea cerealelor.
Astfel, polițiștii au constatat că 22,8 tone de îngrășăminte chimice erau depozitate în loc neprotejat, pe un teren pietruit și neîmprejmuit.
Față de reprezentata societății comerciale, deținătoare a acestora, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „nerespectarea obligației de depozitare a îngrășămintelor chimice și produselor de protecție a plantelor numai ambalate și în locuri protejate”, iar întreaga cantitate de îngrăşăminte chimice a fost indisponibilizată.
Controalele poliţiştilor, privind modul de depozitare a substanțelor periculoase, vor continua.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Universitatea din Alba Iulia cumpără echipamente de topografie și cadastru în valoare de aproximativ 2 milioane de lei
Universitatea din Alba Iulia cumpără echipamente de topografie și cadastru în valoare de aproximativ 2 milioane de lei Universitatea „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia a lansat o licitație deschisă pentru achiziția de echipamente și software de cadastru și topografie. Valoarea totală estimată este de 1.792.246,55 lei, fără TVA. Ofertele se depun până la 18 […]
Foto | Cum va arăta după modernizare Scuarul Petöfi Șándor din Blaj: Din spațiu verde clasic, infrastructură verde-albastră. În ce etapă este proiectul
Cum va arăta după modernizare Scuarul Petöfi Șándor din Blaj: Din spațiu verde clasic, infrastructură verde-albastră. În ce etapă este proiectul Primăria Blaj caută un constructor pentru reabilitarea Scuarului Petöfi Șándor. Valoarea estimată a contractului este de 3.697.884,82 lei, fără TVA, iar ofertele pot fi depuse până pe 27 noiembrie 2026. Din spațiu verde clasic, […]
Video | Un tânăr din India și-a deschis un magazin cu produse specifice țării sale, la Alba Iulia: De la orez basmati și linte, până la condimente, snack-uri și dulciuri tradiționale. „Este mai bine aici”
Un tânăr din India și-a deschis un magazin cu produse specifice țării sale, la Alba Iulia: De la orez basmati și linte, până la condimente, snack-uri și dulciuri tradiționale. „Este mai bine aici” Un tânăr din India, în vârstă de 25 de ani, venit de aproximativ trei ani și jumătate în România, a deschis, alături […]
